Adda s-a împăcat cu Marius Moga. Ce s-a întâmplat între ei: „Am greșit amândoi”

Adda a dezvăluit faptul că s-a împăcat cu Marius Moga, după ce nu a mai vorbit cu el o lungă perioadă.

Adda le-a împărtășit urmăritorilor ei de pe Instagram faptul că s-a împăcat cu Marius Moga. Cei doi nu au mai vorbit o lungă perioadă, însă iată că recent s-au revăzut, iar artista a făcut mai multe declarații despre întâlnirea lor. 


În cadrul târgului de carte Gaudeamus, a avut loc lansarea fizică a cărții pe care Adda a scris-o, „Cele trei ADDA.' La eveniment a apărut și Marius Moga, care a venit să o susțină pe artistă în acest moment important din viața ei. După ani de zile în care nu au mai vorbit, cântăreața și compozitorul s-au împăcat.

Adda a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie în care apare alături de Marius Moga la târgul de carte Gaudeamus. Imaginea a fost însoțită de un mesaj în care artista vorbește despre împăcarea lor, dar și despre ce s-a întâmplat între ei în urmă cu câțiva ani. 


„Acum câțiva ani am spus că n-o să mai calc în studio-ul lui. Nu am vorbit o perioadă destul de lungă. Ne-am înțepat, având orgolii prea mari. Am greșit amândoi unul față de celălalt. Dar uite-ne 100 de ani mai târziu, când tot ce a rămas e doar muzică și recunoștință!
E fain tare când oamenii se iartă. Într-o industrie care nu iartă pe nimeni. O lume care strică și întunecă minți. Sifonează caractere transformându-le în personaje fără indentitate. O anxietate dată cu sclipici și praf de zâne. O lume în care ești mâncat dacă nu muști primul. O „câinărie' pentru cel mai mare os. Mai dă-l în spanac de os.
Până la urmă suntem doar copiii aia care și-au dorit să facă muzică pentru OAMENI! Și asta ar trebui să fie tot ce contează!', a fost mesajul transmis de Adda pe Instagram. 

De asemenea, Adda a fost susținută și de către părinții ei, care au venit în ziua lansării cărții ei. 

„Azi dimineață, m-am trezit buimacă și fix când am apăsat pe butonul esspresorului, s-a deschis ușa. Iar mama dansând, a strigat: SURPRIZĂĂĂĂ!!! Vă mulțumesc că mi-ați fost alături, în ziua lansării fizice a cărții #CELETREI. ❤️ Vă iubesc!'


Citește și:
Andreea Antonescu spune adevăratul motiv pentru care fiica ei a rămas să locuiască în America

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people