Sunt nevoi emoționale de a căror împlinire te ocupi singură atunci când vorbim despre relația tu cu tine. Însă când discutăm despre doi oameni, despre o relație de cuplu, satisfacerea acestor nevoi se realizează în legătură directă cu celălalt. Și cum partenerul nu îți poate citi gândurile, e necesar să îi ceri ce ai nevoie. Sau să îi pui limite (și astfel nevoia să fie împlinită prin limită) când face ceva cu care ești în dezacord. Vei spune că multe lucruri sunt de bun simț și cum se poate ca partenerul să nu știe de ele?! Poate că știe dar uită, dezvoltă o atitudine de îndreptățire, iar tu ai fost atât de flexibilă și înțelegătoare încât ți-ai neglijat tu nevoile și implicit i-ai permis și lui să facă asta.
Siguranță
Nevoia de siguranță împlinită se traduce și prin încredere. Că celălalt nu îți vrea răul, să profite de tine, să te înșele în vreun fel, nu doar infidelitatea clasică. În același timp siguranța că îți este alături, nu te părăsește și nu creează un mediul instabil. Multiple despărțiri și împăcări, neasumarea completă a relației nu creează nicicum sentimentul de siguranță.
Suport
Mă pot baza pe tine să mă ajuți când am nevoie și îmi este greu. În mod ironic, atunci când această nevoie este împlinită în exces și partenerul devine un fel de tată care îți rezolvă toate problemele, fără ca tu să îi ceri ajutorul, nu mai este satisfăcută nevoia de autonomie și se creează un fel de dependență. Așadar nu este sănătos nici când o nevoie e împlinită parțial, incomplet, dar nici când e împlinită în exces.
Libertate
O relație de cuplu fuzională sufocă libertatea. Să petreci timp singur, să ieși doar cu prietenii tăi, să pleci cu ei un weekend undeva. Se creează un spațiu în relație astfel încât ea să poată crește.
Iubire
Iubirea are diferite limbaje, și e necesar ca tu și partenerul să le identificați pe ale voastre și să vă oferiți afecțiunea așa cum are fiecare dintre voi are nevoie să o primească. O relație fără iubire e un contract de a vă ține companie și a împărți cheltuielile casei, ca doi colegi de apartament.
Importanță
Să te simți importantă pentru partenerul tău, că ești o prioritate pentru el. Că ține cont de părerea ta, se consultă cu tine, e în echipă cu tine.
Validare
Cine nu are nevoie de laude? Să i se spună că a făcut bine, să i se recunoască meritele? Pe același palier recunoștința te face și ea să te simți apreciată, văzută. Că partenerul este recunoscător pentru eforturile pe care le faci, felul în care te porți.
Acceptare
Este foarte frustrant ca cineva să îți dea de înțeles sau să îți spună direct că tu ca individ nu ești în regulă, să nu te accepte așa cum ești. Nu vorbim despre corectarea unor comportamente disfuncționale, prin care rănești, și pe care e sănătos să le înlocuiești cu unele funcționale.
Citește și:
Ce trebuie să știi și să pui în practică dacă vrei să comunici mai bine cu partenerul tău de cuplu
Foto: PR