Cred ca orice om normal isi doreste doua lucruri de la moda. In primul rand, inspiratie – caci despre asta este vorba, vrem sa vedem haine care sa ne inspire, vrem sa ni le dorim, chiar daca nu vom ajunge sa le purtam, vrem ca in fiecare sezon tendintele sa ne arate cum putem sa ne innoim garderoba sau sa o improspatam prin tot soiul de trucuri.
Si ne mai dorim inca un lucru. Reprezentare. Asta pentru ca, oricat de mult ne-am fi obisnuit sa vedem modele perfecte pe catwalk-urile din toata lumea, cred ca orice femeie isi doreste sa se vada pe ea insasi in hainele acelea.
Ei bine, daca la capitolul inspiratie moda inca livreaza, ani la rand s-a pus problema reprezentarii sau, mai exact, a lipsei de diversitate pe podium. Atata vreme cat modelele pe care le-am vazut defiland au fost albe, inalte, excesiv de slabe si extrem de tinere, probabil ca fiecare dintre noi a simtit cel putin o urma de frustrare.
Din astfel de frustrari se nasc multe lucruri, de la sentimentul de inadecvare care este destul de generalizat intre femei, pana la tulburari alimentare. Asa ca unele dintre noi au cerut, personal, pe retele de socializare, sau prin intermediul unor publicatii in print sau in online la ale caror opinii am aderat, sa fim reprezentate in toata diversitatea noastra.
S-a scris mult despre asta si, cumva, cea mai recenta saptamana a modei, cea de la New York, inca in desfasurare la ora la care scriu acest text, a demonstrat ca lucrurile au inceput sa se miste.
Ce am vazut la New York saptamana aceasta de am ajuns la aceasta concluzie? Le-am vazut pe Ashley Graham si pe Candice Huffine defiland pe podium, chiar daca sub titlul de modele plus size – ceea ce e destul de deranjant, pentru ca a fi plus size este o chestiune relativa. Fata de majoritatea modelelor care defileaza, noi toate suntem mai mult sau mai putin plus size. Iar asta, intr-adevar, duce la intrebarea aceea despre o marime ideala si despre nevoia pe care o avem de inca un standard imposibil de atins.
Pe de alta parte, la fel de imbucuratoare, modelele de culoare au fost mult mai vizibile pe podium decat in alti ani, iar in unele prezentari, au parut sa alcatuiasca majoritatea – show-ul Mara Hoffman a excelat in sensul acesta, si chiar daca criteriul de alegere al modelelor a fost pur estetic, nu conteaza. De fapt, cu atat mai bine – este firesc ca fiecare designer sa isi doreasca ca hainele lui sa arate excelent, ce e nefiresc este presupunerea ca hainele ar arata ok doar pe modele albe.
Si aparitia lui Madeline Stuart, un model cu sindromul Down, a fost o prezenta notabila – cu atat mai mult cu cat s-a alaturat campaniei Models of Diversity, care sustine recunoasterea frumusetii in oameni de orice varsta, rasa, forma sau abilitate.
Iar Rebekah Marine, un model care s-a nascut fara bratul drept, a defilat in cadrul aceleiasi prezentari, purtand o proteza si amintindu-ne de vremurile indepartate in care Alexander McQueen spargea tiparele trimitand-o pe catwalk pe atleta paralimpica Aimee Mullins.
Incercarile de acest fel pot parea singulare si, ce e drept, se aud si voci care exclud, in continuare, dreptul la titlul de modele pentru aceste femei. Dar ce conteaza? Primii pasi au fost facuti, acum e randul nostru sa impingem lucrurile mai departe.