We can’t get NO SATISFACTION

Stiu ca probabil ti se pare greu de crezut, dar a existat o vreme, nu foarte indepartata, cind doamnelor si domnisoarelor bine educate nici nu le trecea prin minte sa vorbeasca la telefoanele mobile si in mijloacele de transport, la cumparaturi sau la un prinz cu fetele, cu iubitii sau cu psihologii despre intensitatea si durata orgasmului lor. si, chiar daca volumul conversatiilor pe aceasta tema a crescut uluitor, se pare ca numarul orgasmelor autentice a ramas acelasi – sau poate chiar a scazut! Totusi, ca o consecinta a conversatiilor pe aceasta tema (pina odinioara tabu), a aparut un nou gen literar: cartile care explica (pina in cele mai mici amanunte) de ce sint femeile nesatisfacute de viata lor sexuala, carti care le explica sexul femeilor nemultumite de acest aspect si carti care explica faptul ca, pina la urma, sexul nu este (intotdeauna) o
chestie chiar asa de importanta.

Gindeste-te: tu in care dintre urmatoarele posturi ti s-a intimplat sa te afli? Dupa o zi ingrozitoare la birou, mincand inghetata dintr-o cutie imensa si uitindu-te la un film vechi inainte de a te cufunda intr-un somn fara vise? Sau goala, in patul unui barbat pe care abia l-ai cunoscut, purtind o scurta conversatie despre prezervative, contorsionindu-te in cele mai bizare pozitii, pentru ca apoi, brusc, sa-ti amintesti ca ai uitat sa-i telefonezi sefului tau in legatura cu o problema super-urgenta?

Vestile proaste legate de nemultumirile erotice (precum si sugerarea unei eventuale posibilitati ca majoritatii femeilor nu numai sa nu-i placa chiar asa de mult sexul, dar nici macar sa nu-i pese prea tare daca ii place sau nu) s-au mutat din intimitatea dormitorului in atentia publica, pe rafturile librariilor si pe micile ecrane. Unii sint de parere ca totul a inceput de la romanele erotico-siropoase ale Sandrei Brown, care descria un orgasm pe sapte pagini, o data la cinci pagini. Iar asta le facea pe femei sa se intrebe: eu de ce nu pot avea nici macar un orgasm de trei secunde o data la sapte saptamini?!

In Statele Unite, cutia Pandorei a fost deschisa de o emisiune a lui Oprah, care a discutat despre mihnirea si parerile de rau asociate libidoului scazut. Tot in SUA s-a difuzat, in urma cu un an, o serie de emisiuni numite Sexual Healing (Vindecarea sexuala), in care sexologul Laura Berman a permis telespectatorilor sa fie martorii indiscreti ai unor sedinte de terapie pentru mai multe cupluri care nu numai ca incetasera sa mai aiba o viata sexuala, dar nici macar nu-si mai incrucisau privirile, ca sa nu mai spunem de alte parti ale corpurilor lor. Pina la urma, nu cred ca ne confruntam neaparat cu un fenomen de scadere generala a libidoului, ci doar cu o relaxare a limitelor comunicarii publice. Cu alte cuvinte, femeile se simt in sfirsit libere sa vorbeasca, fara rusine, despre o problema a lor: „Uite, chestia asta pur si simplu nu functioneaza in cazul meu!'.

Probabil ca apogeul confesiunilor publice pe aceasta tema a fost atins odata cu publicarea cartii lui Joan Sewell Id Rather Eat Chocolate: Learning to Love My Low Libido (Mai degraba as minca ciocolata: cum am invatat sa-mi iubesc libidoul scazut). Desi cartea lui Sewell a facut oarece vilva in Statele Unite, este destul de greu sa fii de acord cu antisexualitatea vag intristata ce razbate din paginile ei.

