Unul dintre amicii mei a patit o chestie neobisnuita. E casatorit de citiva ani si i s-a intimplat – se mai intimpla, nu? Nu? Cum nu? – sa-si insele nevasta. Nu stiu cum, doamna a aflat chiar in timp ce se comitea inselaciunea; si, colac peste pupaza, amicul a primit un telefon prin care un binevoitor il informa ca ea stia. Cind s-a intors acasa – spre seara si spre ora cinei – ca de obicei, adica, fiindca n-a vrut sa-i dea sotiei nimic de banuit – amicul a fost intimpinat cu urmatoarea intrebare: „Ce doresti?. Nu stiu cum sa va spun, dar cind vii acasa de la serviciu, de la o bere cu amicii, sau de la inselat nevasta, nu esti niciodata intrebat ce doresti.
Ce vreau sa zic e ca formula de intimpinare nu e deloc una oficiala, cel putin daca nu ai exagerat cu lucrul la birou sau n-ai pierdut sirul berilor baute cu amicii. Adica daca, una peste alta, nu exista motive de suparare. De obicei, cind ajungi acasa, iti pui papucii, iti saluti-saruti nevasta-iubita-colega de camera si – atentie! – ea nu te intreaba ce doresti, ci cum a fost ziua ta, daca esti obosit sau ce vrei sa maninci. Bineinteles, exista sansa sa auzi un „ce doresti, dar nu este unul agresiv, e, dimpotriva, unul binevoitor, amabil, chiar dragastos – daca ai noroc, intrebarea face parte din preludiu, e ca in filmul acela in care, intr-un bar, chelneritele te intrebau ce doresti, coffee, tea, me. Depinde de intonatie si de ingredientele din coada intrebarii.
Oricum, formularile de intimpinare cotidiana au o anumita doza de familiaritate:
1. „Maninci ceva, iubitule? – te intreaba sotia gospodina, grijulie, mama eroina, care stie ca esti obosit dupa o zi de munca si sigur vei dori sa maninci ceva; poate nu acum, poate un pic mai tirziu. Oricum, ea a pregatit, tu trebuie doar sa alegi;
2. „Ti-e foame, honey?, te intreaba nevasta cocheta, care te intimpina la usa cu telefonul intr-o mina si cu sticluta de oja in cealalta, sperind ca poate nu ti-e foame, la urma-urmei ai lipsit toata ziua de acasa si ai lasat-o sa se plictiseasca, puteai sa fi mincat ceva, undeva. Dar daca totusi ti-e foame, fir-ai sa fii, ca bagi in tine ca intr-un sac fara fund, gasesti tu ceva in frigider;
3. „Avem paste la cina. Nu prea mi-au iesit, dar nu vreau sa aud o vorba. Stai jos si maninca, ca n-am altceva sa-ti dau – sotia despot. Tu esti de vina pentru toate greselile ei, inclusiv pentru cacofonie. Iar cea mai mare greseala a ta e ca te-ai intors acasa ca sa-i maninci pastele si sa o provoci sa vorbeasca in cacofonii.
In general, lucrurile stau cu totul altfel cind el a calcat pe bec si ea a aflat. Iar daca el stie ca ea stie, lucrurile vor sta intr-adevar cu totul altfel. Pentru el, cel mai greu va fi sa infrunte furtuna care urmeaza. Odata ce a hotarit sa se intoarca acasa si sa dreaga lucrurile, pe drum va incerca sa gaseasca o explicatie, o scuza cit de cit plauzibila, o minciuna mai putin gogonata, o gogoasa mai putin pudrata, ceva credibil, real, omenesc, nu bun sau rau, adevarat sau fals – ceva de inteles, mai gresim, iubito, sintem oameni, mai ales noi, barbatii, si…
Dar mai sint doar doi pasi pina la usa si deja a obosit cautind explicatii, asa ca aratatorul i se infige in sonerie. Si suna. Nu stiu daca ati remarcat, cind un barbat se intoarce de pe acoperisuri si se simte vinovat, nu isi gaseste niciodata cheile. De ce? Pentru ca nu le cauta. Cautatul explicatiilor pentru escapada pe acoperisuri il istoveste intr-atit incit nu mai are puterea sa bage mina in buzunar dupa chei. Tot ce stie in acele momente e ca a gresit si vrea sa fie pedepsit. Iar sentinta trebuie sa fie executata temeinic si imediat, din pragul casei, nu din sufragerie, bucatarie sau baie, cind urmele faptei – rujul de pe gulerul de la camasa, de exemplu – au fost poate sterse si el ar putea incepe sa capete sperante, sa prinda curaj, sa creada chiar ca va scapa, ca, de fapt, totul a fost o alarma falsa – probabil ca cineva a vrut sa rida de el cu telefonul acela. Poate nu e nimic adevarat iar ea nu stie nimic…
Page: 1 2