Când vine vorba de o carieră în actorie, nu există o rețetă pe care să o urmezi și care să îți garanteze succesul. În timp ce unii actori au încercat ani de zile să ajungă la performanța de astăzi, alții s-au bucurat de succes încă de la primul rol. Nu sunt de ignorat și momentele dificile, care i-au pus în fața unor provocări pe actorii de mai jos, care au fost pe punctul de a renunța la dorința lor de a avea o carieră la Hollywood.
Melissa McCarthy
Înainte ca actrița Mellisa McCarthy să obțină rolul lui Sookie în serialul Gilmore Girls, aceasta își propusese să renunțe definitiv la actorie. Planul ei era să renunțe odată cu împlinirea vârstei de 30 de ani. În cele din urmă nu a mai părăsit această industrie, iar serialul a avut premiera în 2000. Deși s-a terminat în 2007, actrița a mai jucat de atunci în filme și este recunoscută pentru rolurile pe care le-a interpretat în Bridesmaids, Spy, Tammy și The Heat.
Kristen Stewart
Kristen Stewart a cunoscut faima la vârsta de 18 ani, atunci când a jucat-o pe Bella Swan în seria Twilight. La vremea respectivă, ajunsese celebră în scurtă vreme, însă înainte era pe punctul de a renunța. Alături de mama ei, a condus până în Los Angeles cu scopul de a obține un loc de muncă, dar nu i-a reușit. Nici acum nu este fericită cu faptul că e cunoscută în întreaga lume. Deși au trecut mulți ani de când a interpretat-o pe Bella Swan, mulți continuă să o asocieze cu acel rol.
Chris Hemsworth
Și Chris Hemsworth a fost pe punctul de a renunța să își mai urmeze visul. Actorul voia să obțină un loc de muncă pentru a-și ajuta părinții să își plătească casa. Lucrurile s-au schimbat în 2011 pentru că atunci l-a jucat pe Curt în filmul The Cabin in the Woods. Cu banii primiți în urma acestui rol, a putut să achite acea ipotecă.
Millie Bobby Brown
Deși pare greu de crezut, dar Millie Bobby Brown avea 12 ani atunci când a jucat în Stranger Things, serialul care i-a adus celebritatea de astăzi. În ciuda faptului că avea o vârstă fragedă și tot viitorul înainte, a avut și ea gândul să renunțe să mai încerce să fie actriță. Iar motivul are legătură cu faptul că a fost respinsă atunci când a avut o audiție pentru un rol în Game of Thrones.
Mark Ruffalo
Atunci când era în ultimul an de liceu, Mark Ruffalo a decis că vrea să devină actor. Dar la vremea respectivă nu știa că va avea parte și de eșecuri până să ajungă acolo unde își dorește. A lucrat ca barman cât timp mergea și la audiții. La vârsta de 33 de ani, a obținut primul său rol, fiind vorba despre Terry din filmul You Can Count on Me. În 2010 a dorit să renunțe la actorie. Dar, la scurt timp a apărut oportunitatea de a jucat în The Kids Are All Right, iar publicul a început să îl aprecieze.
Henry Cavill
Henry Cavill nu avea încredere că va ajunge actor. Chiar înainte să îl joace pe Superman, era convins că va renunța la actorie. Mergea la audiții, însă niciodată nu primea roluri. Abia astăzi starul din The Witcher se bucură de succesul pe care și l-a dorit și de răsplata eforturilor depuse.
Brie Larson
Actrița Brie Larson nu era atât de cunoscută înainte să câștige un premiu Oscar pentru rolul din Room. Lucrurile s-au schimbat complet după ce a obținut un rol în Captain Marvel. Și-a dorit de mică să fie actriță și a avut câteva roluri și în adolescență. Dar, a fost și pe punctul de a renunța la carieră după ce a observat că viitorul ei părea incert. A avut norocul să lucreze alături de Toni Collette, pe care a considerat-o o sursă de inspirație, fapt ce a determinat-o să nu mai renunțe la actorie.
Robert Pattinson
Robert Pattinson a fost foarte aproape de a renunța la actorie. Conform The New Indian Express, considera că audiția pentru Twilight va fi ultima pentru el. „A fost una dintre cele mai proaste audiții din toată viața mea. Îmi amintesc că mi-am sunat părinții și le-am spus: „S-a terminat.' Astăzi este apreciat pentru filme ca Good Time, High Life și Water for Elephants.
Gal Gadot
Gal Gadot era sigură de faptul că toată cariera ei în actorie e pe final după ce personajul ei din Fast and Furious a fost ucis în al șaselea film. La vremea respectivă a devenit și mamă pentru prima dată. Însă regizorul Zack Snyder este cel care a readus-o în industrie, motiv pentru care îi este recunoscătoare.
Bradley Cooper
Bradley Cooper a parcurs un drum lung până când să ajungă actorul de astăzi. La început, a avut un mic rol în Sex and the City și era hotărât că va ajunge un actor de succes. Până la filmul The Hangover nu și-a găsit cu adevărat locul și s-a luptat cu dependența, dar și alte probleme de sănătate. A reușit să le depășească, iar acum e considerat unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood.
Citește și:
10 celebrități care au fost date în judecată de proprii fani
Foto: Profimedia, Hepta, PR, Instagram