Colectia limitata The Girl with the Dragoon Tattoo pentru H&M ajunge in Romania

Colectia limitata, The Girl with the Dragoon Tattoo pentru H&M, se va lansa joi, 14 decembrie 2011, in magazinul H&M din Unirea Shopping Center, incepand cu ora 10:00 AM.

 

Colectia limitata The Girl with the Dragoon Tattoo pentru H&M ajunge in Romania

Trish Summerville este creatoarea costumelor pentru unul dintre cele mai asteptate filme ale anului, ecranizarea romanului „The Girl with the Dragon Tattoo' in regia lui David Fincher.

Pentru a marca acest eveniment, designerul Trish Summerville a creat pentru H&M o colectie de femei, cu piese vestimentare inspirate de actrita principala a filmului, Lisbeth Salander. Prin cele 30 de piese vestimentare, colectia emana atmosfera urbana, sumbra care defineste caracterul eroinei, purtand jachete si pantaloni din piele, jeans cu aspect uzat si hanorace over-sized, toate in tonuri industriale de negru, gri, alb sters sau rosu inchis.

Colectia a debutat in exclusivitate in data de 28 noiembrie la Colette in Paris, beneficiind de o zona special amenajata in interiorul magazinului, iar in Romania aceasta va fi disponibila incepand cu data de 14 decembrie, ora 10:00 AM, in departamentul Divided din magazinul Unirea Shopping Center.

„Look-ul eroinei Salander este realist si confortabil, cu articole vestimentare pe care personajul le-a purtat mult timp, cum ar fi jachetele din piele care ii servesc drept scut pentru a se apara de lume. Am dorit ca aceasta colectie sa surprinda esenta si forta personajului Salander, printr-o moda extravaganta, si sunt multumita de rezultat! Scopul meu este ca femeile sa gaseasca in aceasta colectie articole pe care le adora si apoi sa le mixeze cu cele din garderoba proprie pentru a-si crea un look personal,' spune Trish Summerville, creatoarea costumelor pentru filmul „The Girl with the Dragon Tattoo.'

„Iubesc aceasta colectie si ceea ce am realizat impreuna cu Trish. Ea are o intuitie in ceea ce priveste stilul, este foarte minutioasa si are o viziune atat de puternica. Toate hainele denota atitudine – emana forta, dar totodata pun formele in evidenta. Colectia nu reprezinta doar o recuzita – este o definitie a stilului, fiind moderna si adecvata prezentului,' spune Anna Norling, Designer pentru departamentul Divided la H&M.

Salander are un stil emblematic: tinute de biker din piele, jeans cu aspect uzat si hanorace over-sized, dupa cum ne descrie Stieg Larsson in trilogia sa, „The Millennium Trilogy'. Anul acesta de Craciun, va avea loc lansarea versiunii in engleza a filmului realizat dupa prima carte a trilogiei, „The Girl with the Dragon Tattoo', sub regia lui David Fincher. Fincher a invitat-o pe renumita creatoare de costume Trish Summerville sa surprinda look-ul eroinei Salander, o reinventare a modei urbane plina de atitudine si indrazneala. Semnatura creatoarei a fost aleasa si datorita rezultatelor ei din numeroase filme, precum si cele realizate pentru muzicieni si actori. Trish creeaza acum acest look pentru H&M, cu stilul care va fi prezent pe strazi in aceasta iarna.

Look-ul lui Salander inspira individualitate si spirit de supravietuire, iar in colaborarea Trishei cu departamentul H&M Divided se reflecta spiritul acestei eroine. Jachetele din piele, inspirate de cele ale motociclistilor, sunt simple, stranse in talie si pregatite sa protejeze; o haina din lana cu gluga are un fermoar diagonal care infasoara corpul; cardiganele sunt drapate in fata pentru a oferi confort in oras; pantalonii au un croi foarte mulat, confectionati din piele confortabila sau din denim uzat, iar fustele mini din denim sunt confectionate dintr-o bucata croita brut, ca si cum ar fi taiate manual.

Hanoracele cu fermoar sunt partea cea mai importanta a tinutei, iar tricourile aduc o pata rara de culoare, fie cu un steag pictat manual sau cu o insiruire de litere. Accesoriile sunt esentiale pentru completarea look-ului, precum fulare mari tricotate tip gluga, un rucsac cu aspect uzat sau cercei tribali, iar incaltamintea casual cu aspect uzat desavarseste stilul, fie prin bascheti, pantofi de strada cu platforma si tinte sau niste ghete din piele cu un aspect perfect uzat.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion