Vrei sa adopti? Si poti?

Unul dintre cele mai dificile momente pe care le-am trait vreodata a avut loc in sala de asteptare a cabinetului unui medic care se ocupa de fertilizari si inseminari artificiale. Ajunsesem acolo impreuna cu una dintre cele mai bune prietene ale mele. Era o zi de inceput de primavara si soarele se revarsa ca o promisiune peste straduta pe care se afla vila in care medicul cu pricina isi avea cabinetul. Iar inauntru, in spatiul relativ restrans, o multime de femei, sa tot fi fost spre douazeci, isi asteptau randul sa fie examinate, sa le fie confirmate sarcinile, sa li se spuna ca totul merge bine. Nu era o coada obisnuita, cum vezi in fiecare spital, ci una plina de emotii care oscilau de la speranta la disperare. Femeile acelea sperau din tot sufletul, asteptau cu nerabdare si se certau pe putinele locuri pe scaune, incercand sa isi protejeze sarcinile incipiente stand jos, pe pernite aduse in geanta, restrangandu-si miscarile doar la cele absolut necesare. Nu am cum sa inteleg ce simteau, cu cata induiosare se agatau de embrionii care incepusera sa prinda viata in ele.

Dar stiu cum aratau si mai stiu cum, dupa ce am intrat cu prietena mea in cabinet, cand i-a venit randul, asteptam si eu cu aceeasi ardoare sa o vad examinata, sa stiu ca cea de-a cincea fertilizare la care se supusese mergea bine. Aflase de curand ca sarcina ei a prins, iar cand medicul a inceput sa isi plimbe instrumentele peste abdomenul ei inca plat, ma uitam la ecranul pe care avea sa apara mica fiinta dinlauntrul ei ca la un miracol. Insa bataile inimii nu s-au auzit in ziua aceea si nimic nu parea sa dea un semn de viata de acolo. Mi-a luat cateva secunde sa inteleg ce se intamplase. M-am uitat apoi la fata medicului, pe care se citea clar ceea ce intelesesem deja. Numai prietena mea statea, nedumerita, asteptand sa i se spuna ca nu este asa. Dar asa era. Sarcina ei se oprise. Astea au fost si cuvintele pe care le-a rostit doctorul, ca venite de nu stiu unde, dintr-o lume in care esti neputincios si in care nu conteaza cat de mult iti doresti ceva. Nu stiu cum am condus-o spre casa in ziua aceea, nu stiu ce i-am spus. Imi dau seama acum ca orice i-as fi spus ar fi fost inutil, prea mult, prea putin, degeaba.

Dar ziua a trecut. Mult timp mai tarziu, prietena mea a decis ca totusi nu va arunca la o parte anii in care nu a reusit sa aiba un copil si a hotarat ca isi va acorda inca o sansa, de data aceasta una mai realista si mai posibila: adoptia. Nici asta nu a fost o hotarare usoara. Ca pentru multe alte femei aflate in situatia ei, adoptia este o ultima solutie care vine la pachet cu recunoasterea unui esec cat se poate de personal. Iar infertilitatea este, pana la urma, motivul principal pentru care cuplurile sau persoanele singure din Romania decid sa adopte.

Ce trebuie sa faci

Pana la un punct, toate adoptiile care se incuviinteaza in Romania, dincolo de motivatiile din spatele lor, au acelasi parcurs, foarte birocratic si impersonal. Ramona Popa, consilier in cadrul Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA), mi-a explicat cursul procedurii: „Odata ce familia se decide ca vrea sa adopte un copil trebuie sa mearga la directia de unde domiciliaza, din sectorul sau judetul respectiv. Merg acolo, fac o cerere cum ca vor sa fie evaluati pentru obtinerea atestatului de familie apta sa adopte. Si, odata cu aceasta cerere, trebuie sa depuna o multime de acte la dosar, cum ar fi caziere, adeverinte medicale, dovada ca au un venit, dovada ca au un spatiu de locuit, recomandari de la ultimul loc de munca. Odata ce au depus dosarul, in maximum 120 de zile trebuie sa li se elibereze sau nu atestatul, si trec printr-o evaluare sociala si psihologica si cursuri de pregatire'.

Obtinerea atestatului vine ca o usurare pentru cei mai multi dintre viitorii parinti, dar angajatii ORA spun ca de-abia atunci incepe partea cea mai grea. „Trebuie sa astepte sa intre pe listele copiilor adoptabili. Ce inseamna asta? Pentru fiecare copil care devine adoptabil, adica are o sentinta emisa de instanta in acest sens, se emite de la noi o lista cu cele mai potrivite zece familii la nivel national. Prioritate pe lista au familiile din apropiere, pentru ca, pe cat este posibil, copilul trebuie sa aiba o continuitate, inclusiv in mediul in care s-a nascut si a locuit. Dar ierarhizarea familiilor se face si in functie de vechimea atestatului, pentru ca ne-am dorit sa le acordam tuturor un acces oarecum egal.'

