Viata mea se termina la tine

Ma despartisem de cineva care imi era draga pentru o asiatica de care nu ma lega nimic sufleteste, dar care avea exotism si melancolie si imi facea viata atit de interesanta, si imediat am ramas fara nici una. Mai mult de sase luni n-am atins pe nimeni, in afara de un ciine la o petrecere si, in niste nopti tulburi, doua fete drogate, si eu la fel de drogat, cu care am terminat in mai putin de un minut si pe urma m-am inchis in mine. In Berlin sint spatii mari intre oameni in trenuri si tramvaie si pe strazi, rar te atingi cu altii. N-aveam nici net acasa, in apartamentul meu nemobilat, fara dus, ma masturbam pe o secventa dintr-un film de pe calculator, pina m-am satu­rat si de aia, o data am vrut sa fur din baia unor prieteni o revista Cool Girl, dar m-am razgindit, dintr-un fel de demnitate. Faceam rani dureroase pe penis si am renuntat si la laba, iar eu cind stau destul de mult fara stimulare sexuala incep sa uit si nu mai conteaza, nu e ca la sete sau foame, imi dau seama intr-o zi ca n-am mai facut-o de mult, dar nu e nimic dramatic, mi-e doar mai frig decit ar trebui, parca nici nu mai sint asa nervos si agitat, sint blind, n-am reactii, am reverii, sint o molusca visatoare in zbor pe deasupra lumii.

Au fost mai multe motive sa ma intorc, mi-au sarit cei sase dinti pe care mi i-am pus in Romania si stomatologii nemti spuneau ca n-au ce-mi face, trebuie sa ma rezolv in Bucuresti, a murit bunicul meu, au venit niste prieteni in vizita la mine de Craciun si mi s-a facut dor de tara, eram deprimat, era prea bezna si frig in Germania, ma saturasem.

M-am intors si inca vreo doua luni de iarna am fost singur, doar ca acum ma intilneam cu mai multi oameni. Am rugat odata o fata, o prietena, sa ma lase sa o iau in brate si nu m-a lasat, n-am mai insistat, n-aveam chef de jocuri de seductie, voiam sa se intimple direct si clar, ca la sobolani.

Cind am cunoscut-o pe C., traduceam o carte despre Biblie si in ziua in care ne-am intilnit ajunsesem la un pasaj despre cum a inviat prorocul Ilie un copil „si s-a intins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul si a zis: «Doamne Dumnezeule, Te rog, fa sa se intoarca sufletul copilului in el!»'. In noaptea in care ne-am culcat prima data unul linga altul, am simtit cum mi se regenereaza pielea, ca bagata in priza. Ne mingiiam pe oglinditelea, treceam degetele pe aceleasi parti de spinare, in acelasi timp, ne mincam unul pe altul din palme si crestea la loc viata in mine. Si a continuat sa creasca, ma transformam sub atingerea ei dintr-un baietel speriat intr-un barbat mindru si puternic.

Cea mai spectaculoasa parte a transformarii a fost invatarea controlului – controlul sexual, controlul impulsurilor distructive de tot felul. Reusisem deja sa ma las de baut, dupa ani de zile de alcoolism, iar acum invatam sa renunt si la cannabis si la tigari. Cred, dincolo de gustul meu afisat pentru decadenta, ca un barbat trebuie sa fie constient si stapin pe sine si pe me­diul sau. Ce spun suna ca o predica, dar nu e decit ce simtim cu totii in adinc, e o distinctie primara intre cacat si hrana. Nu-mi place moralismul ieftin, dar e incontestabil ca alcoolul si drogurile iti scad stima de sine, indife­rent cit de cool te dai la suprafata.

O alta forma de control care a crescut in mine a fost cea a impulsurilor sexuale. Daca pe ab­stinenta sint foarte abstinent, pe sex sint foar­te se­xual, cu cit fac mai mult, cu atit vreau mai mult. Ve­deam in fiecare zi pe stra­zi femei pe care le-as fi in­ghesuit la perete, le-as fi rasturnat pe boturile ma­sinilor si le-as fi rupt de la mijloc. Mi se lipea privirea de toate picioarele dezgolite din metrou, de sini si de buze, de funduri, si eu sint de ala care se uita, nu ma intereseaza ca e agresiv si vulgar, daca mi le arati, le sfredelesc cu privirea. In acelasi timp, daca ma gindeam mai bine, daca imi inchipuiam cum ar fi in realitatea reala, nu doar ca personaje de porno, se dezumflau, atractia disparea instant. Nu erau ea si pentru ca nu erau ea, nu erau nimic. Pe toate femeile dinainte le-am inselat fara grija, dar cu ea mi se infundase, ma castrase chimic, cum incepeam sa-mi imaginez mai pe bune sexul cu altcineva, imi trosneau falcile de plictiseala. Nu era fatalism, nu ma abtineam pentru ca imi era frica de C., nu era o stradanie exterioara, fara tragere de inima, internalizasem controlul, mi se parea si inca mi se pare firesc. Facusem o alegere si, cum spune Kierkegaard, alegerea ma facea pe mine ceea ce eram.

Ne-am despartit de citeva ori si dupa doi ani am stat separati o vara intreaga. In vara aia amindoi ne-am golanit cu altii. Ne-am marturisit si ne-am asumat si mai ales ne-am dat seama, inca o data, ca fiecare are cheia celuilalt si cele doua chei nu merg decit impreuna, ca la armele nucleare. A fost un regres jalnic, dar poate a fost pe undeva un cistig. O sa aflam asta in timp, daca o sa aflam.

