„Vreau să vorbesc cu Angela” este propoziția care ți-ar putea salva viața

Vreau să vorbesc cu Angela este, de fapt, un cod pe care femeile care ies în barurile și cluburile din București îl pot folosi când se simt amenințate, parte a campaniei Vorbește cu Angela.

„Vreau să vorbesc cu Angela' nu este chiar cel mai comun dintre lucrurile pe care le-ai putea spune atunci când simți că ești amenințată în vreun fel, dar este o sintagmă care, atunci când lucrurile se complică, ar putea să îți salveze viața. Despre ce este vorba?


„Vorbește cu Angela' este o campanie lansată de Direcția Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) împreună cu Asociaţia Necuvinte, un proiect pilot de prevenire a agresiunilor în cluburile şi barurile din Centrul Vechi al Capitalei. Proiectul vizează, după spusele președintei asociației, Simona Voicescu, prevenirea agresiunilor, mai ales a celor de natură sexuală, care se pot întâmpla frecvent în cluburi și baruri.

„‘Angela înseamnă că, atunci când ne simţim în dificultate, fie că poate am băut prea mult sau ne simţim rău sau ni s-a pus ceva în băutură sau chiar suntem într-un risc de a fi victima unei agresiuni, vorbim cu personalul barului, clubului, restaurantului în care ne aflăm şi întrebăm dacă putem vorbi cu colega lor, Angela. Ei, din acest cod de ajutor, trebuie să înţeleagă că suntem într-o situaţie dificilă, să ne ducă undeva în spate, departe de ochii celorlalţi şi să ne întrebe care este problema noastră, dacă avem nevoie de un taxi, să ne cheme prietenii, rudele, familia sau dacă avem nevoie de intervenţia Poliţiei sau Ambulanţei’, a declarat Simona Voicescu.


Vreau să vorbesc cu Angela – un proiect care a mai funcționat

„Vorbeşte cu Angela’ este un concept care vine din Marea Britanie și care a fost împrumutat până în prezent în aproape toate ţările vorbitoare de limbă engleză (în 17 state). Simona Voicescu a explicat că acest cod, Angela, nu ar trebui să înlocuiască intervenția liniei 112, dar că se poate dovedi util în zonele de agrement.

Comisarul-şef Aurelian Ciocîrlan, director general adjunct al Poliţiei Capitalei, a declarat că vor fi demarate activităţi de popularizare a campaniei, și că se vor purta discuţii cu personalul cluburilor şi discotecilor din Centrul Vechi. „Sunt convins că acest proiect va prinde şi de ce să nu fim optimişti şi să nădăjuim că-l putem extinde şi în alte zone ale municipiului Bucureşti şi nu numai, dacă poate fi un proiect care poate naşte rezultate aşteptate’, a spus acesta. Conform comisarului, infracțiunile predominante în Centrul Vechi al Capitalei sunt violențele pe fondul consumului de băuturi alcoolice.


Așa încât, un simplu „Vreau să vorbesc cu Angela' se poate dovedi salvator în multe situații, mai ales având în vedere faptul că violența care afectează femeile este un fenomen universal.

„Vorbește cu Angela' a fost demarat în 2016 de către Hayley Child, o expertă în probleme legate de consumul de alcool și agresiuni sexuale la Consiliul Local Lincolnshire. Ideea ei a fost de a crea un cod ușor de folosit pentru persoanele care se simt în pericol în cluburi, prin care ajutorul poate fi cerut cu discreție, chiar de la personalul din cluburi. Acum, proiectul se derulează și în Australia, Spania și Irlanda.


Astfel, de fiecare dată când vei spune la bar, aflată într-o situație inconfortabilă, „vreau să vorbesc cu Angela', personalul deja instruit de Poliție va recunoaște codul și te va putea izola într-un loc sigur și liniștit și va cere mai multe detalii despre situație. De-abia apoi va decide dacă e cazul să cheme un taxi, să apeleze familia sau prietenii sau să sune la Poliție.

Ce ar trebui să facă personalul dacă îi spui „vreau să vorbesc cu Angela'? Să înțeleagă că nu poți da detalii despre situație, că nu poți vorbi sau te simți rău, că nu ai la îndemână alte mijloace prin care ai putea să soliciți ajutor. Spațiul în care ar trebui să te conducă ar fi unul care nu este în mod normal accesibil clienților localului respectiv. Dacă ești însoțită atunci când ai cerut să vorbești cu Angela, angajatul clubului ar trebui să îți spună că Angela se află într-un loc care e destinat doar angajaților și să te extragă de lângă însoțitor. De asemenea, angajații ar trebui să verifice dacă e necesar să fie contactați prietenii apropiați sau familia sau să decidă când este cazul să sune la 112 și să aștepte venirea echipajului de poliție.


Printre persoanele publice care și-au oferit sprijinul în promovarea campaniei se numără și Adrian Despot, care a scris pe contul personal de Facebook: „Sunt multe lucruri pe care le ignoram din considerentul „n-o sa mi se intample tocmai mie'. Sau eternul „ce nu stiu, nu ma afecteaza'. Pana cand iti vine randul, pana la primul hop, cand esti chiar tu victima! Ce faci atunci? Nici macar pumni in cap nu poti sa iti dai, pentru ca ai mainile legate la spate. Cum strigi ajutor prin banda adeziva?
Deschide ochii! Informeaza-te! Fii pregatit! Si citeste articolul de mai jos! #vorbestecuangela'


Așadar, dacă te afli în Centrul Vechi, deși sperăm că nu va fi cazul, poți de acum să spui la bar „vreau să vorbesc cu Angela'.

Citește și:
EXCLUSIV! Camelia Roiu, femeia care a spus adevărul la Colectiv: „Atunci mi-am dat seama că vor muri toți’

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle