Moda nu are neaparata nevoie de premii – dar, atunci cand le obtin, designerii stiu ca munca lor nu e doar iubita de consumatori, ci si apreciata de critici. Iata castigatorii prestigioaselor British Fashion Awards.
Ceremonia British Fashion Awards a avut loc aseara intr-o sala plina de cele mai relevante personaje din moda momentului, iar castigatorii trofeelor au, cu siguranta, foarte multe de spus despre ceea ce se intampla astazi in domeniu.
JW Anderson a fost marele castigator al serii, care a luat acasa atat trofeele pentru cel mai bun designer pentru femei, cat si pentru barbati – Anderson, care creeaza sub propriul brand, dar si pentru celebra si venerabila casa Loewe, este deja recunoscut pentru felul in care reuseste in repetate randuri sa treaca granitele dintre genuri atunci cand vine vorba despre design, si sa propuna modele care, desi indraznete, ajung imediat sa influenteze o liga intreaga de designeri.
Stella McCartney si-a adjudecat premiul pentru Brandul anului – pentru ca hainele si accesoriile pe care le realizeaza nu sunt doar etice, ci si complet purtabile si extrem de dezirabile pentru o multime de femei. Cele care i-au inmanat trofeul lui McCartney au fost Jennifer Saunders si Joanna Lumley, cele doua actrite pe care le stiti din serialul de comedie devenit deja clasic Absolutely Fabulous.
Tom Ford a obtinut premiul pentru Red Carpet Designer of the Year, iar Joudan Dunn a fost numita Model of the Year, primind trofeul de la designerul Olivier Rousteing. Cele mai stylish prezente din show-business, desemnate in intregime de public, au fost Gwendoline Christie si FKA Twigs, iar premiile pentru Establishment Designer si New Establishment Designer au fost obtinute de Erdem si Mary Katrantzou. Thomas Tait si Grace Wales Bonner au primit recunoastere pentru debuturile lor spectaculoase in lumea modei.
Un premiu special pentru creatie in moda, trofeul Isabella Blow, a fost castigat anul acesta de fotograful Nick Knight. Asta in vreme ce Anna Wintour i-a inmanat lui Karl Lagerfeld un premiu pentru intreaga cariera. Iar recent numitul director creativ al brandului Gucci, Alessandro Michele, a obtinut International Designer Award.
Foto: courtesy of Mike Marsland/British Fashion Council.