Predictiile echipei ELLE: Cine va castiga un Premiu Oscar duminica?

In fiecare an ne place sa facem in redactie un mic joc in care ne dam cu parerea despre eventualii castigatori ai premiilor Academiei Americane de Film. Facem liste, sustinem filme care nu au aparut inca la cinema si, in cele din urma, votam. Iata ce a rezultat anul acesta.

Predictiile echipei ELLE: Cine va castiga un Premiu Oscar duminica?

De foarte multi ani stim ca nu e neaparata nevoie ca un film sa fie cel mai bun ca sa castige Oscarul. In schimb, acel singur film care va avea cele mai multe sanse trebuie sa aiba parte de o promovare excelenta, sa aiba un subiect actual sau sa fie deja bifat de toate celelalte ceremonii care preced decernarea Oscarurilor. Asa ca, aproape de incheierea sezonului de premii, iata pe cine ne punem pariurile.

Categoria Cel mai bun film:

12 Years a Slave – Filmul lui Steve McQueen despre un barbat de culoare liber care ajunge sa fie rapit si vandut ca sclav a impresionat, se pare, toate genurile de public. Este si prima noastra alegere cand vine vorba de un premiu pentru un film emotionant, asa cum le place membrilor Academiei Americane.

Gravity – Alfonso Cuaron a facut un film care a mers la sufletul fanilor genului si a umplut salile de cinema, dar, cum in ultimii ani competitia principala a fost cea intre un film de mare anvergura si cu buget mare versus un film cu tema istorica, credem ca Gravity va ramane doar cu nominalizarea.

Nebraska – Filmul lui Alexander Payne despre un batran care calatoreste pe jos pentru a-si recupera un premiu fictiv este emotionant si a tot urcat in preferintele criticilor, dar atmosfera care duce cu gandul la un film independent nu ii garanteaza un premiu.

American Hustle – Filmul lui David O. Russell este cu siguranta unul dintre semnele ca anii 70 se intorc. Cu o distributie spectaculoasa si o poveste care a prins la public, este a doua alegere a noastra pentru trofeu, mai ales ca turneul de promovare i-a urcat sansele la un premiu.

Captain Phillips – Cu patru nominalizari la Globurile de Aur, filmul lui Peter Greengrass despre capitanul primului vas american capturat de pirati in mai bine de 200 de ani spune o poveste reala si recenta, deci bifeaza cel putin unul dintre criteriile noastre. Dar ne indoim ca va pleca acasa cu premiul pentru cel mai bun film duminica.

Her – Spike Jonze a facut un film romantic in culori frumoase, care se intampla intr-un viitor apropiat la care nu vrem sa ajungem prea repede. Desi nu avem ce sa ii reprosam din punctul de vedere al regiei sau interpretarii, credem ca subiectul e cel care nu ii da cele mai mari sanse.

Philomena – Inca o poveste reala, de data aceasta despre calatoria unei femei care vrea sa isi gaseasca fiul pierdut, Philomena este genul de film care ne incalzeste inimile si ne face chiar sa varsam o lacrima, dar nu credem ca membrii Academiei vor fi la fel de impresionati.

The Wolf of Wall Street – Martin Scorsese s-a reunit cu Leonardo DiCaprio pentru un film atipic amandurora, plin de energie si de retete de cucerit simpatia publicului. Dar, fata de restul povestilor din competitie, povestea miliardarului Jordan Belfort nu este suficient de puternica.

Categoria Cel mai bun actor in rol principal

Cel mai mult ne bucuram cand favoritul nostru e o surpriza placuta. Asa cum este Matthew McConaughey, care a demonstrat in ultimul an tot ceea ce nu a reusit sa dovedeasca in multi ani de cariera. Nu numai ca ne-a devenit simpatic (si serialul True Detective este un motiv in plus pentru asta), dar ne-a si emotionat in Dallas Buyers Club. Drept pentru care credem ca la el va merge marele premiu.

Ne-am pierdut mintile dupa Chiwetel Ejiofor cand l-am vazut in Kinky Boots acum multi ani. Intre timp, ne-am bucura sa primeasca un Oscar pentru un rol atat de dramatic precum cel pe care il joaca in 12 Years a Slave. Nu credem ca se va intampla, totusi.

Bruce Dern joaca rolul eroului din Nebraska, iar daca ar fi sa credem ca un actor relativ necunoscut publicului larg va intoarce voturile in favoarea sa, am paria pe el. Dar Oscarurile au deja un favorit pe care pariem si noi.

Christian Bale e nominalizat pentru rolul din American Hustle si ar merita un Oscar de fiecare data cand ajunge in fata unei camere. Dar de data aceasta, oricat de simpatic ne-ar fi si oricat i-am aprecia prestatiile, credem ca premiul lui recent il va impiedica sa mai castige inca unul.

Leonardo DiCaprio asteapta de multa vreme un Oscar si va veni si vremea cand isi va culege roadele muncii. Dar nu credem ca acesta este anul lui. Ar fi si nedrept sa castige cel mai ravnit trofeu din domeniul filmului cu un rol precum cel din The Wolf of Wall Street.

Cea mai buna actrita in rol principal

blue-jasmine-681633lCate Blanchett ar fi meritat sa ia de mai multe ori Oscarul, insa l-a primit doar o singura data, pentru Aviatorul. Nici acela nu a fost cel mai bun rol al ei, cum nu este nici cel din Blue Jasmine o dovada incredibila a talentului ei. Dar cum Cate este cea mai puternica concurenta la aceasta categorie, in asa masura incat nici macar scandalul in care este implicat Woody Allen, regizorul filmului, nu a afectat-o, ii acordam ei cele mai multe sanse la premiu.

Sandra Bullock are, si ea, un Oscar, pe care l-a castigat in 2009 pentru The Blind Side. Chiar daca Gravity, al lui Alfonso Cuaron, a fost facut in intregime pentru ea, nu credem ca prestatia ei e suficient de puternica sa ii aduca un al doilea premiu.

Judi Dench este Philomena in ultimul film al lui Stephen Frears. Nu ne indoim de subtilitatea rolului pe care il face doamna Dench, dar nici nu stim cat de interesati se vor dovedi criticii de povestea mamei aflate in cautarea copilului pierdut.

Meryl Streep a primit cea de-a 18-a nominalizare pentru rolul din August: Osage County. Nu vedem insa cum va primi cel de-al patrulea premiu pentru acest film, desi inca un Oscar nu ar fi o surpriza pentru o actrita de calibrul ei. Dar nu se va intampla acum.

Amy Adams este la cea de-a cincea nominalizare si este si cea mai puternica adversara a lui Cate Blanchett pentru acest premiu. Desi rolul ei din American Hustle nu e la fel de dramatic precum cel al lui Blanchett, ne pastram optiunile deschise. La urma urmei, aceasta este in mod traditional cea mai greu de ghicit categorie.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people