Viata – o nesfarsita competitie

Gandeste-te la o zi obisnuita din viata ta. Probabil ca, la birou, vei incepe printr-o scurta listare a ofertei de job-uri din ziare sau de pe Internet. Nu ca n-ai fi multumita cu job-ul tau actual, dar n-ai vrea sa scapi vreo oportunitate de a gasi ceva si mai bun. Apoi trebuie sa te hotarasti unde mananci la pranz – ai vreo cateva posibilitati, dar nu stii care-i cea mai buna. Acasa, parcurgi in viteza anunturile imobiliare si te intrebi – pentru a caita oara? – daca poti, in sfarsit, sa-ti permiti un apartament mai mare, pentru ca mai tarziu sa te prabusesti pe canapea, in fata televizorului, incercand sa nu pierzi nimic din ce-i mai interesant pe posturile TV.

Alegeri, mereu alegeri… Traim intr-o lume a oportunitatilor, sub presiunea permanenta de a face cea mai buna alegere. Oare ar trebui sa caut o casa mai mare, sa-mi iau un job part-time, sa renunt la o relatie care merge bine in speranta de a gasi una si mai buna? Familia, prietenii, media, pana si tipa de langa tine de la ora de aerobic, toata lumea te intreaba ce planuri ai, ca si cum ceea ce ai re­a­lizat pana acum nu-i niciodata de ajuns.

Aria de optiuni care se deschide in fata noastra e din ce in ce mai larga si in jurul nostru apar mereu tot felul de provocari noi. Totul ne trage de mineca aratindu-ne ceea ce am putea avea si meritam sa avem: un corp perfect, job-ul perfect, barbatul perfect, familia perfecta, toate in cel mai perfect timeline. Fiecare avem in noi propriul nostru critic, specialist in cuvintele „nu-i destul', pe care le foloseste cu persuasiune pina cind nimic nu ne mai multumeste. Multi dintre noi sintem azi in pericol de a deveni mai curind spectatori nemultumiti decit participanti activi la viata noastra.

Multe femei recunosc ca sint aproape pa­ra­lizate de multitudinea deciziilor pe care trebuie sa le ia la tot pasul, de la cele mai terestre (mai mult de 50% cum­pa­ra in mod regulat lucruri despre care realizeaza ulterior ca nu le trebuie), pina la cele care implica o schimbare majora in viata lor. Specialistii in previziuni sociale sustin ca, in ritmul in care se misca lucrurile azi, un procent semnificativ din numarul femeilor care isi propun acum ca in jurul virstei de 30 de ani sa aiba un copil vor renunta la aceasta idee. Ce se-ntimpla cu noi, oameni buni?

De ce sintem hipnotizati de dorinta de a realiza si noi lucrurile marete pe care (avem impresia ca) le-au realizat altii, dar nu ne putem mobiliza sa chemam un mester care sa repare usa dulapului care s-a stricat acum doua luni? De ce prietena mea se tre­zeste in fiecare simbata dimineata cu gindul de a face o gramada de lucruri pentru care nu are timp in restul saptaminii, dar, coplesita de atitea posibilitati, sfirseste prin a nu face nimic tot week-end-ul?

Parintii nostri au urmat un tipar de viata clar, bine trasat de generatii la rind: au mers la scoala, si-au gasit un job, apoi s-au casatorit, au avut copii si, in cele din urma, s-au pensionat. Noi, in schimb, putem parcurge acest drum al vietii aproape in orice ordine ne trece prin cap: putem sari citiva pasi, mai facem un pas lateral, ba chiar si inapoi, sintem singurii care hotarim. Doar ca, undeva pe parcurs, riscam sa ne cam incurcam. Nu mai stim cum sa ne organizam si re-organizam viata.

Asa se face ca, in ultimii ani, s-a inregistrat un adevarat boom, in toata lumea, al companiilor care ofera ajutor si al literaturii motiva­tionale. Exista „antrenori' (coach) si mii de carti care ne invata cum sa ne proiectam viata, cum sa ne punem ordine in acti­vitati, cum sa gasim job-ul cel mai bun, barbatul cel mai potrivit, cum sa avem relatii bune cu cei din jur, ce sa mincam ca sa avem un corp de invidiat si o sanatate asemenea, cum sa fim fericiti, cum sa nu ne ratam viata etc., etc.

E clar ca toate astea nu au aparut din senin si ca avem nevoie de ajutor ca sa ne gasim directia. Conform statisticilor, in societatea de azi, mai mult de jumatate din populatia adulta urmeaza sau a urmat o forma sau alta de terapie complementara sau alternativa. Dintre acestia, cei mai multi nu se confrunta cu probleme fizice de sanatate, ci mai curind cu probleme emotionale.

