Vloggerița Bianca Adam a fost atacată în stradă în plină zi. Nimeni nu i-a sărit în ajutor

Bianca Adam e o tânără vloggeriță de mare succes. Ea a povestit recent într-un clip cum a fost atacată pe stradă, alături de partenerul ei. Nimeni nu i-a sărit în ajutor.

Dacă nu știi încă cine este Bianca Adam, vloggerița cunoscută în online sub numele de Tequila, înseamnă că nu urmărești ce se întâmplă în YouTube-ul autohton. Tânăra este unul dintre cei mai de succes vloggeri din România, cu peste 1.600.000 de abonați la propriul canal, unde își povestește viața de zi cu zi sau unde se alătură unor provocări alături de alte celebrități.


Deși conținutul promovat de Bianca Adam în online este în mod normal unul amuzant și ușurel,  entertainment, aceasta a simțit nevoia să ia o pauză de la glume pentru a povesti, într-un material postat ieri, cum a fost agresată, alături de iubitul ei, în stradă, în plină zi.

Clipul, care are descrierea „Adevarata putere inseamna sa stii sa iti gestionezi puterea. N-am sa raspund la ura cu ura pentru ca e departe de valorile mele morale si de ceea ce sunt. N-am sa va incurajez sa aruncati cu ura nici in cine poate consideram noi ca merita dar cert este ca nimeni nu trebuie sa taca si sa accepte in astfel de situatii. Nimeni nu e singur!', a adunat aproape 600.000 de vizualizări în doar 12 ore de când a fost postat pe canalul de YouTube.


Aici și clipul:

Pe tot parcursul materialului video, Bianca Adam povestește cum a ajuns să fie implicată într-un incident care a pornit de la faptul că și-a parcat mașina pe un loc care nu era al ei, și a ajuns la lovituri (prietenul ei a fost lovit în cap cu un telefon și a avut nevoie de două intervenții ale ambulanței, iar ea a fost lovită cu un obiect de fier peste mâini și picioare, cea mai mare contuzie atingând 17 centimetri), culminând cu o fugă disperată după ajutor, ajutor care nu a venit de la nici una dintre persoanele cu care s-a intersectat.

Detaliile povestite de vloggeriță sunt terifiante, la fel și imaginile surprinse de ea cu propriul telefon, înainte ca el să îi fie smuls din mână și apoi folosit ca proiectil, de către agresor, care l-a lovit pe prietenul Biancăi Adam cu el. Bianca arată în materialul video și imagini cu vânătăile cu care s-a ales de pe urma agresiunii.

Mai jos, un scurt rezumat al incidentului.

Bianca Adam povestește la începutul clipului postat pe YouTube cum a ajuns în situația de a parca într-un alt loc decât cel rezervat ei, în fața blocului în care locuiește. Dat fiind că pe strada respectivă se efectuau lucrări, a fost sfătuită de dezvoltatorul blocului în care locuiește să parcheze în altă parte, în fața unei săli de fitness, ceea ce, spune ea, a și făcut. La scurtă vreme după, și pentru că își lăsase numărul de telefon pe bord, cu gândul că o altă persoană, care ar fi utilizat în mod normal locul de parcare, să o poată atenționa dacă are nevoie de acesta, a fost apelată de un bărbat furios, care i-a cerut socoteală pentru felul în care parcase și pentru că ar fi spart o bucată de marmură.


Bianca Adam spune că nu își amintește de bucata respectivă, dar că apelul a panicat-o atât de tare încât, înainte să coboare să rezolve problema, a simțit nevoia să sune două persoane și să își ia la ea un „spray cu piper', un obiect pe care îl poartă cu sine încă din liceu, dar pe care nu l-a folosit niciodată, pentru orice eventualitate. Tot presimțind un incident violent, vloggerița și-a rugat partenerul să o urmeze.

„Am să merg pe toate demersurile legale, exact ca orice cetățean normal, pentru că ăsta este și semnalul meu de alarmă, să acționați. Dar am să las legea să se ocupe de el, nu voi, pentru că niciodată nu o să vă încurajez să aruncați cu ură (…). Nu este OK să ne facem dreptate singuri, și din acest motiv i-am cenzurat și fața și numele, cu mențiunea că mi-a fost scârbă să editez, tocmai eu, cenzura peste fața lui.', își începe Bianca Adam pledoaria, spunând că preferă să nu dea date despre agresor și să lase legea să gestioneze ceea ce s-a întâmplat.


„Coboară, dracu, că mi-ai spart marmura', povestește Bianca că a auzit la telefon.

Odată coborând din bloc, Bianca povestește că agresorul „a început să înjure, a început să devină agresiv în vorbire, (…) și după ce au început câteva mici amenințări, primul lucru pe care l-am făcut a fost să iau telefonul și să filmez în pământ, măcar să pot să înregistrez ce se întâmplă.'

Vloggerița i-a spus agresorului să nu o atingă, moment în care agresorul i-ar fi spus că, dacă ar fi atins-o, ar fi băgat-o sub mașină, moment în care Bianca Adam i-a spus să „amenințe în continuare, arătându-i că filmez toată chestia asta. Nu știu ce era în mintea lui, dar imediat după a sărit la bătaie, m-a împins, mi-a smuls telefonul din mână, Brandi l-a prins de umeri sau de mâini, nici nu știu, era în stânga mea, eu nu mai aveam telefon, moment în care am scos spray-ul, el îl ataca pe Brandi efectiv în stânga mea, am venit și l-am sprayat, din păcate, pentru că nu știam foarte bine cum se folosește chestia asta, spray-ul a sărit puțin și în Brandi. Am fugit foarte tare în momentul ăla, iar el, cu telefonul meu, a aruncat foarte puternic în Brandi și i-a spart capul.'


De aici, Bianca Adam începe să povestească cum a fugit să ceară ajutor, fără să știe ce se mai întâmplă, mai întâi într-un magazin de lângă, rămasă fără telefon, fără chei la casă sau mașină. Lumea care văzuse și auzise totul a refuzat să îi dea telefon de pe care să sune la Poliție. „Nimeni nu m-a băgat în seamă, absolut nimeni'. Bianca își explică asta prin hainele pe care le purta, adică un hanorac negru, cu glugă – și spune că stereotipurile i-au împiedicat pe oameni să o ajute. „Am mers o jumătate de oră cel puțin în tot cartierul și am cerut ajutor și absolut nimeni nu mă ajuta', povestește tânăra, în lacrimi.


Revenită la locul incidentului și hotărâtă să își ajute chiar ea prietenul și să îl scoată din situație, Bianca Adam povestește că a fost chemată de una dintre femeile din salonul în care ceruse pentru prima dată ajutor. „Căutându-l pe Brandi, m-am dus. Mă trezesc singură, fără telefon, fără chei de la mașină, fără chei de la casă, fără Brandi, mă trezesc cu el, 1.80 m de om, că iese cu un fier de vreo trei metri, d-ăla de construcții, de se pune la bazele blocurilor, că înjură și aleargă spre mine cu el și mi-l înfige efectiv în picior, cu toată forța lui.'


„M-a atacat fără să se gândească ce puteam să pățesc și eu, și Brandi', continuă Bianca. „De adrenalină pur și simplu șchiopătam și alergam și nici nu știam ce și unde mă duc.' Nici în acest caz muncitorii care erau de față nu au reacționat văzând-o atacată.

Bianca Adam a continuat să alerge pe stradă, pentru că nu putea să intre în casă, și să ceară ajutor. După ce a încercat în mai multe magazine, farmacii etc., fără succes, „aveam o glugă neagră în cap și eram într-un hanorac și cumva în perspectiva oamenilor nu eram demnă de încredere. Cu mască pe față și umflată de plâns, și oamenii au crezut că sunt ceva soi de boschetar, nu știu, pur și simplu, ce a fost în imaginea lor, pentru că toată lumea mă calma și îmi spunea să mă duc acasă și că nu e nimeni după mine. Acasă însemna să mă întorc efectiv în incinta a tot ce se întâmplase.'


Mai mulți oameni au refuzat să îi dea un telefon de pe care să poată suna la Poliție, până ce, în cele din urmă, o femeie i-a oferit un telefon, dar doar ca să își sune părinții, probabil nedorind să fie implicată în vreun fel legal în incident, spune Bianca. După ce nici părinții nu i-au răspuns, Bianca Adam povestește că a mai cerut ajutorul, dar clienții unui magazin își dădeau coate, spunând „e fumată', dar a reușit să se întoarcă acasă, unde a văzut pete de sânge în scara blocului, pentru că prietenul ei ajunsese deja, și el, acasă. A chemat ambulanța, Poliția, și a fost amenințată din nou de agresor chiar de față cu Poliția.

„Ura nu duce la nimic bun. Asta rămâne stabilită. Nimeni nu trebuie să fie mut în astfel de situații, nimeni nu trebuie să tacă când agresivitatea este reală și oamenii folosesc forța ca să rezolve situații', își încheie Bianca Adam postarea.

Citește și:
Un vlogger român instigă la violarea minorelor. Poliția îl anchetează, el își cere scuze… pentru că a fost prins

Foto: Youtube Bianca Adam

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle