Adda a depășit cu succes o perioadă dificilă din viața sa, când a fost diagnosticată cu boala Lyme, cauzată de mușcătura unei căpușe. În prezent, artista participă la emisiunea Te cunosc de undeva, unde îl are ca partener pe Radu Bucălae. Într-un interviu, ea a vorbit despre cea mai mare frică a ei, despre cel de-al doilea copil și cum este răsfățată de soțul ei.
Adda a reușit să depășească o perioadă dificilă din viața ei, când a fost diagnosticată cu boala Lyme, cauzată de mușcătura de căpușă. După o luptă grea, artista s-a recuperat, dar a rămas cu anumite traume. Artista este recunoscătoare pentru sprijinul și susținerea soțului ei și pentru faptul că are un copil minunat, în vârstă de șase ani.
Adda, dezvăluiri despre greutățile prin care a trecut
Într-un interviu recent, Adda a dezvăluit detalii despre tratamentul pe care îl urmează în prezent și a povestit despre provocările de la emisiunea Te cunosc de undeva. De asemenea, a explicat motivul pentru care nu ar mai participa la Asia Express și și-a exprimat dorința de a mai avea un copil, o surioară pentru fiul ei.
„Am o groază, e o frică permanentă, pentru că ele sunt purtătoare de viruși mortali. Da și o să urmeze să mai fac această terapie, e o terapie pe care o recomand și oamenilor sănătoși, poți să o faci de mai multe ori pe an, la mine nu a fost nevoie de foarte multe ședințe, le-am făcut dar la nevoie, când era situația mai critică.„, a spus Adda pentru Ciao.
În timpul participării sale la Asia Express, Adda a declarat că cea mai grea parte a fost despărțirea de fiul ei, care la acea vreme avea doar trei ani. Acum, artista a declarat că nu-și dorește să mai treacă prin acea tristețe a despărțirii de propriul fiul și că ar mai vrea să aibă un copil, de această dată o fetiță.
„Este pasionat de foarte multe, face fotbal, înot, acum i-am luat și chitară, a făcut cursuri și de chitară, vrea la engleză și la robotică, dar mă gândesc că nu aș vrea să îl suprasolicit pentru că are 6 ani. Într-un fel m-aș mai duce, dar nu aș mai pleca de lângă copilul meu, pentru că am întipărită în minte privirea lui la 3 ani când am plecat în Asia, am simțit că i s-a rupt inima cumva. Evident că îmi doresc o fetiță, brunetă, cu ochii verzi, dar mă axez acum pe sănătate și când va vrea Universul să vină, va veni.„, a spus Adda.
Întrebată despre cum își împarte sarcinile cu soțul ei, Adda a precizat că ea și Cătălin se înțeleg de minune, iar artista se bucură din plin de preparatele pe care le pregătește partenerul ei. Potrivit declarațiilor sale, Cătălin este cel care gătește în familie, spre bucuria soției și fiului său.
„Da, eu fac curățenia, el este bucătarul cel mai bun, gătesc și eu dar comparația cu el nu există, la el este talent, gătește foarte bine și îmi face toate poftele.„, a mai adăugat artista.
Citește și:
Alina Ceușan, dezvăluiri despre buna ei prietenă, Carmen Grebenișan și participarea acesteia la Survivor România: „O susținem cu toate forțele…’
FOTO: Arhivă ELLE