Acesta este singurul lucru pe care Beyoncé nu știe să îl facă

Deși pare că Beyoncé le poate face pe toate, potrivit mamei sale, Tina Lawson, artista nu este foarte pasionată de această activitate.

Acesta este singurul lucru pe care Beyoncé nu știe să îl facă

Tina Lawson a fost prezentă la gala National CARES Mentoring MOvement’s For the Love of Our Children și a discutat cu reporterii despre fiica ei cea mare. Tina a precizat că „Beyoncé nu poate găti”, însă este o mamă extraordinară. Designer-ul în vârstă de 65 de ani a continuat prin a spus că Solange, fiica ei cea mică, nu are nicio teamă față de cuptor, în timp ce sora ei mai mare, preferă să stea departe de bucătărie. Cu toate acestea, Tina nu a ezitat să laude calitățile celor doi soți în ceea ce privește creșterea copiilor. „Sunt niște părinți incredibili. Sunt cea mai mândră de ei că au devenit astfel de părinți.”

Tina Lawson a știut dintotdeauna că Beyoncé va ajunge să aibă un succes imens, ținând concerte pe cele mai mari scene ale lumii. „La vârsta de șapte ani a participat la un show de talente, era foarte timidă, însă a urcat pe scenă și a primit toate aplauzele publicului. Atunci mi-a spus „Vreau doar să-mi iau trofeul pentru că îmi este foame, și să merg acasă”, iar eu i-am răspuns „Nu știi dacă vei câștiga”. Dar a câștigat”, își amintește Tina.

„Nu prea gătesc, dar sunt o bună degustătoare”, afirma Beyoncé în 2015, într-un interviu pentru The New York Times. Anul acesta, Beyoncé și Jay-Z au mai adăugat un premiu Grammy la colecția lor, câștigând la categoria „cel mai bun album urban contemporan”, pe care l-au realizat împreună, sub numele The Carters. Premiul marchează cel de-al 23-lea câștig pentru Beyoncé și cel de-al 22-lea pentru Jay-Z.

Citește și:
Miley Cyrus, comentariu amuzant la adresa soțului ei, Liam Hemsworth

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people