Familiile care ajung sa fie potrivite cu un anumit copil sunt alese in functie de compatibilitatea cu respectivul copil, iar aici intervine o chestiune pe care cei mai multi dintre parinti, dar si lucratorii din Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, o gasesc problematica. Conform noii legi a adoptiilor, intrata in vigoare in urma cu un an, un soft stabileste compatibilitatea la nivel general intre familii si copii. Soft-ul respectiv, spun cei de la ORA, calculeaza potrivirea dupa o serie de factori specifici, cum ar fi varsta, sexul, starea de sanatate a copilului, daca are frati institutionalizati sau nu. Dar aceasta este numai o initiere a potrivirii, spun ei, caci Directiile sunt cele care aleg cele mai compatibile dintre familii, lucratorii de acolo cunoscand mai bine ambele parti. Daca o familie trece, deci, de aceasta potrivire preliminara, urmeaza una mult mai practica.

Ramona Popa spune ca, dupa asta, „este instiintata familia, vine la directie, i se prezinta dosarul si, in cazul in care agreeaza, merge mai departe sa cunoasca copilul. Aceasta este potrivirea practica. Urmeaza cateva vizite si, daca lucrurile merg bine, copilul este mutat la familie pentru 90 de zile in incredintare in vederea adoptiei. Acest lucru il face instanta. Sunt monitorizate relatiile din doua in doua saptamani, si apoi familia merge din nou la instanta si se incuviinteaza adoptia. Urmeaza doi ani de monitorizare post-adoptie si asta este'. In teorie, asa e. Cam acesta este parcursul pe care ar trebui sa il aiba orice adoptie si care acum dureaza, in medie, un an si patru luni. Numai ca lucrurile nu se intampla si in realitate asa cum au fost planuite pe hartie, si asta din multe si nefericite cauze.

Copiii nimanui

Una dintre cele mai neplacute cauze este aceea ca familiile au, atunci cand decid sa adopte, asteptari nerealiste. Pe tot parcursul documentarii pentru acest articol am auzit de foarte multe ori, de la multi oameni care lucreaza in sistem, expresia „blond cu ochi albastri'. Si chiar daca aceasta este intrata in uz ca sa desemneze pretentiile doar uneori exagerate ale viitorilor parinti, un sambure de adevar tot contine. Si iata de ce.

Cele mai multe dintre familii isi doresc un copil care sa fie cat mai mic, fie pentru ca parintii vor sa treaca peste esecul resimtit al infertilitatii, fie pentru ca vor sa fie de fata la cat mai multe dintre momentele importante din viata lui. „Parintii isi proiecteaza o anumita conformatie a copilului', spune Bogdan Panait, secretar de stat la Oficiul Roman pentru Adoptii, „sa fie cat mai mic, sa il ingrijeasca. Dar cand faci evaluarea lucrurile se schimba. Sunt luate in calcul toate detaliile. Daca cineva vrea un copil pana in doi ani, dar are deja unul de 15 ani acasa, nu e bine. In plus, foarte multi stiu care e durata procedurilor, desi ei au asteptari imediate. Obtin atestatul in decembrie si vor sa fie pe liste din ianuarie. Dar daca ei vor un copil mic, probabil ca vor astepta vreo zece luni ca sa ajunga pe liste. Cei care accepta un copil mai mare ca varsta, de patru-cinci ani, si nu au preferinte in privinta etniei, pot sa adopte mult mai repede'.

Etnia este un alt criteriu major dupa care se adopta sau mai degraba nu se adopta in Romania. Multi dintre copiii adoptabili sunt romi, sau de alte etnii, lucru care le ingreuneaza parcursul catre o familie adoptiva. Si chiar daca acest lucru ar putea sa ridice semne de intrebare cu privire la discriminarile care s-ar putea ivi in familiile adoptive respective, Bogdan Panait spune ca o astfel de conditie nu poate fi pusa, pentru ca astfel nu ar mai adopta nimeni. „In multe alte tari ti se impune o anumita tipologie a copilului. Poti sa spui ca il vrei foarte sanatos, dar asta reduce sansele, pentru ca acei copii au ajuns in sistem pentru ca parintii au o problema. La noi, in perioada de potrivire, avem un numar minim de intalniri. Poti sa renunti la un copil in perioada asta. Unii renunta doar citind dosarul. In Italia, daca ai refuzat un copil, ti se ridica atestatul si nu mai poti sa adopti niciodata. Olanda nu face adoptii pentru copii de peste 5 ani. La noi nu se impune o limita de varsta care in alte state exista. Problema noastra este intr-adevar ca romanii vor copii cat mai mici, mai ales familiile infertile. De regula isi dau seama de treaba asta cand ajung in preajma varstei de 40 de ani. Sigur ca au o situatie financiara medie sau peste, dar vor copii mici. Si sunt in afara sistemului copii mici, dar trebuie stiut ca doar copiii din sistemul de protectie sunt adoptabili, si sunt astfel doar dupa ce se incearca gasirea familiei si reintegrarea lor in familiile biologice.'

Si mai sunt, desigur, copiii cu dizabilitati sau felurite probleme de sanatate, ale caror sanse de a fi la un moment dat integrati intr-o familie sunt minime. Cristina Neacsu, care lucreaza la Directia care tine de sectorul 4, spune ca acesti copii greu adoptabili sunt in primul rand cei de etnie roma. „Eu le spun tuturor ca nu exista gena de tigan sau gena de roman, gena de rautate sau gena de furt. Totul tine de educatie. Iar eu, lucrand de atata timp cu ei, cunosc tigani care si-au luat acasa si isi cresc extraordinar copilul cu handicap grav, cunosc tigani care nu si-au abandonat copilul si au venit si au cerut ajutor, inclusiv consiliere psihologica, si stau aici in ghetouri.' Elena Dragomir, care lucreaza in Directia sectorului 1, povesteste cum pentru copiii care sunt trecuti de o anumita varsta, de la 6 ani in sus, sunt sanse mici sa mai fie adoptati.

„Sau cei cu handicap, pentru care statul nu ofera solutii suficiente. Disponibilitatea familiilor de a lua astfel de copii e foarte redusa. Apoi oamenii sunt reticenti fata de cei de etnie roma. Desi la noi, in ultima perioada, au deschidere spre alte etnii. Dar acum asteptam ca ORA sa faca potrivirile. Sunt oameni care inca au mentalitatea asta sau care ii refuza pur si simplu pe criteriul coloratiei tenului. Le este teama inclusiv de faptul ca acel copil poate sa sufere, si am avut un astfel de caz, cand o fetita roma suferea ca nu este la fel de deschisa ca mama ei si o tot intreba de ce nu e la fel. E posibil sa doreasca sa evite anumite frustrari si suferinte.'

Unde ne sunt copiii?

De cele mai multe ori, familiile care isi doresc sa adopte se intreaba de ce nu sunt suficienti copii adoptabili. Mai cu seama ca vad zilnic, pe orice canal de comunicare, ca atat de multi copii sunt abandonati in maternitati. Numai ca acei copii, spun cei de la ORA, petrec mult prea mult timp in sistem pana sa ajunga sa fie adoptabili – iar vina este aruncata dintr-o parte in alta. Elena Dragomir, de la DGASPC sectorul 1, spune ca un copil devine adoptabil dupa ce a parcurs un traseu complicat. „In primul rand trebuie ca el sa fie luat in evidenta Protectiei Copilului. Asta inseamna ca se intervine din maternitate cu serviciul Prevenire Abandon, care sprijina mamele cu risc de abandon. Daca un copil e nascut in maternitate si mama a fugit, asistentul social din maternitate anunta Protectia Copilului si Politia, pentru a o gasi pe mama. Iar asta e ceva de durata. Se instituie un plasament de urgenta la asistenti maternali profesionisti.

Se incearca intr-un an, conform noii legi – pana acum era lasat la latitudinea responsabilului de caz –, sa se gaseasca rudele pana la cele de gradul patru. Daca intr-un an cel care se ocupa de copil, care trebuie sa reevalueze Planul Individual de Protectie al copilului, sa caute parintii si rudele, dovedeste ca parintii au fost dezinteresati, se modifica finalitatea planului, care devine, din reintegrare, deschidere de procedura de adoptie interna. Asta inseamna termene in tribunal, care sunt trei, pentru ca si parintii trebuie sa se prezinte si sunt citati acasa, prin mica publicitate si la usa instantei. Si asta inseamna timp.Abia apoi se considera ca sunt dezinteresati si se deschide procedura de adoptie.'