Autoarea ne poarta de-a lungul relatiei cu iubitul ei, cu care in cele din urma se casatoreste, desi cuplul nu facea aproape nimic ca sa ajunga prea des in dormitor. In cazul lor, lucrurile au inceput, oricum, destul de nepromitator: „Inainte de casatorie, eu si Kip faceam sex de trei-patru ori pe luna, pentru a respecta «Planul de falsa spontaneitate». Respectivul plan era destul de simplu: faceam sex o data pe saptamina timp de trei saptamini si, pentru buna purtare, Kip primea ca premiu o partida in cea de-a patra saptamina'. Sewell si etern rabdatorul Kip (care, in opinia mea, pare un adevarat personaj de fictiune) au incercat totul sau aproape totul: terapie de cuplu, fantezii indraznete, ciocolata lichida si lenjerie provocatoare. Numai atunci cind Sewell reuseste sa-si exprime neincrederea si dispretul fata de femeile „independente, sexy, senzuale si pline de dorinta' despre care citeste in cartile de literatura motivationala si pe care le vede in serialele difuzate de HBO, aspectele profund reactionare ale punctului ei de vedere devin evidente: „Aceasta cultura a fanteziilor masculine neinfrinate a fost imbratisata si de femei in procesul de emancipare si de eliberare sexuala. De asta e atit de greu sa o pui sub semnul intrebarii: pentru ca ataci tocmai ceea ce femeile s-au chinuit sa obtina in decenii de lupta'.

Una e sa spui ca tie nu-ti place sexul, dar cu totul altceva este sa subscrii la aceasta idee profund demodata, victoriana si pre-victoriana, ca barbatii sint niste bestii insensibile care, daca n-au nimic prin preajma – disponibil si atragator –, ar seduce si o oaie, in timp ce femeile sint niste creaturi retrase, modeste si delicate.

Deloc surprinzator, temperatura erotica din dormitorul lui Joan si Kip ramine, pina in finalul cartii, la cote de avarie. In cele din urma, cei doi ajung la un fel de intelegere care ia forma unui contract sexual, negociat in cele mai mici amanunte. „Daca ii faceam un numar de striptease, isi dorea sa-mi pipaie sinii. Dar m-am opus. Nu voiam sa am parte de pipaiala nedorita. Alternativa era sa nu-i mai fac nici un numar de striptease daca nu-mi doream sa fiu atinsa de el. Sau puteam sa-i dansez numai cu conditia ca el sa ma atinga cind si unde imi doresc eu. Prin urmare, aveam un semnal, cunoscut de amindoi, cind trebuie sa se opreasca si cind poate continua.' si asa mai departe… Seamana un pic cu anii ‘90, cind tinerele erau incurajate sa negocieze fiecare etapa din evolutia relatiilor lor: ma poti atinge, dar numai deasupra taliei.

Din fericire pentru femeile mai putin incintate de plictiseala din dormitorul lor, au aparut si alte carti, care sugereaza modalitati alternative de atingere a placerii absolute. In lucrarea Satisfaction: Women, Sex, and the Quest for Intimacy, psihiatrul Anita H. Clayton incearca o abordare terapeutica, mult mai sensibila. si ea a observat ca exista o problema cu libidoul femeilor care i-au trecut pragul cabinetului cautind solutii.

Multe dintre pacientele ei „nu mai sint interesate de sex sau, daca sint, nu se mai excita sau, daca se excita, nu mai au nici pornirea si nici energia de a-si urma dorintele'. Diagnosticul si posibilele cauze ale acestor probleme sint oarecum previzibile: un parinte dominator? Lipsa de respect fata de propria persoana? Conflicte nerezolvate? Inaintare in virsta? Pare destul de simplu, dar sa nu uitam care este provocarea unui psihoterapeut: sa-si determine pacientii sa ajunga singuri la solutiile pe care el le-ar putea comunica telegrafic intr-o intilnire de zece minute. Insa Clayton avanseaza ideea ca nici macar sedintele cu cel mai sensibil si cooperant psihoterapeut nu prezinta garantii suficiente ca pacienta isi va imbunatati viata intima.