Oamenii de azi sint coplesiti, pur si simplu, de obiective, optiuni, decizii. Asa cum explica psihologii, fiecare decizie pe care o luam este legata de modul in care ne percepem si ne acceptam pe noi insine. Din acest punct de vedere, oamenii se impart in doua ca­tegorii: introvertiti si extrovertiti. In timp ce introvertitii sint motivati in tot ceea ce fac de dorinta de a obtine propria satisfactie, extrovertitii sint preocupati mai mult de ceea ce cred despre ei cei din jur.

De aceea, pentru a intelege nevoia de schimbare a fiecaruia, trebuie sa intelegem daca aceasta este dictata de propriile dorinte sau de asteptarile altora. Filosoful modern Alain De Botton spune, in cartea sa Status Anxiety, ca viata fiecarui adult este definita de doua mari iubiri – iubirea sexuala si iubirea celor din jur. Cea de-a doua este rareori marturisita, de teama (sau rusinea) ca ceilalti sa devina constienti de nevoia noastra de a fi mai mult decit sintem sau, si mai rau, in cazul in care nu sintem chiar in topul cerintelor societatii. Acest sentiment este, cu siguranta, familiar multora dintre semenii nostri.

Dorinta de a avea un venit cu cit mai multe zerouri in coada, o casa cit mai mare, o masina cit mai scumpa si cit mai multe carti de credit este pentru unii atit de arzatoare, incit nu conteaza cit de mult muncesc pentru toate astea, nici cite datorii acumuleaza. Oamenii imprumuta din ce in ce mai multi bani pentru a-si acoperi nevoile materiale tot mai mari si isi petrec timpul facind acrobatii intre ratele de la banci si cautind metode de a cistiga mai mult pentru a-si plati datoriile. Ei au acasa aer conditionat si toate „jucariile tehnice pe care societatea de consum le pune la dispozitie (nu gratis, desigur!), au masina pe care au vazut-o in reclama TV, au reusit sa obtina si creditul pentru casa cea noua…

Dar cu ce pret? Nu mai au timp sa se bucure de toate astea pentru ca toata viata lor se invirte in jurul muncii. Bunurile materiale devin un scop in sine, modul unic prin care se recunosc ca indivizi: statutul lor de fiinte umane ajunge sa se defineasca prin ceea ce au acumulat, nu prin ceea ce sint. Pentru cei mai multi dintre noi, modelele de referinta cele mai pu­ter­nice sint chiar cei alaturi de care traim si ne desfasuram activitatea – nu sintem fericiti decit atunci cind standardul nostru de viata este cel putin la fel cu al celor din jur, daca nu si mai ridicat.

In loc sa fim fericiti cu ceea ce avem, ne luptam in permanenta pentru mai mult, mai bun, mai performant, mereu nemultumiti, mereu in competitie. Vecina mea de palier, care locuieste singura intr-un apartament dragut de doua camere, imi spunea anul trecut ca ar vrea sa-l vinda si sa cum­pere unul de trei camere – nu pentru ca ar avea cu adevarat nevoie de mai mult spatiu, ci pentru ca prietenele ei i-au spus ca ar fi o prostie sa n-o faca. A studiat piata imobiliara zile la rind si era cit pe ce sa stabileasca o intilnire cu un agent imobiliar, cind si-a dat seama ca, de fapt, ii placea foarte mult micul ei apartament din cartierul Floreasca si a pus piciorul in prag. La propriu.

Peste tot, in jurul nostru, vedem oameni pentru care viata este o competitie permanenta cu ceilalti, ca si cum asta ar fi singura alternativa, ca si cum a avea mai putin nu poate fi o optiune. Viata de azi nu este usoara si probabil ca nici nu va deveni mai usoara. Pentru unii, succesul inseamna sa aiba o familie fericita sau, pur si simplu, sa fie un om bun. Pentru altii, succesul inseamna un job care sa le ofere prestigiu si un venit considerabil. Pina la urma, nici una dintre optiuni nu este buna sau rea, cu conditia sa fie ceea ce-ti doresti tu, si nu ceea ce crezi ca asteapta de la tine cei din jur.

Psihologii subliniaza de cite ori au ocazia importanta faptului de a ne asculta propria intuitie atunci cind luam o decizie. Daca te lasi stapinit de parerile celor din jur, ajungi sa nu mai poti receptiona semnalele trimise de propriul creier – e ca atunci cind te afli la un party, inconjurat de o multime zgomotoasa, si cineva incearca, din celalalt capat al camerei, sa-ti spuna ceva: il vezi, dar nu reusesti sa auzi ce-ti spune. Ceea ce trebuie sa facem fiecare este sa reducem la tacere multimea din jurul nostru, astfel incit sa putem receptiona mesajul transmis de propria intuitie. Puterea de a-ti hotari singur destinul nu este intotdeauna ceva usor de dus in spate. Daca, totusi, faci lucrurile asa cum trebuie, rasplata va fi aceea de a descoperi propria ta versiune a fericirii si nu pe aceea definita de cei din jur.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK