Yoga: in cautarea spiritualitatii pierdute

Ce au in comun Jerry Seinfeld, Jennifer Aniston, Madonna si Gregorian Bivolaru? Ati ghicit: yoga. Alina Baisan a facut o incursiune in lumea scolilor de yoga din Romania, incercind sa afle de ce o practica atit de raspindita in Vest, si mai ales peste Ocean, la noi e privita in continuare cu suspiciune.

VEZI FOTO

POZA 1 / 3

Nu cu mult timp in urma faceam glume cu prietenii pe seama unei amice jurnaliste care s-a inscris incognito la cursurile MISA pentru a scrie un articol despre ce se petrece acolo. Ascultam cu sufletul la gura cum ne descria toate posturile si tehnicile de meditatie, asteptind detalii picante despre vreo spirala in pielea goala. In schimb, ea ne povestea cit de relaxata si plina de energie pleca de acolo, dupa aproape patru ore de cursuri intense! Astfel, am ajuns sa ma intreb de ce privim cu atita suspiciune aceasta practica si, mai ales, de ce yoga in Romania egal MISA. Asa ca am cautat pe Internet citeva scoli unde se practica yoga, dar cu discretie, fara scandaluri cu filme pornografice si atacuri masonice.

Yogaacharya Mario Vasilescu
Prima scoala de care am dat – condusa, sper, de liberul arbitru si nu manipulata de diverse forte oculte – a fost Grupul National de Studii si Practica Yoga din Romania, al carui maestru este Mario Vasilescu.

L-am gasit pe Mario – un individ barbos, cu o constitutie masiva si dioptrii avansate – intr-una din salile de repetitie ale Teatrului „Rapsodia'. In jur de saptezeci de cursanti, de la studenti la pensionari, isi intindeau prosoapele, covorasele si izoprenele pentru a lua parte la penultima lectie din acest an universitar. Tot acum aflu ca veterana cursului, doamna Jeni, care a depasit de ceva vreme virsta de 90 de ani, intra in asane (posturi, pozitii – cum vreti sa le ziceti) cu mobilitatea unui tinar de 20 de ani!

Mario nu prea are timp de mine, asa ca ma invita sa asist la curs de pe bancuta, salutind in stinga si-n dreapta cursantii si impartindu-le zimbete incurajatoare. Doua ore trec cit ai clipi, timp in care Mario imbina posturile cu scurte lectii de filosofie Kabala si psihologie. Atunci cind introduce cursantii intr-o asana, le vorbeste acestora de fiecare senzatie, de parca ar practica-o el insusi. Lucru greu de imaginat, din moment ce si-a facut aparitia la curs insotit de un baston. La sfirsitul cursului, in timp ce o tinara insarcinata ii maseaza bratele si umerii, il intreb daca inca mai e practicant. „Bineinteles! Nu te uita la gabaritul meu! Cind te apuci de yoga, o iei cu tine in mormint.'

Mario imi povesteste ca a descoperit yoga cu mult timp in urma, intr-un moment in care medicii ii mai dadeau citeva luni de trait. Ca sa intareasca cele spuse, ma indeamna sa pun mina pe bratul lui, unde in loc de grasime va spun sincer ca am dat de stinca! /

M-am dus si la al doilea curs si ultimul din an, minata de doua curiozitati: unu, sa o vad pe doamna Jeni in carne si oase, si doi, pentru ca la acest ultim curs participantii urmau sa intre in contact cu o persoana foarte bolnava, pentru a o ajuta la vindecare. De aceasta data, desi am stat pe aceeasi banca de spectator, am incercat, impreuna cu cursantii, coborirea pe culori, un fel de hipnoza colectiva, unde m-am scufundat in propriul subconstient, ghidata de succesiunea culorilor din curcubeu. stiu, suna dubios! Daca va mai zic ca am intrat in contact cu persoana bolnava, aflata undeva intr-un sanatoriu din Franta, o sa ziceti ca am luat-o razna. Spuneti ce vreti, dar un lucru e cert: de fiecare data am plecat de la cursul lui Mario binedispusa, descoperind ca, dincolo de trafic, stres, job si intilniri, exista o dimensiune profunda a lumii, care ne apartine si pe care o putem explora.

Ceai cu Irene
Urmatoarea oprire in cautarea spiritualitatii mele pierdute este la Annahatta, scoala unde Irene Zaarour tine cursuri de Ashtanga Vinyasa si Ayenga, doua substiluri de Hatha Yoga. Iata-ma undeva pe strada Fabrica de Chibrituri, cerind indicatii despre numarul imobilului unui domn respectabil care isi duce veacul intr-o circiuma de la Autogara Filaret. „Dar pe cine cautati?' „Un curs de yoga.' „A, sint vecinii mei!' Dupa care adauga misterios: „Auziti, dar cind plecati de la ei, treceti si spuneti-mi si mie ce se intimpla acolo. Ma gasiti tot aici'.

Sun la casa cu etaj indicata, iar in usa apare o Irene asa cum mi-am imaginat-o in urma discutiei telefonice: zimbind si privindu-ma cu seninatate. In holul cu parfum si muzica orientala, instructoarea imi povesteste cum a descoperit ea yoga.

„Aveam 19 ani cind am ajuns aici, in Romania, si nu gaseam nimic legat de yoga. In 1995 l-am intilnit pe viitorul meu sot, care mi-a recomandat sa merg la cursurile lui Mario Vasilescu. Asa ca am practicat in jur de trei ani alaturi de el. Dupa care am fost in India si acolo am intilnit stilul acesta de Hatha Yoga – care reuneste trio-ul postura, meditatie, respiratie – si am hotarit ca asta vreau sa fac! „

„Prin 97-98, un indian tinea cursuri de yoga si ayurveda la scoala Americana. La un moment dat, a trebuit sa plece sa isi refaca viza si m-a lasat pe mine sa ii tin cursurile pe care le avea acolo si la Worldclass. Eu i-am zis ca e nebun, cum sa ma lase pe mine, care nu predasem niciodata, sa ii tin cursurile? stii ce mi-a spus? «A, yoga foarte simplu! Dupa fiecare aplecare in fata, faci o aplecare in spate.» Astea au fost singurele instructiuni pe care mi le-a dat si imi amintesc ca primele doua cursuri au fost cel mai senzational lucru care mi s-a intimplat vreodata. Am ajuns acasa si i-am spus sotului meu: asta vreau sa fac in restul vietii mele. Este ca si cum ai ajunge acasa, dupa o lunga calatorie, totul este perfect.'

De atunci au trecut mai bine de opt ani. Calatoriile in India i-au dezvaluit tehnica Ashtanga Vinyasa, pe care o preda acum, pentru ca i se pare cea mai completa. De altfel, la Anahatta, fiecare instructor are un stil de predare diferit. Irene imi explica: „Exista multe stiluri de yoga, din care unul este Hatha Yoga: aliniament, postura, respiratie si concentrare, iar stilurile de Hatha Yoga sint si ele multe. Dintre ele, la noi se practica Ashtanga Vinyasa (posturi de baza, executate intr-un ritm putin mai alert, iar accentul e pus pe partea energetica dintre miscari) si Ayenga, unde important este aliniamentul'.

In permanenta, Irene merge la cursuri organizate de profesorii ei din India. „De fapt, nu am un loc unde practic, mai curind imi urmaresc profesorii. Daca se organizeaza un seminar cu profesorii mei in Germania, acolo ma duc. Acasa, pentru mine, inseamna mai mult in India Mysore, unde s-a dezvoltat Ashtanga Vinyasa.'

Dar gata cu explicatiile! De aceasta data, particip efectiv la curs, impreuna cu alti sase-sapte cursanti. Fiecare asana imi aminteste ca n-am mai facut sport de mai bine de un an. Inspiram si expiram cu gura inchisa, pentru ca, ma lamureste Irene, avem nevoie de toata energia din organism.

In anumite pozitii, membrele imi tremura incontrolabil sub greutatea efortului si, uneori, reusesc sa trec de pragul rezistentei fizice si nu mai simt nici o durere in corp. Cu toate astea, nu ma dau in laturi de la nici un exercitiu si la un moment dat, ca prin vis, o aud pe Irene ca anunta relaxarea finala. Ora se incheie cu un ceai cald, unde am ocazia sa ma imprietenesc cu ceilalti cursanti. Irene ne lasa vorbind si pleaca la urmatorul curs, pe care il tine la Wordclass. Intre timp, dincolo de usa, George, sotul ei, incepe un nou curs. Trebuie sa va spun ca, desi nu am avut foarte mare febra musculara, cursul mi s-a parut mai solicitant decit orice antrenament de fitness si mi-am simtit muschii tonifiati timp de o saptamina.

