Stefan Nechita si Victor Vieaux, castigatorii marelui premiu al concursului «UNKNOWN – housing as open problem»

Stefan Nechita si Victor Vieaux, castigatorii marelui premiu al concursului «UNKNOWN – housing as open problem»

Cei doi studenti arhitecti distinsi cu premiul 1 ex aequo sunt Stefan Nechita (Romania) cu proiectul The pit' si Victor Vieaux (Belgia) cu proiectul Cubul Rubik Urban'. Primul proiect premiat, realizat de un student al UAUIM, este in fapt un buncar special, un adapost al valorilor civilizatiei umane. El se constituie ca muzeu al locuirii', un spatiu viu care se actualizeaza in mod constant. Cel de al doilea premiu 1 ex aequo vine de la universitatea belgiana LUCA si reprezinta o propunere de locuire colectiva flexibila si inovatoare care mizeaza ludic pe conceptul de densitate.

Am sustinut Concursul International pentru Studentii din Arhitectura inca de la prima sa editie, din anul 2005, pentru ca dorim sa contribuim la educatia viitorilor arhitecti si sa fim martori la primele lor realizari', a spus Sonia Artinian, CEO Lafarge Romania. Implicarea noastra constanta in programele de educatie se bazeaza pe convingerea ca numai daca incurajam tinerii arhitecti inspre idei noi, putem sa construim impreuna locuinte si orase care sa faca fata realitatii in continua schimbare a lumii noastre.'

Tema acestei editii a concursului, «UNKNOWN – housing as open problem», tradus prin sintagma «o necunoscuta – locuirea ca problema deschisa», subliniaza faptul ca fiecare proiect de arhitectura, urbanism, design interior si obiect este o provocare de a explora necunoscutul. Iar instrumentele de cunoastere furnizate de metodele proprii proiectarii, cat si procesele si cercetarea, specifica acestui domeniu, trateaza probleme deschise.

Realitatea secolului 21 schimba, cu o viteza fantastica, intelesul profund al conceptului de casa si pe cel al locuirii. Societatea noastra ne permite sa fim mult mai mult conectati la promisiunea bunurilor, serviciilor si facilitatilor de diferite tipuri, insa mai putin legati de un loc anume. Oscilam de la o adresa la alta intr-un fel nomad, alterand problema casei. Agentiile imobiliare vand vise la metru patrat. Astfel, in acest context bulversant, arhitectii sunt somati sa gaseasca o solutie. Pentru gasirea unei solutii, primul pas este recunoasterea Necunoscutului.

Cei doi mari castigatori ai concursului «UNKNOWN-housing as open problem» vor primi fiecare cate un premiu in valoare de 4.000 euro. Koen Moesen (Belgia) si Camiel Vannotten (Belgia) s-au clasat pe locurile doi si trei, premiile obtinute fiind in valoare de 3.000 euro si respectiv 2.000 euro. Organizatorii au oferit si 3 mentiuni, in valoare de 1.000 euro fiecare. Avand in vedere complexitatea temei, juriul a retinut si nominalizat 3 alte proiecte.

Si anul acesta au fost suficiente proiecte valoroase care sa isi merite recompensa si scopul concursului sa fie atins, si anume acela de a pune in discutie programul de arhitectura cel mai studiat in toate scolile, locuirea. Aceasta ramane o problema deschisa, care doar prin abordarea permanent raportata la necesitatile mereu schimbatoare ale societatii si oamenilor, permite raspunsuri creative si folositoare', a spus Prof. Dr. Arhitect Zeno Bogdanescu, Rector al Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu'. „Este foarte important ca aceasta sponsorizare, ce a facut posibil concursul, sa continue pentru a organiza alte competitii ce pun in discutie teme foarte importante, dar pe care doar piata de proiecte nu le va aborda niciodata sau doar punctual, cu efecte imediate. Acest timp al reflectiei, al meditatiei si gandirii eliberate de presiunea imediatului poate genera tipuri de solutii ce pot avea mai multa influenta asupra realizarilor concrete.'

Concursul s-a desfasurat pe perioada unui an academic, intre septembrie 2011 – februarie 2013. Juriul international, alcatuit din profesori arhitecti de mare notorietate in domeniu, s-a reunit in zilele de 22 si 23 februarie in spatiul de expozitii UAUIM.

Juriul au fost alcatuit din: Prof. Dr. Arh. Pere Riera (Profesor in cadrul Universitatii Autonome din Barcelona si membru al Institutului pentru Ştiinta Mediului si Tehnologie / Spania – Presenditele juriului), Prof. Dr. Arh. Zeno Bogdanescu (Rector al Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu'/ Romania), Arh. Leo van Broeck (CEO al Bogdan & Van Broeck Architects / Belgia), Arh. Maurizio de Vita (Arh. in cadrul Studio De Vita & Associati Architetti / Italia), Prof. Dr. Arh. Urs Hirschberg (Presedintele Asociatiei Europeane pentru Educatie in Arhitectura AEEA, Decan al Facultatii de Arhitectura din cadrul Universitatii Tehnologice din Graz si Director al Institutului de Architectura si Media / Austria), Prof. Arh. Johannes Käferstein (Dipl. Arh. ETH BSA SIA, Directorul Departamentului de Arhitectura din cadrul Universitatii de Ştiinte Aplicate si Arte din Lucerna, Elvetia), Léopold Lombard (Director al Diviziei de Relatii cu Arhitectii din cadrul Grupului Lafarge / Franta) si Conf. Dr. Arh. Françoise Pamfil (Manager al concursului UAUIM-AEEA-LAFARGE din anul 2005, Conferentiar in Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu' / Romania).

La cea de a patra editie a Concursului International pentru Studentii Arhitecti s-au inscris 258 de proiecte, iar in faza finala s-au expus si jurizat 42 de proiecte. Acestea provin de la 9 universitati europene, din 6 tari. Proiectele participante la concurs nu sunt individuale, ele reprezinta rezultatul dezbaterii proprii atelierului de arhitectura, al creativitatii si perseverentei in demers al unor grupuri binom studenti-profesori. Astfel, cele 42 de proiecte jurizate in finala au fost elaborate de 51 de studenti, coordonati de 23 de profesori. In faza initiala a concursului, demarata in septembrie 2011, s-au inscris 278 de studenti, coordonati de 38 de profesori.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle