Actrița Billie Lourd, cunoscută pentru rolul din Booksmart și serialul Scream Queens, a devenit mamă pentru prima dată.
Fiica legendarei actrițe Carrie Fisher, actrița Billie Lourd, a devenit mamă pentru prima dată. Anunțul făcut de Billie Lourd, cunoscută pentru rolul din Booksmart și serialul Scream Queens, a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că nici nu se cunoștea faptul că aceasta a fost însărcinată.
Billie Lourd, care s-a logodit anul acesta cu Austen Rydell, a făcut anunțul pe contul ei de Instagram, postând o imagine cu picioarele băiețelului ei. „Kingston Fisher Lourd Rydell”, a scris ea în descrierea imaginii, adăugând mai multe emoji în formă de inimă albastră, dezvăluind astfel că este vorba de un băiețel.
Fanii care o urmăresc pe Instagram, dar și multe alte vedete au comentat, felicitând-o pe tânăra mămică, dar și exprimându-și uimirea cu privire la aflarea veștii. Printre ele și Emma Roberts, alături de care Lourd a jucat în serialul Scream Queens, și care este și ea însărcinată cu primul copil.
Billie Lourd a încercat să își țină viața personală cât mai departe de ochii fanilor, în special când este vorba despre evenimente importante din viața ei. În luna iunie, ea nu și-a anunțat fanii de faptul că s-a logodit cu Austen Rydell, el fiind cel care a anunțat pe contul lui de Instagram că actrița i-a acceptat cererea în căsătorie.
View this post on Instagram
💍💍💍She said YES!! (Actually she said Duhhh') But I guess thats even better than yes?!? 💗🤪🎉🎰💥🍾
Billie Lourd și Austen Rydell au mai format un cuplu când amândoi erau adolescenți și au reluat relația în 2017. Ulterior, ei au fost surprinși împreună într-o călătorie pe care au făcut-o în Norvegia cu ocazia comemorării decesului lui Carrie Fisher, mama lui Billie Lourd și legendara actriță din franciza Star Wars.
Foto: Profimedia