In India, pe urmele lui Eliade
A treia oprire si ultima – deocamdata – am facut-o la cursurile lui Ovidiu Jumanca, despre care am aflat ca a studiat yoga in acelasi ashram in care a fost si Mircea Eliade.

Ovidiu ma asteapta si el cu toata bunavointa la un curs, cu aceeasi rezerva ca trebuie sa particip atit cit pot, pentru ca ceilalti cursanti sa nu se simta stinjeniti de prezenta mea. Ne dam intilnire in curtea Mitropoliei si, in timp ce imi revizuiesc in minte intrebarile, atmosfera monahala din jur face sa incolteasca in mintea mea o noua intrebare: „Oare yoga se pupa cu religia?'. Intre timp, isi face aparitia un tip barbos, cu sandale si o traista pe umar, care intra mai intii in biserica si abia apoi se indreapta spre mine. „Yoga nu se bate cap in cap cu crestinismul. Cred ca se bat cap in cap yoga si crestinii. Eu, unul, sint crestin practicant, dar daca ma duc intr-o biserica si afisez o chestie de genul asta (imi arata traista lui cu inscriptii indiene), sau daca spun ca sint yoghin, s-ar putea sa se inchida un anume dialog.'

Ovidiu are 35 de ani si prima data s-a intilnit cu yoga la el acasa, unde tatal sau practica asanele de unul singur, ghidindu-se dupa carti.

„Asta se intimpla in anii ‘80, pe cind eu aveam vreo 4-5 ani. Abia cind am ajuns in Timisoara, la facultate, am inceput sa ma interesez mai mult. Existau niste grupuri, dar le abordam cu oarecare neincredere, pentru ca, si pe atunci, ca si acum, yoghinii erau priviti cu destula suspiciune. Apoi am inceput sa merg in taberele organizate de Mario la Moeciu. El avea si o emisiune foarte buna la televizor, Totul despre yoga parca se numea. Atunci m-am apucat mai cu incredere, dar totusi n-am avut un stil de viata foarte echilibrat! si acum inca il echilibrez', completeaza el rizind.

Il intreb daca profesorul nu trebuie sa fie un exemplu de comportament pentru elevii sai. „Vorba aia cu «Nu face ce face popa, ci fa ce zice popa» se aplica si la yoga. Serios acum, nu ma ascund, pentru ca asta e o alta tendinta des intilnita la noi, aceea de a pune profesorul pe un piedestal. Pe cit posibil, incerc sa fiu cit mai aproape de cine sint, pentru ca omul te simte si ajungi sa dezamagesti. Ce vreau sa spun e ca noi, profesorii de yoga, sintem oameni ca toti oamenii.'

De predat, s-a apucat abia cind s-a intors din India. Iar despre aceasta experienta initiatica, isi aminteste amuzat: „Eu m-am dus in India cu Mircea Eliade in cap. Prima data cind am fost acolo, n-aveam nici un ban. Saream din autobuz in tren, din tren in autobuz, ca sa nu dau bani pe cazare si asa am facut 7 zile pina in India. Cind am ajuns in ashram-ul in care mi-a placut si as fi vrut sa stau, am constatat ca preturile erau foarte mari. Eu le-am zis: «Domnule, eu sint roman, l-am citit pe Mircea Eliade, n-am bani, dar fac orice, spal WC-uri…». si ei mi-au raspuns foarte simpatic: «WC-urile le speli oricum, indiferent daca platesti sau nu!».”

„In orice ashram exista o ora in care trebuie sa faci munca in folosul comunitatii, fie ca o faci acolo, fie, daca esti un american mai scortos, te duci in sat si faci ceva cu copiii de la scoala. Pina la urma, am platit o taxa simbolica la inceput si am muncit destul de mult ca sa-mi platesc cursurile de yoga. A fost greu si oarecum umilitor. Pina la smerenie, te ciocnesti de umilinta! A doua oara a fost ceva mai bine, pentru ca am avut si ceva bani'.

N-am fost in India, dar imi imaginez ca scolile de yoga sint la fel de raspindite, acolo, cum sint bisericile la noi. „E adevarat ca e cam puzderie si e destul de periculos, pentru ca si acolo sint sarlatani. Dar mai intii te uiti la cel care preda si vezi daca e echilibrat, daca bate cimpii, daca te simti mai bine in preajma lui sau daca simti ca esti prea dependent de el. Am vizitat mai multe ashram-uri, insa in sud mi-a placut mai mult pentru ca acolo yoga era golita de hinduism, de religie. Eu fiind crestin, ma ciocneam de ritualismul acesta religios. Am fost la mai multe centre, printre care la Osho, la Ramana Maharishi, la Sivananda. Citisem kilograme de carti despre maestrii acestia si de-abia asteptam momentul intilnirii.'