Poate nu e valabil decit pentru noi, dar cred ca un cuplu care se tine numai pe estetica sau rationament, numai pe imagine, numai pe bani, pe statut, pe intelect, pe dependente de tot felul, pe obisnuinta sau numai pe poveste si poezie (aici m-am fript de cele mai multe ori), pe narcisism (stai cu oameni care iti spun numai ce vrei sa auzi), pe orice altceva care nu vine in primul rind din biologie (in sensul larg, de dragoste, pentru ca potrivirea chimica naste dragostea si dragostea naste chimia) e pindit mereu de tentatii si oricare se poate rupe usor de celalalt, daca isi gaseste jumatatea biologica sau tinde sa o caute. Si daca nu o cauta, daca isi ignora corpul, ajunge sa traiasca o viata artificiala.

Daca nu ti-e foame de celalalt, daca nu-ti vine sa-l pipai si sa-i framinti carnea de o mie de ori pe zi, sa-l stringi in brate cu disperare ca nu va topiti unul in altul, cu tristete ca nu se rup limitele dintre voi, daca nu-i sorbi respiratia cind il saruti, esti in eroare. Am cunoscut cupluri superbe, oameni tineri si frumosi care isi completau frazele unul altuia si pareau sa se inteleaga perfect, dar unul dintre ei imi marturisea, la un moment dat, ca ii priveste trupul celuilalt cu repulsie si ca relatia lor e un iad.

Sint din ce in ce mai convins ca nu e vorba de combinatii haotice, ca biologia si mistica se pupa pe undeva si sint legate printr-un sens adinc, dar ca nimic nu e prestabilit, ni se da numai ocazia si noi alegem da­ca sa o luam sau sa-i dam cu piciorul si ca daca ale­ge­rea pre­supune dificultate, daca presupune munca, inseam­na ca e adevarata. Chimia se simte de la ince­put, dar se consolideaza in timp. Sau poate nu se simte deloc de la inceput, dar e posibil sa fie invatata sau primita ca un dar, ca o transmutare a elementelor, dar numai atita vreme cit nu-ti dispretuiesti corpul.

Nu vor­besc de hedonism, de cultivarea savanta si insistenta a placerii, aceas­ta e de multe ori tot un joc al mintii, vor­besc de trairea vietii dupa legile dragostei, care e ne­voia noastra de baza. Daca te iei dupa filme si muzica si articole de revista, ai zice ca toata lumea cauta dra­gostea sau ca o pretuieste mai mult decit orice, dar nu e asa, ni se pare ca sint atitea lucruri mai serioase, cind o avem, re­nuntam usor la ea pen­tru alte prostii, crezind ca e o re­sursa nelimitata, dar nu e.

Cum imi spune ma­ma cind ma cert cu C., im­pa­ca-te, ca viata e scurta si n-are rost sa alergi dupa hi­me­re. Insela­ciu­nea e o astfel de himera, ti se inchide inima si ti se pare ca partenerul e un film pe care l-ai vazut de prea multe ori, cind de fapt un om e o des­co­pe­rire continua, uiti ca traiesti foarte putin si n-ai timp destul sa-l iubesti cum trebuie. Inselaciunea e un fel de ADHD, in loc sa te concentrezi pe un om, te risipesti, e isteria aia de adolescent care sta acasa cind prietenii lui sint la o petrecere si isi inchipuie ca lucruri nemaipo­me­nite se intimpla in alta parte in absenta lui – in cazul adulterului, e tea­ma ca undeva acolo se fac tot felul de nebunii senzua­le care tie, blocat la un singur partener, iti scapa printre degete.

Teama de banalitate, de rutina, despre care acelasi Kierkegaard spunea ca e sursa tuturor relelor, e un alt motor. La multi barbati, si mai nou si la femei, poligamia e o demonstratie de forta facuta pentru aplauzele prie­tenilor. Vinatoarea de trofee se plateste scump, esti condamnat la inconsistenta, la o viata de fantoma, nu apuci sa te bucuri mai mult de cineva, sa-l lasi sa ti se imprime in memoria afectiva, sa ajungi sa-i pretuiesti stingaciile sau acele parti­cularitati pe care le numim defecte, sa-i descoperi ca­litatile mai putin vi­zibile, unicitatea si frumusetea sa. Se intimpla si sa fii singur de multa vreme si la distanta de partenera sau sa fii tradat sau umilit de ea sau sa crezi asta, dintr-o neintelegere, si atunci inselaciunea vine si din ciuda celui abandonat. In cele din urma, inseli si pentru ca ti-e prea bine si ai uitat cum e sa-ti fie rau, ca atunci cind te vindeci de o boala si uiti cum te-ai chinuit si reiei obiceiurile ne­sa­natoase. Ai dragoste si crezi ca e normal sa o ai si te plictiseste. De cite ori o sa ajung in acest punct, sper ca o sa-mi amintesc de momentele cind clantaneam de frig in plin soare, cind cautam afectiune si dadeam peste pereti reci.
Si cum a venit apoi miracolul, cum „Domnul a ascultat glasul lui Ilie, si sufletul copilului s-a intors in el, si a inviat'.

Dan Sociu este poet si prozator. Cel mai recent volum al sau este romanul Nevoi Speciale (editura Polirom).

Foto: Guliver
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK