Vulnerabilitate si rezistenta (de Codruta Pohrib)

Sa faca ce vor, dar la ei acasa.

Sa-i toleram, sunt bolnavi, nu e vina lor.

Oricare dintre aceste fraze ma transforma automat in ceea ce un intelectual public de marca definea deunazi drept individ „nedialogabil'.
E drept, oricare dintre ele e mai putin agresiva decat: Homosexualii nu merita sa traiasca. Lesbienele cu atat mai putin, femeile sunt menite sa fie mame'. Pe asta mi-a livrat-o un elev, in timpul unei ore pe care o tineam la clasa a 12a, de un 8 martie acum niste ani. Pentru ca de 8 martie, se stie, serbam eternul mister feminin, neaparat matern si heterosexual.

M-a lovit din plin. Si, pentru un moment, pana sa-mi recapat armura „de profa', violenta m-a lasat fara aer. Si am fost, si atunci, „nedialogabila'.
Dialogul se poarta intre egali. Iar egalitatea in drepturi e politica. Nu e un trend, nu e un import vestic, nu e mult-hulita „corectitudine politica' asa cum ne-o infatiseaza intelectualii nostri conservatori. Pentru minoritatile sexuale din Romania a venit timpul sa aiba drepturi. Ceea ce face Coalitia pentru Familie e sa se asigure ca aceste drepturi vor fi mai greu de obtinut.

Potrivit unora, persoanele trangender, lesbienele si homosexualii romani ar trebuie sa se multumeasca cu faptul ca sunt tolerati. Ca nu sunt inchisi, torturati, batuti, deportati, condamnati la moarte, sterilizati fortat. Doar ca ei sunt uneori batuti. Injurati, scuipati, umiliti, discriminati, compatimiti. Uneori, tolerati. Ei bine, sa fii „tolerat' e umilitor. Marinimia tolerarii diferentei nu e nimic altceva decat meschinarie ipocrita. In cadrul normei, acolo unde e cald si bine, te poti bate pe umar singur, crezandu-te generos, bun, tolerant. Nu te chestioneaza nimeni, n-ai nimic de dovedit, nu trebuie sa compensezi prin nimic. De-acolo, din pozitia ta validata zilnic printr-o mie de gesturi marunte, ti se pare ca drepturile gay sunt un trend, o desucheata mostra de corectitudine politica, o isterie. Te astepti la recunostinta si nu-ntelegi de ce e nevoie de atata tapaj. La urma urmei, nu le face nimeni nimic daca stau la locul lor, nu?

Nu. Sa fii parte a unui grup minoritar privat de drepturi egale, asa cum e cazul minoritatilor sexuale in Romania, inseamna ca nu-ti poti gasi locul. Inseamna sa fii expus constant judecatii majoritare. Inseamna sa fii vulnerabil. Vulnerabil in fata violentei fizice, verbale, emotionale. Vulnerabil in fata violentei simbolice. Vulnerabil in moduri marunte, dar nu mai putin dureroase, in fiecare zi.

Atunci cand, de exemplu, te plimbi pe strada de mana cu omul pe care il iubesti si o parte din tine calculeaza mereu gradul de risc la care va expuneti. Atunci cand ascunzi, minti, te eschivezi. Atunci cand orice gest de afectiune intre tine si un partener de acelasi sex e pasibil de a fi perceput drept invitatie la interventie si agresiune. Cand afectiunea ta, spre deosebire de a unui heterosexual, e un spectacol, un circ, un obiect al urii. Cand, cu toate astea, in discursul public nu e vorba aproape niciodata despre tine, iar realitatea ta ramane, cu putine exceptii, nenumita.
Membrii minoritatii LGBTQ+ din Romania sunt vulnerabili. Dar vulnerabilitatea are, totusi, o calitate. Se poate transforma in rezistenta. N-am pus niciodata mare pret pe casatorie pentru ca nu cred in cecuri in alb. Cred, in schimb, in demnitate, libertate si devotamentul de fiecare zi. Cred, de asemenea, cu tarie, ca toti cetatenii acestei tari trebuie sa aiba drepturi egale. Drept pentru care cred in casatoria civila pentru cetatenii LGBTQ+ romani. Pana o vom obtine, iubirea si identitatea minoritarilor sexuale din Romania vor fi un amestec de vulnerabilitate si rezistenta.

P.S. Pentru cei care cred in sensul rezistentei solidare, urmatoarea ocazie s-o aratati e pe 25 iunie la Marsul Diversitatii!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK