La 23 de ani de la terminarea celebrului serial „Dr. Quinn', fanii acestuia au avut parte de o surpriză de mari proporții. Actrița Jane Seymour, în vârstă de 70 de ani, a postat pe contul său de Instagram două imagini în care se află alături de foștii săi colegi de pe platourile de filmare, William Shockley, Jason Leland Adams și Joe Lando. Aceștia s-au reunit pentru a sărbători în avans ziua de naștere a lui Lando, care împlinește pe 9 decembrie 60 de ani.
„Chiar și după atâția ani încă mă țin în brațe. Inima îmi e plină după ce mi-am petrecut timpul alături de aceste ființe minunate. „Eu, @williamshockley și Jason Adams ne-am întâlnit pentru a sărbători mai devreme ziua de naștere a lui Joe.', a scris Seymour pe contul său de Instagram.
Și William Shockley i-a transmis fostului său coleg un mesaj emoționant.
„La mulți ani lui Joe Lando… dragul meu prieten, fratele meu, tovarășul meu în toți acești ani epici pe care i-am petrecut împreună la Dr. Quinn, Medicine Woman. Și acum, aproape 30 de ani mai târziu… știu mai bine ca niciodată… că cel mai mare dar al vieții este timpul pe care îl petrecem împreună', a adăugat Shockley.
Actorii din „Dr. Quinn' s-au reunit și anul trecut, într-o conferință pe Zoom, organizată de Entertainment Weekly. Jane Seymour, Joe Lando William Shockley, Chad Allen, Shawn Toovey, Alley Mills, Frank Collison, Henry Sanders, Jessica Bowman, Jonelle Allen și Jason Adams au vorbit atunci despre anii petrecuți pe platourile de filmare ale serialului, depănând amintiri și povestind întâmplări amuzante.
„Dr. Quinn' a fost unul dintre cele mai îndrăgite seriale ale anilor 90 și i-a adus lui Jane Seymour un Glob de Aur în 1996 și mai multe nominalizări la premiile Emmy.
Citește și:
Chris Noth vorbește pentru prima dată despre conflictul dintre Sarah Jessica Parker și Kim Cattrall
Foto: Arhiva ELLE