Victoria Beckham a anuntat ca isi vinde o parte din propriile haine pentru a ajuta o organizatie caritabila.
Cunoscuta drept una dintre cele mai stylish celebritati, Victoria Beckham a facut un anunt surprinzator. Aceasta urmeaza sa scoata la vanzare aproximativ 600 de piese vestimentare din garderoba proprie, in scopuri filantropice.
In luna februarie a acestui an, Victoria Beckham, alaturi de Anna Wintour, a vizitat Africa de Sud, unde au intalnit reprezentante ale asociatiei de caritate mothers2mothers.
Aceasta organizatie educa, angajeaza si ajuta mame bolnave de HIV sau SIDA sa fie independente si sa aiba grija de copiii lor. De asemenea, una dintre prioritatile asociatiei mothers2mothers este promovarea regulilor de prevenire a transmiterii virusului de la mama la copil, cat si imbunatatirea conditiilor de viata a acestor femei.
Designerul a fost marcat de povestile acestor femei, incat a decis sa faca ceva pentru a le ajuta. Astfel, rochii casual, pantofi, palarii, accesorii, haine de ski si tinute de seara vor fi puse la vanzare pe site-ul www.theoutnet.com . Acestea vor fi vandute in regim de licitatie, care va avea loc la finele lunii august. Cei care isi doresc sa detina o piesa ce a apartinut Victoriei Beckham trebuie sa se inregistreze pe site, incepand cu data de 5 august.
In plus, unele dintre piesele vestimentare vor fi disponibile in regimul de licitatie inversa, Going, Going, Gone'. Astfel, hainele vor fi propuse spre vanzare pentru o anumita suma, care va scadea la fiecare 5 minute.
Victoria a declarat ca a fost ajutata de mama si sora ei sa aleaga hainele ce urmeaza sa fie vandute, multe dintre acestea avand o semnificatie deosebita.
Toti banii rezultati in urma acestei licitatii vor merge catre asociatia mothers2mothers, cu scopul de a ajuta si mai multe mame ce sufera de HIV sau SIDA.
Natalia Muntean
Foto: Arhiva revistei ELLE