Asadar, draga Anita, ce-i de facut?! Decisa sa abordez mai stiintific problema, am dat peste cartea doctorului Daniel G. Amen –Sex on the Brain, din care am aflat unde se intimpla, de fapt, totul: „Chiar daca ti se pare ca are legatura cu organele genitale, dorinta sexuala si dragostea apar in creier'. Iar placerea poate fi atinsa numai daca „sistemul limbic profund, cortexul prefrontal si ganglionii bazali functioneaza intr-o perfecta armonie'. Eram hotarita sa abandonez asemenea lectie amanuntita de anatomie, cind sfaturile domnului doctor s-au mai simplificat: „Priveste-ti partenerul!' si „Descopera ce-l multumeste din punct de vedere sexual!', sfaturi care nu sint chiar atit de diferite de cele oferite de psihoterapeutii mai putin interesati sa-ti scaneze creierul. Doctorul Amen sugereaza chiar sa ne testam potentialul partener printr-o serie de intrebari de genul: „Ce-ti placea si ce nu-ti placea cind erai la scoala?', „Ce-ar spune fostii tai angajati despre tine?', „Fetisuri sau alte lucruri mai deosebite pe care ar trebui sa le cunosc?'. Cam acestea sint sfaturile doctorului Amen. Sfatul meu: daca iti doresti un orgasm autentic sau macar un partener cu care l-ai putea avea, nu le urma! Sub nici o forma! Cu asemenea intrebari, poti pune pe fuga orice om normal!

In ceea ce priveste lucrarile de acest gen, aparute in limba romana, iti recomand doua: Cum sa depasim dificultatile sexuale, de François-Xavier Poudat (editura Trei) si Hot Sex. Ghidul complet, de Tracey Cox (editura Humanitas). Prima este destul de didactica si scrisa la modul serios (adica autorul ei s-a luat in serios!), cu scheme, desene, casete si tabele. (Nici nu-ti va veni sa crezi cu cita acuratete pot fi disecate si radiografiate anumite probleme pe care le-ai crede ascunse intre peretii dormitorului!) Autorul ei pare ca s-a documentat intens, trecind prin anatomie si psihologie, problemele sexuale fiind clasificate si diagnosticate „ca la carte'. Spre final, cititorul oate afla despre „dezmierdarile globale si integrarea zonelor sexuale', despre „dezmierdari specifice ale zonelor sexuale si contactul penis/vagin' si, in final, despre „reluarea raporturilor sexuale' (ce usurare!). Daca v-am stirnit curiozitatea, ei bine, este vorba despre unul din nenumaratele exercitii menite sa-ti condimenteze viata intima!

Si daca tot a venit vorba de condimente, in Hot Sex am descoperit ce inseamna ESO –Extended Sexual Orgasm, adica „un orgasm care dureaza 30 de minute in loc de citeva secunde si, ca premiu, contractii puternice din cind in cind, timp de pina la 24 de ore dupa'. Nu te bucura, ci inarmeaza-te cu rabdare caci: „nu e ceva ce poti prinde din zbor si incerca diseara, ci presupune cel putin o luna de pregatire'. Nu va putem spune daca functioneaza sau nu, pentru ca in redactia ELLE s-a votat: nimeni nu-si doreste un orgasm de o jumatate de ora! Dar, daca te-ai apropiat chiar si de 15 minute, primeste felicitarile noastre in avans!

Ceea ce nici una dintre aceste carti nu spune este ca sexul, adevaratul sex, este ceva plin de mister. Privirea, vocea sau gesturile unei persoane alcatuiesc un sistem complex pe care noi il identificam si il numim „dorinta. Cum pot aceste lucruri ciudate (si considerate de unii chiar stinjenitoare), pe care le facem cu corpurile noastre, sa ne transporte in niste „stari' atit de placute si atit de indepartate de existenta noastra obisnuita? Este greu sa vorbesti despre un mister si, mai ales, sa-l descrii, intr-o carte sau intr-un film. Dar este unul dintre acele lucruri – un pic arta, un pic pornografie – despre care spui celorlalti: „Il vei recunoaste cind il vei vedea'.

Asa ca, oricit de potrivnica ti-ar fi soarta in a te ajuta sa gasesti pe cineva cu care sa ai o poveste de dragoste, adevarata si torida, tot votez impotriva resemnarii alaturi de o cutie de inghetata si un film clasic.

Probabil ca putem spune despre sexul adevarat acelasi lucru pe care Pascal l-a spus despre existenta lui Dumnezeu: „Chiar daca nu exista decit cea mai mica posibilitate, trebuie sa-ti pastrezi credinta, sa speri ca il vei gasi si sa nu te dai batuta pina cind nu-l gasesti'.

Crina Alexe
Foto:Hepta

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK