Actrița Michelle Williams s-a căsătorit în secret

Actrița Michelle Williams s-a căsătorit în secret cu Phil Elverum.

Vara aceasta este plină de noi relații și căsătorii între celebrități, iar ultima de pe listă este una dintre cele mai discrete. Actrița Michelle Williams a declarat pentru Vanity Fair faptul că s-a căsătorit în secret cu muzicianul și compozitorul Phil Elverum. Cei doi au avut parte de o ceremonie restrânsă într-o locație din munții Adirondacks, alături de câțiva prieteni apropiați, dar și de cele două fiice pe care le au din căsătorii anterioare.


Michelle întotdeauna a fost discretă în ceea ce privește viața ei privată. Inițial, nu a dorit să facă prea multe declarații în acest sens. Ea consideră că pe Internet se spun foarte multe lucruri, majoritatea false. Ulterior, și-a schimbat părerea și a decis să vorbească despre frumoasa poveste de dragoste pe care o trăiește.

Actrița, care apare într-un film nou, „I feel pretty’ alături de Amy Schumer a spus că: „Felul în care mă iubește este felul în care vreau să-mi trăiesc viața. Îmi doresc să mă simt liberă. Îmi cresc fiica într-un mod prin care să se simtă liberă și în sfârșit sunt iubită de către cineva care mă face să mă simt liberă.'


Michelle și Phil locuiesc alături de cele două fiice pe care le au în Brooklyn. De asemenea, Michelle a vorbit cu multă afecțiune în suflet despre fostul ei soț, actorul australian Heath Ledger, dar care a decedat în urma unei intoxicații cu medicamente: „Niciodată nu am renunțat la dragoste. Întotdeauna îi spun Matildei: ‘tatăl tău m-a iubit înainte ca cineva să creadă că sunt talentată, frumoasă sau că am haine drăguțe.’

Citește și:
Mark Wahlberg a donat 1,5 milioane de dolari pentru Times Up, în numele lui Michelle Williams, iar răspunsul actriței a fost prompt

Text: Iulia Brăslașu
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people