Managerii de caz au insa foarte multi copii pentru care lucreaza – 60 in cazul Elenei, iar toata birocratia nu ajuta cand vine vorba de grabirea procedurilor. Apoi, spune Cristina Neacsu de la sectorul 4, „sunt copii in sistem, dar parintii biologici isi viziteaza copiii. In acest caz nu poti sa ii faci adoptabili. Unii parinti nu spun niciodata ca au renuntat la copil. Iar catre serviciul de adoptie este comunicat dosarul numai atunci cand finalitatea Planului de Protectie al copilului este adoptia, dar pana atunci el nu este in evidenta noastra'. Cumva, insa, sunt o multime de copii care au scapat acestui mecanism birocratic.

Ramona Popa, de la Oficiul Roman pentru Adoptii, crede ca cei care nu au parinti cunoscuti trebuie sa devina automat, si cat mai repede, adoptabili. „Noi am gasit vreo 400 de cazuri de copii ajunsi la 7 sau 10 sau 11 ani cu «linie linie» pe certificatul de nastere, care nu au fost niciodata declarati adoptabili. Deci efectiv li s-a luat sansa de a avea o familie. Pentru ca la varsta asta nu mai doreste nimeni sa ii adopte. Cei de la Directii, managerii de caz, stabilesc asta si apoi dosarul merge catre compartimentul Adoptie si Post-Adoptie. Nu sunt copii adoptabili din mai multe motive. Chiar si dezinteres, as putea spune. Dar nu au resurse materiale, umane, si nu fac lucrurile pe care trebuie sa le faca in intervalul stabilit de lege. Noi, cand am schimbat legea, am introdus termene clare de timp.'

Dar astfel de scapari se intampla, desi noua lege a adoptiilor clarifica intr-un fel lucrurile, iar cei care lucreaza in sistem spera ca ele sa devina mai eficiente. Daca inainte de aceasta modificare a legii asistentii sociali care se ocupa de copii trebuiau sa gaseasca rudele identificate, acum noua lege vorbeste doar de rudele gasite in acel an in care se incearca reintegrarea lor in familiile biologice. Numai ca angajatii Directiilor de Protectie a Copilului sunt putini si aglomerati. Elena Dragomir, spre exemplu, se afla intr-o situatie ciudata, in care se ocupa si de deschiderea procedurilor de adoptie, ca manager de caz, dar si de adoptiile propriu-zise. „Noi am fost Biroul Adoptii si Post-Adoptii si aveam un serviciu separat de plasamente familiale. La restructurari ne-au unit, si noi am preluat si copii care sunt in sistemul de protectie, in familii extinse sau substitutive. Nu ne ocupam de asistenta maternala, dar deschidem si proceduri de adoptie. De aceea am si atributiile managerului de caz.' Asta, in cuvinte mai putine, inseamna ca exista un conflict de interese intre responsabilitatile ei.

Si, desi cei care lucreaza in Directii spun ca fac tot posibilul ca adoptiile sa mearga cat mai repede, au si ei nemultumirile lor, cea mai mare fiind probabil soft-ul care stabileste potrivirea intre copii si viitorii parinti. „Din pacate, soft-ul functioneaza destul de greu', spune Elena Dragomir, „si este setat sa se faca potrivirea si in functie de vechimea atestatelor si de proximitate. Iar mie aceste doua criterii mi se par niste aberatii, pentru ca sunt familii care au deschiderea sa adopte un copil care poate sa fie de etnie roma, si poate sa fie si in Arad sau Suceava, si familiile vor sa mearga acolo. Or ei stau pe loc si copilului i se reduc niste sanse pentru ca se tine cont de proximitatea domiciliului si de vechimea atestatului. Poate sunt familii care vin cu alte mentalitati si copilul are sanse sa plece mai repede.'

Iar astfel de probleme devin chiar presante atunci cand, sa spunem, cineva din sectorul 1 ar vrea sa adopte un copil, dar putinele maternitati din acel sector nu sunt cele in care mamele si-ar abandona copiii, deci sansele sunt foarte mici. In plus, in acelasi sector nu sunt suficienti asistenti maternali, de aceea Directia lucreaza printr-o conventie cu alte Directii din alte judete. Iar putinii copii care ajung institutionalizati in sectorul 1 isi schimba, de fapt, domiciliul si ajung in alte parti. In felul acesta sansele familiilor care vor sa adopte raman extrem de putine si multe dintre ele incearca sa se mute ca sa isi sporeasca sansele.

