Adda, mesaj important, după diagnosticarea cu boala Lyme. Cum își ferește fiul de pericole: „Dacă o să continuăm așa…”

Adda a transmis un semnal de alarmă, după ce a fost diagnosticată cu boala Lyme.

Adda, mesaj important, după diagnosticarea cu boala Lyme. Cum își ferește fiul de pericole: „Dacă o să continuăm așa...”

Pe rețelele de socializare, Adda a atras atenția cu privire la pericolul transmis de căpușe. Artista și-a educat fiul său să fie precaut în timpul activităților petrecute în aer liber, deoarece nu există kit-uri de testare pentru această boală. După ce s-a confruntat cu probleme grave de sănătate cauzate de boala Lyme, cântăreața a devenit mult mai precaută.

După ce a fost diagnosticată cu boala Lyme, artista este din ce în ce mai precaută, iar pe contul ei de Instagram a atras atenția cu privire la acest subiect. Aceasta l-a învățat și pe fiul ei, Alexandru, ce trebuie să facă în cazul în care este mușcat de o căpușă, dar și regulile pe care trebuie să le respecte atunci când se joacă în aer liber.

Adda a avut mai multe probleme medicale, printre care și un diagnostic greșit, după ce a avut primele simptome. După un an de tratament incorect, aceasta a fost diagnosticată cu boala Lyme, în urma unor analize amănunțite. Acest diagnostic a venit după ce a fost mușcată de o căpușă, iar acum se luptă cu microbul din corpul său.

Adda, semnal de alarmă privind infecțiile

Având în vedere experiența sa traumatizantă, Adda l-a informat pe fiul ei, Alexandru, cu privire la cum să se protejeze împotriva căpușelor și regulile de care trebuie să țină cont. Micuțul i-a spus artistei că a intrat în iarbă pentru a lua mingea și i-a cerut să îl verifice pentru a se asigura că nu are căpușe. Artista recunoaște că această experiență a traumatizat-o, iar un spital din București are un număr mare de pacienți cu astfel de probleme, mai ales acum, în sezonul insectelor.

„Azi Alex, 6 ani, mi-a spus: „Mami, să știi că m-am riscat și m-am băgat în iarbă să iau mingea. Hai verifică-mă!”. Știe că atunci când iese din curte și se joacă îl verific…. E relaxat dar precaut. Îl întreb uneori: „Alex, ce trebuie să facem dacă Doamne ferește ne înțeapă o căpușă?”. Și el răspunde: „O lăsăm în pace și mergem să ne-o scoată la spital. Nu avem voie să o deranjăm!”. Ok, eu recunosc că-s traumatizată și îmi stă în gât frica asta. Da’ paranoia nu-s. Nu-s pentru că la spital la urgențe e plin de copii mușcati. În DM îmi bubuie mesajele. Se întâmplă FOARTE DES. Și dacă o să continuăm așa, o să ne mănânce la propriu insectele. De când se fac importuri, au ajuns la noi specii din America, Asia etc.”, a transmis Adda pe Instagram.

sursa: instagram

Adda a atras atenția pe rețelele de socializare, afirmând că boala Lyme nu poate fi detectată prin analize, deoarece nu există kit-uri specifice de testare. Ea a subliniat că în trecut nu existau astfel de cazuri, dar acum totul s-a schimbat, mai ales din cauza schimbărilor climatice. În trecut, sezonul rece oprea bacteriile prin înghețare, dar acum, nimic nu se mai schimbă.

„Unele dintre ele nici nu au cum să fie detectate la analize pentru că NU AVEM KITURI de testare specifice. Am auzit des asta cu „pe vremea mea bla bla”. Pai… vremea aia a trecut. Știi de ce?! Pentru că pe vremea aia erau ANOTIMPURI CLARE! Acum nu mai moare nici o bacterie că nu mai îngheață nimic. Au dezvoltat mizeriile astea mici o rezistență fantastică. Pentru că totul este în favoarea lor. Nu mai bag la înaintare stresul și alimentația de cacao. Pentru că trăim într-o societate de consum și alergăm ca un hamster în roată. Și nici măcar nu realizăm asta. Pentru că noi nu ne oprim niciodată, nu avem cum. E ca la sală. Dacă te oprești când banda merge, te aruncă cu cracii-n sus și devii viral pe TikTok. Funcționăm din inerție cu ajutoare și ne „doftoricim” zilnic cu leacuri chimice. C-am văzut în reclame și se pare că știm să ne tratăm de orice. Și sfântul zahăr e cel mai bun combustibil. Că asta-i VREMEA NOASTRĂ, gen. Nah… ideea e că-mi pare rău că tre’ să educ copilul în sensul ăsta. Să fie precaut fără să trăiască cu frică. Da’ n-am de-ales. E real. Se întâmplă. Și nu se previne deloc…”, a completat Adda.

sursa: instagram

Citește și:
Eugenia Șerban, declarații sincere despre intervențiile estetice la care a apelat și cum se menține în formă

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people