Joi, 13 septembrie, a avut loc competitia nationala pentru barmani profesionisti Riemerschmid Mixing Class '12, iar Horea Coloji, din Oradea (foto), a fost desemnat marele castigator in cadrul concursului care a reunit 18 barmani talentati si pasionati de arta de a prepara cocktailuri.
Valentin Luca si Ionut Ivanov, campioni multi-premiati in competitii nationale si internationale, au incins atmosfera cu doua sesiuni de flair exceptionale.
Competitia a avut doua etape. In prima proba a concursului, Speed Brazil', participantii din Bucuresti, Oradea, Brasov, Cluj si Targu Mures au preparat contra-timp trei bauturi care au avut la baza siropurile de bar Riemerschmid. Primii sase clasati s-au calificat in finala, in proba de mixologie Master Mix', in cadrul careia au avut de preparat un cocktail dupa o reteta creatie proprie. Tehnica, aspectul, originalitatea, dar si modul in care au fost prezentate povestile din spatele cocktailurilor au fost principalele ingrediente care au stabilit podiumul competitiei.
Mi-am dorit sa particip la acest concurs inca din momentul in care am aflat despre el. Am venit in Bucuresti cu asteptari mari si, dupa doua probe solicitante, ma bucur enorm ca am reusit sa obtin premiul cel mare' a spus marele castigator, Horea Coloji.