Institutul Cultural Roman din Londra organizeaza in premiera expozitia de moda Romanian New Fashion, cu cele mai noi colectii ale designerilor Agnes Toma, Carmen Secareanu, Cristhelen B., Diana Nita, Iris Serban si Vika Gorencu, selectati de Alin Galatescu, director artistic Cluj Fashion Week.
Carmen Secareanu si Iris Serban vor avea, totodata, un stand la On|Off – sectiunea designerilor independenti din prestigioasa London Fashion Week. Proiectul se desfasoara in perioada 16 – 21 septembrie la sediul ICR Londra din Belgrave Square si, respectiv, la Victoria House in Bloomsbury Square, in vecinatatea British Museum.
Vor fi invitati curatori romani si britanici pentru a dezvolta proiecte in colaborare cu ICR. Alaturi de sectiunea designerilor consacrati la London Fashion Week, On|Off activeaza din 2003 ca o platforma prestigioasa de lansare pentru designeri tineri si are deja reputatia de a fi prezentat si lansat nume celebre precum Jasper Conran, Pam Hogg sau Karen Walker.
In 2008 si 2009, designerul roman Olah Gyarfas (label Rozalb de Mura) a participat la On|Off cu sprijinul ICR Londra. Editia din acest an include 14 prezentari pe catwalk si 22 de standuri de designer, cu nume recunoscute precum
Roksanda Ilincic, Pam Hogg, Jean-Pierre Braganza si Julian J Smith.La expozitia de la ICR Londra, Agnes Toma va prezenta colectia Heaven Can’t Wait, care imbina atmosfera subtila a anilor ’50 cu accente moderne din dantela si cu forme asimetrice; Diana Nita aduce creatii din colectia Tumult, inspirata de futurism spatial si influente cosmice; Cristhelen B. prezinta colectia White, iar Vika Gorencu – o colectie dedicata hainelor si accesoriilor crosetate, desavarsite cu insertii din sticla sau pietre semipretioase.