21 de celebrităţi care au ales să discute despre sănătatea lor mentală

”Am descoperit că anxietatea, atacurile de panică și depresia pot fi efecte secundare ale bolii Lupus” povestește Selena pentru People. ”vreau să fiu proactivă și concentrată pe păstrarea sănătății și fericirii mele așă că am decis că cel mai bine e să iau o pauză. Știu că nu sunt singură, tocmai de aceea spun asta. Sper ca alții să vadă și să fie încurajați să-și rezolve propriile probleme.”

”Am anxietate din cauza tuturor lucrurilor care se întâmplă și mă iau pe neașteptate, mi se întâmplă să mă trezesc în mijlocul nopții cu atacuri de panică” îi mărturisește Kendall Carei Delevigne într-un interviu. ”De unde să încep? Totul este groaznic, e greu să mă refer la un singur lucru. Pur și simplu cred că lumea are nevoie de mai multă iubire. Mi-ar plăcea să am puterea de a-l trimite pe Cupidon în jurul planetei, oricât de siropos ar suna asta. Te uiți online și vezi cum toată lumea comentează negativ, e greu să rămâi cu o atitudine pozitivă în condițiile astea. E greu să nu te lași doborât de atâta negativism!”

”Începusem să mă simt puțin confuză – nu puteam să spun ce zi e sau în ce oraș mă aflu. Stăteam la evenimente, primeam un premiu și mă gândeam la următorul concert” povestește cântăreața în 2011 pentru The Sun. ”Mama era foarte insistentă și âmi tot spunea că trebuie să am grijă de sănătatea mea mentală.”

”Stăteam in mașina mea și știam că iese gaz atunci când am avut o imagine cu mama mea care mă găsea”, povestește actrița pentru Parade despre gândurile ei suicidale după divorț. ”A sacrificat atât de multe pentru copiii ei, iar să mă sinucid ar fi fost un lucru atât de egoist din partea mea. Totul era despre o relație. Stima mea de sine era atât de jos.”

”Nu am fost bine cu depresia post-natală, ceea ce nimeni nu a discutat... iar acest lucru în sine era greu. Te trezești dimineața fără să vrei să te dai jos din pat, te simți neînțeleasă, și foarte foarte jos” spunea aceasta într-un interviu din 1995. ”Când nimeni nu te ascultă, sau simți că nimeni nu te ascultă, multe lucruri încep să se întâmple. De exemplu, simți atâta durere în suflet încât începi să te rănești fizic pentru că vrei ajutor, dar ajutorul pe care îl ceri nu e cel bun. Oamenii îl văd ca și căutarea de atenție și cred că dacă ești prezentă în media ai destulă atenție. Nu mă plăceam, eram rușinată pentru că nu puteam face față presiunii.”

”Pot să intru și să ies din depresie destul de ușor” spune Adele către Vanity Fair. ”Am avut o depresie postpartum destul de grea după nașterea fiului meu, iar asta mă sperie. Nu am vorbit cu nimeni desprea asta. Era groaznic... patru dintre prietenele mele au trecut prin același lucru și toată lumea era prea rușinată pentru a recunoaște.”

”Cîteodată mă panichez până în punctul în care nu mai știu ce gândesc sau ce fac. Am atacuri de panică.. le am mereu oricum, dar când am audiții e și mai greu. Sunt terifiată.”

”Iau Lexapro, și nu voi scăpa niciodată de el” mărturisește pentru Allure. ”Îl iau de la 19 ani, deci de 11 ani. Iau cea mai mică doză. Nu văd de ce m-aș opri. Chiar dacă e placebo sau nu, nu vreau să risc. Și despre ce e vorba? Despre o stigmă a folosirii unei simple unelte? Afecțiunile mentale sunt lucruri pe care oamenii le bagă în tot felul de categorii în care nu au ce căuta. Ar trebui să fiu luată la fel de în serios ca oricine altcineva. Nu vezi boala mea mentală: nu e o tumoră, nu e un chist. Dar e acolo. De ce trebuie să demonstrezi? Dacă se poate trata, o tratezi și gata.”

”Eram atât de ruținată de cum mă simțeam pentru că aveam totuși o pozișie privilegiată” povestețte in cadrul The Morning. ”Sunt foarte norocoasă. Dar am suferit de depresie. Am avut momente în care nu am vrut să mai trăiesc. Dar apoi vina că simțeam asta și faptul că nu puteam spune la nimeni mă copleșeau și deci mă simțeam plină de vină și rusine.”

”Și eu credeam că nu mi se poate întâmpla tocmai mie. Am tot ajutorul de care aș putea avea nevoie vreodată: John, mama mea (care locuiește cu noi), o bonă. Dar depresia postpartum nu disciminează.” scrie vedeta pentru Glamour. ”Nu o puteam controla. Și tocmai de aceea mi-a luat atâta timp să vorbesc despre asta. Mă simțeam egoistă, ciudată și rea spunând cu voce tare că mă chinui. Câteodatâ încă o fac.”

”Cred că e important ca oamenii să nu mai privească sănătatea mentală ca un subiect tabu” explică ea pentru Consiliul național al Sănătații Behaviorale din Washington. ”E ceva foarte des întâlnit, unul din cinci adulți are o boală mentală, deci practic toată lumea este conectată acestei probleme și este virală. Problema cu bolile mentale este că oamenii nu le privesc la fel ca pe cele fizice. Când te gândești puțin, creierul este cel mai complex organ al corpului. Trebuie să il tratăm ca atare și să îl luăm în serios.”

”Mă simțeam ca un zombie. Nu îmi puteam accesa inima. Nu îmi puteam accesa emoțiile. Nu mă puteam conecta” povestește pentru Good Housekeeping. ”Credeam că depresia postpartum înseamnă că suspini zilnic și nu ești capabilă să ai grijă de copilul tău. Dar sunt diferite nuanțe și adâncimi ale ei, motiv pentru care e atât de important pentru femei să discute despre ea. A fost o perioadă care m-a pus la âncercare. Mă simțeam ca o ratată.”

”Prima dată când am avut un atac de panică eram la o prietenă acasă și am crezut că ia totul foc. Am sunat-o pe mama și m-a adus acasă, iar pentru următorii 3 ani nu s-a oprit. O rugam pe mama să âmi spună exact cum va decurge ziua, după care mai întrebam o dată în următoarele 30 de secunde. Trebuia să știu că nimeni nu o să moară și nimic nu o să se schimbe” povestește ea pentru Wall Street Journal.

„Am scris un cântec despre asta” povestește artista într-un livestream. ”Eram rușinată că aveam astfel de sentimente și gănduri, că mă simt atât de jos și atât de depresivă.”

”Nu e nimic slab în lupta cu bolile mentale” scrie aceasta într-un text pentru Motto. ”pentru mine depresia nu este tristețe. Nu e o zi proastă și nevoia de o îmbrățișare. Mie mi-a dat un sentiment complet de izolare și singurătate. M-a consumat mult timp și mi-a oprit toate circuitele. Mă simțeam bună de nimic, ca și cum nu aș avea nimic de oferit, ca și cum aș fi fost o ratată. Acum, după ce am căutat ajutor, pot să văd că acele gânduri nu puteau să fie mai departe de adevăr. E foarte important pentru mine să rămân sinceră apropo de asta pentru ca oamenii care se află în situații similare să poată realiza ca nu sunt lipsiți de valoare și că de fapt au multe de oferit. Cu toții avem.”

”Între 15 și 20 de ani a fst foarte intens. Erau constant anxioasă. Eram obsedată de control cumva. Dacă nu știam cum va ieși ceva, mi se făcea rău fizic. Nu am ieși din chestia asta mai puternică, dar sunt încrezătoare. Am acum abilitatea de a persevera, lucru pe care nu îl aveam înainte. E ca atunci când cazi în cap atât de rău încât data viitore când cazi nu îți pasă, ai mai căzut în cap!”

”Am avut așa multă anxietate căutând de muncă, și am petrecut aproape 5 luni în dormitor, în casă, fiind axioasă, așteptând următoarea audiție și făcând nimic altceva. A fost cea mai mizerabilă perioadă a vieții mele” spune aceasta pentru W Magazine. ”A trebuit să demisionez din câteva locuri din North Carolina din cauza anxietății pe care mi-o dădeau. Anxietatea mea devenise așa rea încât era nevoie să plec pentru că nu mai puteam fizic să mai stau. Am vărsat în Uber pentru că, unu la mână, am rău de mașină, și doi, aveam un atac de panică. Am ajuns acasă, m-am încuiat în camera mea și am sunat-o pe mame pe Skype sî îi spun că nu sunt ok. Simțeam cum lumea mea se prăbușește. Nu voiam să admit înfrângerea, dar trebuia să mă duc acasă. Sănătatea mea psihică are de suferit și asta mă face să mă simt fizic foarte rău.”

”Depresia e o problemă mult mai importantă decât vrea lumea să accepte. Oamenii nu știu să vorbească despre a fi depresiv – că e totak ok să te simși trist. Am trecut printr-o perioadă în care am fost foarte depresivă. În sensul în care m-am încuiat în camera mea și tata a trebuit să spargă ușa. Erau multe probleme, ca de exemplu aveam probleme mari cu tenul și mă simțeam nedreptățită din cauza asta. Dar nu am avut niciodată probleme cu felul în care mă făceau alții să mă simt. Eram depresivă pur și simplu.” povestește Miley pentru Elle. ”Oricine poate beneficia dacă doar vorbește cu cineva. Sunt persoana care este cel mai impotriva medicamentelor, dar unii au nevoie de ele, așa cum a fost o perioadă în care și eu am avut nevoie de pastile. Atâția oameni se uită la depresia mea ca și cum ar fi un semn de nerecunoștință, dar nu este – nu mă pot abține. Nu sunt multe subiecte de la care să mă dau înapoi, iar universul m-a făcut așa tocmai pentru a ajuta oamenii să înțeleagă că pot fi exact așa cum își doresc și nu trebuie să mimeze fericirea. Nu e nimic mai rău decât să te prefaci că ești fericit.”

”Nu dormeam niciodată. Sau probabil dormeam într-un unghi perfect – stând drept, lucrând totodată” povestește acesta pentru Variety, descriind anxietatea din timpul filmărilor pentru Deadpool. ”Când filmul era în post producție, fanii deja aflaseră de el de la Comic-Con și erau obsedați. Ațteptările lor mă mâncau de viu.”

”Nu există sumă pe care să nu fi dispus să o plătești pentru a scăpa de sentimentul de confuzie și neputință. Nu e ca și cum toate zilele au fost bune de atunci și până acu. Ai zile bune și zile proaste, iar depresia e ceva ce, știi tu, e mereu acolo.”

”M-am luptat cu anxietatea destul de mult. Se întâmpla numai atunci când cântam live, nu când dansam sau când făceam orice altceva, și provenea dintr-o experiență negativă pe care am avut-o în show-ul lui Ellen în 2013. Nu a fost cea mai bună prestație a mea și nu m-am lăsat să mai ajung atât de jos. Am anxietate de atunci.”