Intr-o sala a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali' il asteapta deja o mina de tineri nerabdatori. Ca metoda de predare, merge pe cea invatata in Sivananda ashram, care consta in citeva asane de baza, citeva tehnici de respiratie, relaxare si meditatie. „Asta la incepatori. La intermediari, lucrez si la nivel psihologic, adica atunci cind fac o asana, duc omul sa lucreze si la nivel psihic, sa isi vada blocajele, rezistentele, durerile sufletesti.' si de la cursul lui Ovidiu am plecat plina de energie, chiar daca undeva, pe la mijlocul relaxarii finale, recunosc ca mi s-a rupt filmul si am adormit. Insa nu eram singura. In jurul meu, oamenii sforaiau de-a binelea! Singura dezamagire am avut-o atunci cind am constatat ca nu mai sint in stare sa fac podul.

Dincolo de denumirile exotice si de filosofia din spatele ei, yoga pentru incepatori se reduce la citeva seturi de miscari care seamana izbitor de mult cu ceea ce faceam la orele de sport din scoala generala.

Irene imi explica de ce e bine totusi sa incepem sa practicam yoga sub indrumarea unui instructor. „Scopul este sa ajungi sa ai o practica personala zilnica. La inceput, insa, pina cind ne obisnuim cu un vocabular corporal specific, cu un anumit ritm, cu o usurinta in miscare, este indicat sa ne urmareasca cineva care face lucrul acesta de mult timp.'

Ovidiu atrage si el atentia asupra faptului ca „daca vrei sa mergi mai adinc, n-ai de unde sa stii ca ce faci acolo e yoga. Exercitiile de respiratie, de exemplu, daca le faci intensiv si fara supraveghere, pot duce la derapaje, pentru ca deschid calea spre o energie foarte puternica'.

Cursurile de yoga sint mai mult decit accesibile in Romania. La Anahatta, sistemul este unul de donatii sugerate, ceea ce inseamna ca cei care au probleme financiare participa cu cit pot. La Asociatia Vivens, din care face parte Ovidiu, abonamentul lunar este de 80 de lei si include o sedinta pe saptamina.

Un abonament lunar cu doua sedinte pe saptamina costa 120 de lei. „Am mers cu preturile cit mai jos, pentru ca omul sa poata veni. Iar daca cineva n-are bani si vrea sa faca yoga, poate sa ne ajute cu ceva la asociatie, ori sa mearga la un centru de plasament sa ajute acolo', sustine Ovidiu. Cit despre scoala lui Mario, numarul mare de cursanti din toate mediile sociale denota, printre altele, o taxa mica de participare, de 40 de lei pe luna.

Asadar, exista scoli de yoga si in Romania, care pot satisface cel putin nevoile unui incepator! Daca exista yoghini adevarati la noi, aici parerile sint impartite. Irene imi explica: „Yoghinul este o persoana care incepe sa isi cunoasca foarte bine «rupturile» psihice – rupturi care apar atunci cind simtim intr-un fel, cind gindim intr-alt fel si actionam cine stie cum… Rupturile se creeaza cind simtul dorintei este suprastimulat, cind exista aproape tot timpul un sentiment de neliniste, o insatisfactie permanenta. In cele din urma, yoghinul este acea persoana care se simte confortabil si multumita cu ea insasi. In acest context, sigur ca exista yoghini adevarati in Romania, insa nu toti fac neaparat yoga'.

Am „supravietuit cursurilor a trei scoli de yoga din Romania. Desi, pe alocuri, au asane sau tehnici de meditatie comune, la fiecare din cele trei cursuri am avut experiente total diferite. Daca la Mario am coborit in subconstient, la Irene am inceput sa imi re-cunosc corpul, iar la Ovidiu am experimentat relaxarea fiecarei celule din organism. Departe de a zugravi un tablou complet al fenomenului, pot sa va spun ca am ajuns la concluzia ca fiecare isi poate gasi scoala si profesorul care i se potrivesc.

Tot ce ne mai lipseste pina la desavirsire este prins in simplitatea cuvintelor lui Arnaud Desjardins: „Dragoste infinita, rabdare infinita…'.

Foto:Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro