Gandeste-te la o zi obisnuita din viata ta. Probabil ca, la birou, vei incepe printr-o scurta listare a ofertei de job-uri din ziare sau de pe Internet. Nu ca n-ai fi multumita cu job-ul tau actual, dar n-ai vrea sa scapi vreo oportunitate de a gasi ceva si mai bun. Apoi trebuie sa te hotarasti unde mananci la pranz – ai vreo cateva posibilitati, dar nu stii care-i cea mai buna. Acasa, parcurgi in viteza anunturile imobiliare si te intrebi – pentru a caita oara? – daca poti, in sfarsit, sa-ti permiti un apartament mai mare, pentru ca mai tarziu sa te prabusesti pe canapea, in fata televizorului, incercand sa nu pierzi nimic din ce-i mai interesant pe posturile TV.
Alegeri, mereu alegeri… Traim intr-o lume a oportunitatilor, sub presiunea permanenta de a face cea mai buna alegere. Oare ar trebui sa caut o casa mai mare, sa-mi iau un job part-time, sa renunt la o relatie care merge bine in speranta de a gasi una si mai buna? Familia, prietenii, media, pana si tipa de langa tine de la ora de aerobic, toata lumea te intreaba ce planuri ai, ca si cum ceea ce ai realizat pana acum nu-i niciodata de ajuns.
Aria de optiuni care se deschide in fata noastra e din ce in ce mai larga si in jurul nostru apar mereu tot felul de provocari noi. Totul ne trage de mineca aratindu-ne ceea ce am putea avea si meritam sa avem: un corp perfect, job-ul perfect, barbatul perfect, familia perfecta, toate in cel mai perfect timeline. Fiecare avem in noi propriul nostru critic, specialist in cuvintele „nu-i destul’, pe care le foloseste cu persuasiune pina cind nimic nu ne mai multumeste. Multi dintre noi sintem azi in pericol de a deveni mai curind spectatori nemultumiti decit participanti activi la viata noastra.
Multe femei recunosc ca sint aproape paralizate de multitudinea deciziilor pe care trebuie sa le ia la tot pasul, de la cele mai terestre (mai mult de 50% cumpara in mod regulat lucruri despre care realizeaza ulterior ca nu le trebuie), pina la cele care implica o schimbare majora in viata lor. Specialistii in previziuni sociale sustin ca, in ritmul in care se misca lucrurile azi, un procent semnificativ din numarul femeilor care isi propun acum ca in jurul virstei de 30 de ani sa aiba un copil vor renunta la aceasta idee. Ce se-ntimpla cu noi, oameni buni?
De ce sintem hipnotizati de dorinta de a realiza si noi lucrurile marete pe care (avem impresia ca) le-au realizat altii, dar nu ne putem mobiliza sa chemam un mester care sa repare usa dulapului care s-a stricat acum doua luni? De ce prietena mea se trezeste in fiecare simbata dimineata cu gindul de a face o gramada de lucruri pentru care nu are timp in restul saptaminii, dar, coplesita de atitea posibilitati, sfirseste prin a nu face nimic tot week-end-ul?
Parintii nostri au urmat un tipar de viata clar, bine trasat de generatii la rind: au mers la scoala, si-au gasit un job, apoi s-au casatorit, au avut copii si, in cele din urma, s-au pensionat. Noi, in schimb, putem parcurge acest drum al vietii aproape in orice ordine ne trece prin cap: putem sari citiva pasi, mai facem un pas lateral, ba chiar si inapoi, sintem singurii care hotarim. Doar ca, undeva pe parcurs, riscam sa ne cam incurcam. Nu mai stim cum sa ne organizam si re-organizam viata.
Asa se face ca, in ultimii ani, s-a inregistrat un adevarat boom, in toata lumea, al companiilor care ofera ajutor si al literaturii motivationale. Exista „antrenori’ (coach) si mii de carti care ne invata cum sa ne proiectam viata, cum sa ne punem ordine in activitati, cum sa gasim job-ul cel mai bun, barbatul cel mai potrivit, cum sa avem relatii bune cu cei din jur, ce sa mincam ca sa avem un corp de invidiat si o sanatate asemenea, cum sa fim fericiti, cum sa nu ne ratam viata etc., etc.
Page: 1 2