Viata fata televizor

Relatare in direct, de la fata locului
„Nu va suparati, puteti sa-mi spuneti si mie cine e Elodia asta?' Am primit, in loc de raspuns, o privire de parca as fi fost un extraterestru verde cu ochii bulbu­ca­ti, aterizat de pe o planeta atit de indepartata, incit locuitorii ei habar n-au de exis­tenta acestui personaj cit se poate de real in vietile pamintenilor. Dupa cum va imaginati, avind in vedere ca lucrez la ELLE, nu sint deloc un extraterestru ver­de cu ochii bulbucati.

Explicatia este mult mai simpla: am renuntat, de mai bine de trei ani la (aproape) orice contact cu televizorul. Nu, n-am vrut sa fac vreun sta­tement impotriva tabloidizarii presei, nici nu am dat foc vreunei „plasme' in fa­ta blocului. Lucrurile au stau mult mai simplu: acum trei ani, cind s-a nascut fiica mea, am intrat intr-o acuta lipsa de timp. De cite ori prindeam momente libere, ma ascundeam undeva sa citesc. Dupa vreo citeva luni, cind lucrurile s-au mai li­nistit, mi-am dat seama ca uitasem sa mai deschid televizorul si am constatat cu sur­prindere ca acest lucru nu mi-a lipsit deloc. Internetul imi satisfacea, pe loc, ori­ce nevoie de informatie as fi avut, fara balastul cu care ma simteam in­car­ca­ta pe vremuri, atunci cind ma uitam la televizor (portia de reclame din timpul unui film sau portia de nonsensuri din timpul unui jurnal de stiri). In plus, mi s-a pa­rut mai intelept sa nu mai deschid aceasta cutie a Pandorei, tinind cont de stiri­le conform carora posturile de desene animate din România difuzeaza vio­lenta mai frecvent decit restul televiziunilor.

E adevarat, am mai putine subiecte de conversatie decit oa­menii care privesc in mod constant la TV si reusesc uneori sa fiu pri­vita ca un soi de mutant care nu e deloc la curent cu „rea­li­ta­ti­le romanesti': tu nu stii cine e omu cu laptopu de la Antena 1, pai pe ce lume traiesti? Sa vezi cum l-a facut ieri harcea-par­cea pe alde Plesu in emisiunea lu Gâdea… Ai vazut ce a zis a­sea­ra Dinescu despre Basescu la emisiunea lu Popescu cu Hu­rezeanu? Da ce parere ai de faza cu Gorbunov, cum care Gorbunov? Ma vad nevoita sa ridic din umeri si sa ascult po­ves­ti cu aceste personaje despre care am auzit, cel mult, pe YouTube, la fel cum despre misterioasa disparitie a Elodiei am ci­tit prima data pe un blog.

Vox populi
In ultima vreme, insa, nu mai sint deloc singura „rupta de rea­li­ta­­te'. Dupa furtunosii ani ‘90, in care ne uitam fascinati la orice se difuza pe micul ecran, devorind tone de seriale (recunosc cins­tit ca am urmarit cu sufletul la gura aventurile sclavei Isaura), acum, din ce in ce mai multi tineri refuza privitul la televizor. Chiar daca, in mod paradoxal, unii dintre ei sint jurnalisti sau luc­reaza in Comunicare. Renuntarea la televizor a fost, pentru mul­ti dintre ei un gest de independenta, din acelasi set cu mu­tatul de acasa.

Liana (31 de ani, PR Manager) isi aminteste: „Pa­rintii mei sint genul cu televizor in fiecare camera si mereu am avut o frica aproape irationala sa nu ajung si eu sa stau toa­ta duminica in casa, uitindu-ma la emisiuni italienesti-maraton. Exista o stare de lincezeala asociata cu uitatul la televizor ca­re nu mi-a placut niciodata si pe care am vrut s-o evit. Bunicii in­ca ma mai suspecteaza ca am trecut la vreun cult neoprotestant…'.

