Preşedinţia ucraineană a anunțat ieri că actorul Sean Penn se află la Kiev, unde filmează un documentar despre atacurile Rusiei împotriva Ucrainei.
Sean Penn se află zilele acestea la Kiev pentru a realiza un documentar despre invazia Rusiei asupra Ucrainei. Actorul în vârstă de 61 de ani a participat la o conferință de presă a guvernului de la Kiev și a apărut alături de Volodimir Zelenski într-o înregistrare video pe care președintele Ucrainei a postat-o pe contul său de Instagram.
„Regizorul a venit special la Kiev pentru a înregistra toate evenimentele care se desfăşoară în Ucraina şi, în calitate de realizator de documentare, pentru a spune lumii adevărul despre invadarea ţării noastre de către Rusia”, anunță un comunicat publicat pe pagina administraţiei prezidenţiale de la Kiev.
„Astăzi, Sean Penn se numără printre cei care susţin Ucraina fiind în Ucraina. Ţara noastră îi este recunoscătoare pentru o astfel de manifestare de curaj şi onestitate.” În mesaj se arată și faptul că actorul dă dovadă de un curaj care le lipseşte multora, „în special politicienilor occidentali.”
Documentarul este o producție Vice Studios în colaborare cu Vice World News și Endeavor Content, anunță publicația Variety. Potrivit Business Insider, aceasta nu este prima vizită a lui Penn în Ucraina, actorul fiind surprins și în luna noiembrie discutând cu militarii ucrainieni.
Până în momentul de față, nici reprezentanții Vice și nici reprezentanții lui Sean Penn nu au confirmat știrea.
Actorul, premiat de două ori la Oscar – pentru Harvey Milk și Mystic River – s-a mai implicat în trecut în diverse probleme politice sau de actualitate. Una dintre cele mai controversate acțiuni ale acestuia fiind interviul pe care i l-a luat liderul cartelului mexican de narcotraficanţi, Joaquin „El Chapo” Guzman, în timp ce acesta era fugar.
În toamna anului trecut, Sean Penn si actrița Leila George au divorțat după numai un an de căsnicie. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2020 și au avut parte de o ceremonie atipică, după cum chiar actorul în vârstă de 61 de ani a mărturisit în cadrul emisiunii Late Night with Seth Meyers. „Am avut o nuntă Covid. Și când spun asta mă refer la faptul că a fost oficializată pe Zoom, am fost acasă, alături de cei doi copii ai mei și de fratele ei”, a spus Sean.
Sean Penn și Leila George au format un cuplu încă din toamna anului 2016. Potrivit E! News, la acel moment cei doi au fost de nedespărțit luni întregi, fiind văzuți de mai multe ori luând cina împreună în Los Angeles înainte să își oficializeze relația.
Foto: Hepta, Instagram