Indepartatul happy-end

Cu toate aceste complicatii, unele familii au noroc si chiar reusesc sa isi gaseasca intr-un timp rezonabil copiii pe care si-i doresc. Este si cazul Ralucai, care spune ca s-a hotarat cu un an si jumatate in urma, iar procesul prin care a reusit sa adopte a durat ceva mai mult de un an. „Sunt un milion de chestii de facut, cazierul expira in doua luni, analizele nu sunt gata, trebuie sa te intorci sa refaci cazierul. Dupa ce am depus dosarul urma sa fim evaluati. In prima faza ne-am vazut o data pe saptamana, si apoi de doua ori pe saptamana pentru evaluare cu asistentul social si cu psihologul. Noi am vrut un copil care sa nu fie mai mare de trei ani, pentru ca stiam ca acomodarea e mult mai dificila si nu eram siguri daca vom sti ce trebuie facut. Cand am obtinut atestatul, in sectorul 1 nu era nici un copil adoptabil. Nu exista personalul necesar care sa se ocupe de acesti copii. Ori isi pierd timpul la cafele, nu stiu. Ideea este ca in sectorul 1 nu era nici unul cu dosarul gata. Si la un moment dat a venit si noua lege, si a trebuit sa mai asteptam o luna si jumate ca sa isi puna ei la punct sistemul. Din punctul meu de vedere, soft-ul este o greseala, pentru ca poti sa defavorizezi niste familii care ar fi mai bune decat altele din acel sector. In cele din urma am primit un telefon care ne anunta ca a aparut un copil si putem sa il vedem in cinci zile. Eu nu am dormit, aveam emotii, ma giandeam ca nu o sa am chimie cu el. Dar cand am ajuns la asistentul maternal si am vazut copilul am cazut pe spate, am vrut sa il iau acasa din prima. A fost love at first sight. Am zis ca asta este copilul meu. Dupa doua luni am facut cerere de incredintare la tribunal si s-a aprobat. Acum am terminat procesul de adoptie, avem vizite cu psihologul, sa vada cum suntem impreuna. Dar nu mi s-a parut o procedura dificila. A fost un proces civilizat.'

Chimia este unul dintre lucrurile in care viitorii parinti isi pun toate sperantele, insa ea nu este obligatorie. Ramona Popa, de la Oficiul Roman pentru Adoptii, spune chiar ca parintii nu trebuie sa se astepte la asta. „E o relatie care se dezvolta, se construieste, parintii nu trebuie sa simta ceva din prima clipa. E un mit, eu am auzit familii care au zis de la prima vedere ca au simtit asta, deoarece copilul a venit, i-a luat de gat, a zis mami si aia a fost. E emotionant, mai ales pentru o persoana care asteapta ani de zile sa aiba un copil, dar din punctul meu de vedere, ca psiholog, pot spune ca e o tulburare de atasament si copilul face la fel cu oricine. Deci nu inseamna nimic. E un mare gol al copilului pe care parintii trebuie sa il umple in timp cu multa rabdare, multa afectiune si multa munca. Relatiile se construiesc, e un schimb, copilul are niste nevoi, parintele ii satisface nevoile.'

Iar dupa adoptie, daca totul merge bine, parintii mai au, conform legii, inca o obligatie, iar Raluca, despre care vorbeam mai sus, a inceput deja sa lucreze in acest sens. Noua lege a adoptiilor impune ca parintii sa il informeze pe copil, la un anumit moment, despre felul in care a ajuns in familie. „Noi am inceput sa ii spunem ca l-am ales pe el, asa cum mami l-a ales pe tati si tati a ales-o pe mami.'

Dar, spun cei de la ORA, „vrem sa vedem daca si cum informeaza copilul ca este adoptat, si am prins problema in lege ca o obligativitate, pentru ca in trecut familiile recurgeau la tot felul de tertipuri pentru a ascunde asta. Cu toate ca la ultimul nostru studiu multe familii au refuzat sa raspunda, in afara de cele mai deschise, un procent spune totusi ca nu doresc sa ii spuna copilului niciodata ca este adoptat. Pentru ca le este teama de reactia copilului, ca va fi discriminat si altele. E bine sa ii spui cand este cat mai mic posibil, cand accepta informatia foarte usor.'

Adoptia, deci, nu este deloc o varianta simpla sau usoara pentru cei care vor sa devina parinti si aleg drumul acesta. Nu este simplu nici inainte de a obtine un copil – prietena mea inca asteapta telefonul acela care zi de zi ii pare din ce in ce mai indepartat –, dar nici dupa aceea, cand copilul ajunge in cele din urma intr-o familie. Dar avem o lege noua, care nu e perfecta, dar face lucrurile ceva mai clare, si inca multi copii care vor deveni, mai devreme sau mai tarziu, adoptabili. Si, pentru acei copii pentru care, teoretic, este gandita adoptia, merita asteptarea.

Text: Ioana Ulmeanu
Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK