Miley Cyrus a aratat o noua latura a personalitatii sale in cadrul galei Video Music Awards 2014.
Probabil cea mai controversata interpreta a ultimilor ani, Miley Cyrus a surprins pe toata lumea dupa ce, la gala MTV VMA 2014, a castigat Premiul pentru cel mai Bun Videoclip cu melodia Wrecking Ball'.
Aceasta nu a urcat pe scena pentru a ridica premiul, trofeul fiind acceptat in locul sau de Jesse, un tanar fara adapost. Acesta a insotit-o pe cantareata la ceremonie si a vorbit in timpul discursului de acceptare despre problema tinerilor fara locuinta din Statele Unite.
In timp ce tanarul Jesse a vorbit de pe scena, Miley l-a sustinut din public.
Ulterior, vedeta de 21 de ani a publicat pe contul sau de Facebook o postare prin intermediul careia isi indeamna fanii sa doneze cate 5 dolari pentru a ajuta un centru dedicat tinerilor fara locuinte, numit My Friends Place'.
De asemenea, Miley a postat pe Instagram cateva poze in care apare alaturi de Jesse.
Foto: Instagram