Adela Popescu este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. Ea a fost ani la rând gazda emisiunii „Vorbește Lumea' de la PRO TV, iar după terminarea show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!', pe care l-a prezentat alături de Cabral Ibacka, a luat decizia de a face o pauză de la televiziune. Ea l-a înlocuit și pe Cătălin Măruță, pentru o scurtă perioadă de timp, pe durata cât acesta a avut unele probleme de sănătate și a fost internat.
Adela Popescu joacă acum un rol principal în filmul „Retreat Vama Veche', regizat de Petre Năstase, având oportunitatea să apară pe ecran cu două dintre cele mai apropiate prietene ale sale, Ada Condeescu și Laura Cosoi. Soțul ei, Radu Vâlcan, este de asemenea prezent în distribuție, fiind împreună de 14 ani, după ce s-au întâlnit pe setul de filmare al serialului „Iubire și onoare.'
De ce Adela Popescu a renunțat la televiziune
Invitată în podcastul lui Mihai Morar, Adela Popescu a făcut dezvăluiri despre motivul pentru care a renunțat la televiziune.
„S-au schimbat enorm de multe lucruri. În primul rând, eu am renunțat să mai fac televiziune o vreme și cei care mă întâlnesc îmi spun în permanență că nu pot să fac asta, trebuie să fac televiziune, dar ei nici nu au înțeles, însă nici nu trebuie să înțeleagă nimeni, eu am înțeles câtă nevoie aveam să petrec timp cu copiii mei în această etapă de vârstă a lor. Când l-am născut pe Alexandru, el avea două luni când eu m-am întors la emisiune. Îmi amintesc că mă mulgeam, lăsam lăptic acasă, mă întorceam cât mai repede acasă. După ce l-am născut pe Andrei, la șapte luni m-am întors la emisiune și a fost foarte bine, pentru că relațiile sociale te fac să depășești anumite momente grele', a mărturisit Adela Popescu pentru sursa citată.
Adela Popescu a povestit că, după ce a născut al treilea copil, a realizat că este mult prea obosită pentru a putea face față unui program strict precum cel de la emisiunea pe care o prezenta la PRO TV.
„După ce am născut al treilea copil, nu a fost vorba de un declic major, dar imediat după ce mă întorceam de la emisiune, mă așezam lângă ei să mă joc și tot ce-mi doream era să mă culc, nu e glumă, eram într-o stare de oboseală absolut îngrozitoare. Simțeam că nu mai e nimic luminos și am zis că e suficient și tare bine îmi e acum. Eu resimt oboseala unui om care are 20 de ani de muncă intensă', a mai spus vedeta.
Adela Popescu va lansa o nouă melodie
Adela Popescu și Elena Gheorghe și-au surprins fanii cu anunțul că vor colabora pe plan muzical și vor lansa împreună o melodie. Piesa a fost scrisă special de Elena Gheorghe și va putea fi auzită de fani la concertul pe care aceasta îl va susține pe 23 mai la Sala Palatului.
„Am cunoscut-o pe Adela Popescu în 2001 la Festivalul de la Mamaia unde concuram individual, eram mezinele concursului. Ne-am împrietenit repede și am hotărât să ne facem o trupă un an mai târziu. Am bătut la ușa mai multor compozitori printre care și a lui Marius Moga, însă nu s-a concretizat nimic pentru că Dumnezeu avea alte planuri cu fiecare dintre noi. Eu aveam să ajung solistă a trupei Mandinga, iar Adela actriță în cele mai iubite telenovele din România. Ne-am bucurat una de succesul celeilalte și am rămas prietene. Acum 2 luni, într-o noapte când mă gândeam la show-ul de la Sala Palatului mi-a venit ideea de a o invita pe Adela nu doar să-mi fie alături ci să cânte cu mine așa cum ne-am fi dorit încă de acum 22 de ani. Am luat caietul de notițe și am scris ideea acestei piese, așa s-a născut „Îți mulțumesc pentru că ești'. Această piesă este scrisă cu gândul la oamenii din viața noastră pe care îi poți număra pe degetele de la o singură mână, dacă ai noroc poate de la două, acei oameni care te iubesc necondiționat.', a transmis Elena Gheorghe.
Citește și:
Ashley Tisdale este însărcinată pentru a doua oară. Anunțul inedit făcut de actriță
Foto: Arhiva ELLE