Sau, dimpotriva, nu televizorul in sine ar fi problema, ci in­to­xicarea cu stiri si divertisment de proasta calitate pe care o prac­­tica televiziunile generaliste din Romania. Anca (32 de a­ni, web designer) ar recoman­da televiziunile româ­nesti doar „ce­­lor care vor sa faca un stu­diu aprofundat despre mani­pu­la­rea maselor, rating fara limite si intoxicare cu mediocritate'.

Cu toate acestea, un raport INSOMAR arata ca peste 90% din populatia tarii se uita la televizor cel putin 3 ore pe zi, iar rata medie de penetrare a Internetului in banda larga in ta­ra noastra este de numai 9,8%, pe unul dintre ultimele locuri din Europa.

Asadar, migrarea de la TV inspre online, desi se con­tureaza ca un fenomen, este totusi abia la inceput…
 

Invitatii nostri speciali
Managerul unui grup de presa si presedintele unui ONG au ales sa nu mai foloseasca televizorul de ani buni. Iata ce ne-au declarat:

Cristina Simion (General Manager Edipresse AS): „Cind m-am mutat in apartamentul in care locuiesc acum, mi-am dat seama ca plateam un abonament la cablu pentru ca era mai degraba o obisnuinta dar, de fapt, ma uitam foarte pu­tin. Fata mea avea deja un an si nu am considerat un lucru sa­natos sa creasca cu un televizor in casa. Desigur, am ecran, am DVD Player si o colectie foarte frumoasa de filme pentru co­pii, pe care eu le consider potrivite pentru virsta ei. Consider te­leviziunea, in momentul de fata, min­ca­toare de timp, iar plus-valoarea pe care o aduce este foar­te mica, in raport cu timpul pe care trebuie sa-l investesti ca sa obtii ceva intr-ade­var relevant si important, din noianul de informatii si divertisment. Orice lucru care ma intereseaza poate fi gasit online, iar informatia scri­sa pe net e digerata mai bine, ai timp sa intelegi ce se intimpla si sa aprofundezi stirile care te intereseaza. E drept, am si niste curiozitati; odata, am rugat-o pe asistenta mea sa mi-l arate pe Banel Nicolita intr-o fotografie a echipei nationale de fotbal. M-a intrebat cineva daca din motive religioase nu ma uit la te­levizor. Raspunsul este: din motive etice. Daca ai destula ima­gi­natie si o viata destul de plina si bogata, nu in sens material, ci in sens spiritual, nu vad nici un motiv pentru care sa-ti pierzi timpul privind la TV.'

Dragos Bucurenci (Presedinte MaiMultVerde si jurnalist): „Acum cinci ani, ajunsesem dependent de aceasta cutie cu lu­­mina colorata. Oricind aveam putin timp liber, puneam mina pe telecomanda si zappam – nici macar nu urmaream propriu-zis ceva, pentru ca nu aveam rabdare. Nu ma informam, nu ma cultivam, pur si simplu imi pierdeam vremea. Am hotarit sa pun punct atunci cind mi-am dat seama ca nu mai pot controla acest consum. De atunci, am schimbat trei case si in niciuna nu am avut televizor.

Ironia a facut ca primul an in care am renuntat la televizor sa fie si anul in care am avut prima emisiune de televiziune. N-am simtit niciodata ca pierd ceva, pentru ca ani de zile am rasfoit un teanc de ziare, in primul mo­ment dupa ce ajungeam la birou. In cercul meu de prieteni, am trecut mereu ca un tip informat. Am trecut apoi pe Internet, unde folosesc in principal Hotnews. Cind ma intereseaza ceva anume care s-a difuzat pe un canal TV, caut pe site-ul respectivei televiziuni sau cer inregistrarea de la o companie de monitori­za­re. Citesc zilnic mai multe bloguri, le am pe toate agregate in Google Reader. Ca sa para­fra­zez un slogan, daca se in­tim­pla ceva cu adevarat important, eu a­flu primul din blogosfera si de pe Twi­tter. Exista, insa, si un efect pervers al abs­tinentei de la televizor: daca ajung intr-un local unde merge un televizor (un obicei de prost gust al unora dintre pat­ronii de restaurante), imi fura privirea. Oricit incerc sa ma abtin, din cauza ca e un flux coloristic si de imagine cu care nu mai sint obisnuit, ma trezesc ca fixez ec­ranul, spre stupoarea interlocutorului. Dar asta nu face decit sa-mi in­tareasca convingerea ca aparatul asta nu are ce sa caute la mine in casa. E pentru oameni echilibrati, nu pentru viciosi ca mine…'

Sfirsitul emisiunii, generic
Trebuie sa recunosc, insa, ca intr-o seara am cam trisat. Eram singura acasa si, brusc, cutia aia mare si gri asezata pe o comoda mi-a atras atentia de parca as fi vazut-o pentru prima data. Asa ca am luat telecomanda. Am aprins televizorul si am inceput sa zapez. Nu gaseam nimic care sa merite vizionat. Apoi m-a prins. Timp de trei seri m-am uitat, cuprinsa de o fascinatie perversa, la toate emisiunile cu mame, nore, spermograme, cupluri care se inseala, bone-minune, familii bezmetice, soacre isterice. Am incercat sa inteleg care-i treaba cu OTV-ul si cu „omul cu laptop-ul' (dar n-am reusit!).

Mi-am facut portia de reclame stupide si stiri cu injunghieri si violuri. M-am uitat la un film induiosator de prost cu Patrick Swayze in zilele lui de glorie. si, cireasa de pe tort, am prins o retrospectiva a reality-show-ului cu mereu uimitorii Moni si Iri, lucru care m-a facut sa-mi sun prietenii ca sa le povestesc, cu oroare, dar si cu voluptate, amanuntele „picante' pe care tocmai le aflasem. Apoi m-am linistit si m-am reintors la carti, YouTube, reviste online si blog-uri, cu sentimentul ca ma scufundasem, timp de trei zile, intr-o mizga in care nu doream sa ma mai intorc, cel putin citiva ani de acum incolo.

P.S. La terminarea acestui articol, mi s-a atras atentia ca fenomenul Elodia este complet anacronic, locul sau fiind luat de nu-mai-putin-misterioasa rapire a Magdei Ciumac…

Pauza publicitara: „Calculatorul de entertainment cu ecran mare
Iulian Comanescu, analist & consultant media si autor de blog pe hotnews.ro: „Nu stiu de studii in acest sens, dar sint convins ca prin secolul al XVI-lea, atunci cind cartoful a aparut in Europa, oamenii au inceput sa renunte la turte nedospite sau orice altceva consumasera pina atunci. Desigur ca si cartoful (Internetul), si turtele (televiziunea) pot fi mai bune sau mai rele la gust (politica de programe a televiziunilor românesti nu e, probabil, pe gustul tinerilor). Marele avantaj al Internetului este ca permite un comportament «actional» sau «neliniar», permite utilizatorului sa isi ia ceea ce ii trebuie atunci cind doreste, spre deosebire de televiziune, care cultiva „cartoful de canapea', telespectatorul care nu poate lupta decit cu telecomanda impotriva plictisului programelor. Peste 20 de ani vom consuma TV la fel cum consumam astazi YouTube, alcatuindu-ne singuri playlist-ul cu programele favorite, asa cum ne facem azi lista de melodii pe iPod. Aparatul viitorului poate fi la fel de bine numit «calculator de entertainment cu ecran mare» si ar putea sa-si ia continutul prin intermediul altor antene, cele care astazi ne dau Internet prin WiFi la calculator'.

Adina Rosetti

Foto:Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK