Fiul Cătălinei Grama a făcut o serie de mărturisiri despre pasiunile sale, inclusiv despre actorie.
Cătălina Grama este mamă a doi copii. Actrița are un băiat, pe nume Achim, dintr-o relație anterioară, precum și o fiică, Zora, împreună cu soțul ei, actorul Paul Ipate.
Cătălina Grama a încercat până acum să le protejeze intimitatea celor doi copii ai ei, din acest motiv și fotografiile cu ei pe rețelele de socializare sunt rare. Cu ocazia Galei Premiilor Gopo 2024, care a avut loc pe 29 aprilie la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, Cătălina Grama a surprins pe toată lumea atunci când și-a făcut apariția la eveniment împreună cu băiatul ei, Achim. Cei doi s-au fotografiat pe covorul roșu și au impresionat cu ținutele lor elegante.
În cadrul unui interviu, Achim, fiul Cătălinei Grama, a povestit despre pasiunile sale, printre acestea făcând parte și actorie. Tânărul a recunoscut faptul că pentru el prezintă mai mult interes să fie în spatele camerelor.
„Făceam foarte multe, dar acum îmi place actoria, dar nu cred că o să fac asta. Îmi place mai mult în spatele camerelor. Producție și regie aș face, poate. Merg și la școala de actorie”, a spus Achim, fiul Cătălinei Grama, în cadrul unui interviu pentru Ego.ro.
Recent, Cătălina Grama a vorbit despre cei doi copii ai ei, Zora și Achim, care vin la cursurile școlii ei de actorie, Becoming Studio, și este o adevărată bucurie pentru ei să descopere această meserie.
„Mă ocup foarte mult de teatru și de școala mea de actorie, Becoming Studio, unde chiar fac înscrieri (…) La școală merg zilnic. Și copiii vin. Zora vine cu grupa 6-8 ani și Achim cu grupa 12-16 ani, pregătim spectacole pentru decembrie. Vin pentru că le place, nu i-am obligat. Le-am spus: „mami și cu Paul o să facă acest curs, dacă vă doriți să participați, sunteți invitați oricând.” Dar n-a fost o obligație pentru ei. Ei vin de drag, de când am înființat școala de doi ani, nu au lipsit de la niciun curs. Vă dați seama că e fun atmosfera și distractivă, că altfel n-ar veni”, a declarat Cătălina Grama pentru fanatik.ro.
Cătălina Grama este deja obișnuită să le predea copiilor. Actrița a vorbit mai multe despre cum este concret munca alături de cei mici. Pe lângă cursuri de actorie, vedeta se concentrează la școala ei și pe dezvoltarea personală prin teatru, care are foarte multe beneficii, după cum a povestit Cătălina Grama.
„Trebuie relaxare și trebuie iubire față de ceea ce faci. Să predai copiilor este un mare privilegiu pentru că pui ceva din tine acolo și dai mai departe. Îți trebuie înțelegere, flexibilitate, să te adaptezi nevoilor lor emoționale. Pentru că noi facem și dezvoltare personală prin teatru, nu doar cursuri de actorie și lucrez și pe partea de dramă terapie. În ultimul an am început o formare pe dramă terapie care să vină în sprijinul lor pe blocajele emoționale. Lucrăm foarte frumos cu ei. Da, îți trebuie toate datele astea ca să lucrezi cu copiii, având în vedere că ei sunt în fiecare zi la școală și la tot felul de îndatoriri, unde au parte de foarte multă disciplină. Au nevoie de cursuri din acestea extrașcolare care să-i detensioneze, să-i ancoreze altfel în propriile vieți și așa știu să se încadreze într-un colectiv, să socializeze, să se simtă bine cu ei înșiși.”
Foto: Instagram