Câteva vedete au vorbit deschis despre provocările pe care le întâmpină când vine vorba de accesul copiilor la diverse dispozitive și de regulile pe care le aplică în folosirea tehnologiei.
1. Nicole Kidman și Keith Urban
Nicole Kidman și Keith Urban au împreună două fiice: Sunday Rose și Faith Margaret. Actrița mai are doi copii, Isabella și Connor, pe care i-a adoptat împreună cu fostul ei soț, Tom Cruise. În 2019, Nicole Kidman mărturisea pentru Vanity Fair că fiicele sale „nu au telefon și nu le permit să aibă Instagram. Încerc să păstrez un fel de limite.'
2. Drew Barrymore
Drew Barrymore are două fiice, pe Olive și pe Frankie, alături de fostul ei soț, Will Kopelman. După ce i-a dat fiicei sale, Olive, un telefon când a împlinit 11 ani, pentru a-l folosi în weekend, însă fără a avea acces la social media, actrița a sesizat schimbări negative în comportamentul copilului său. „Fericirea ei depindea de asta. Stările de spirit erau dependente de acest dispozitiv', a mărturisit Drew Barrymore.
3. Chrissy Teigen și John Legend
Chrissy Teigen și John Legend au stabilit că o oră în weekend petrecută în fața ecranelor este suficientă pentru copiii lor. Cu toate acestea, modelul a recunoscut că întâmpină provocări și nu este tot timpul atât de ușor pe cât și-ar dori. „Trebuie să-i ții implicați în lucrurile pe care le iubesc și să fii un maestru al distragerii atenției', după cum a declarat Chrissy Teigen pentru Harpers Bazaar.
4. Madonna
Madonna are și doi copii biologici, pe Lourdes Maria Ciccone alături de actorul Carlos Leon și pe Rocco Ritchie cu fostul ei soț, Guy Ritchie. Artista a adoptat și patru copii, David Banda, Mercy James și gemenele Stella și Estere. Artista a recunoscut că regretă că le-a oferit copiilor ei mari telefoane, pentru că în momentul acela s-a produs o schimbare în relația cu ei și și-a propus să nu repete asta cu copiii mai mici. „Am făcut o greșeală când le-am dat copiilor mei mai mari telefoane când aveau 13 ani. S-a încheiat relația mea cu ei, într-adevăr. Nu complet, dar a devenit o parte foarte, foarte mare din viața lor', a declarat Madonna pentru British Vogue.
5. Miranda Kerr și Evan Spiegel
Miranda Kerr și Evan Spiegel îi au împreună pe Hart, Myles și Pierre. Modelul mai are un băiețel, pe Flynn, din căsnicia cu actorul Orlando Bloom. Miranda Kerr și fondatorul Snapchat au preferat să urmeze o serie de principii în ceea ce privește creșterea copiilor și le dau voie să se uite pe telefon sau pe tabletă o oră și jumătate pe săptămână.
6. Penélope Cruz și Javier Bardem
Penelope Cruz și Javier Bardem sunt părinții a doi copii, Leo și Luna. Într-un interviu pentru ELLE USA, actrița a dezvăluit că Leo și Luna nu au conturi pe rețelele sociale și nici nu dețin telefoane mobile. „Este atât de ușor să fii manipulat, mai ales dacă ai un creier care încă se formează.'
7. Victoria și David Beckham
Victoria și David Beckham formează unul dintre cele mai longevive cupluri de vedete din showbiz-ul internațional. Au patru copii, pe Brooklyn, Cruz, Romeo și Harper. Fostul fotbalist a recunoscut într-un interviu acordat publicației People că atunci când copiii săi erau mai mici, le impunea reguli stricte în ceea ce privește accesul la tehnologie. „Am impus o limită de timp. Nu mai mult de o oră. Știu că sună destul de dur, dar vreau ca băieții mei să se joace afară.'
8. Pink și Carey Hart
Pink și Carey Hart s-au căsătorit în 2006 și au împreună doi copii, pe Willow Sage și pe Jameson Moon. Artista a povestit acum ceva timp că nu le-a dat acces la tehnologie copiilor și nu a cedat presiunii de a-i cumpăra fiicei sale un telefon, după ce i-a spus că au colegii ei de clasă și ea nu.
9. Julia Roberts și Danny Moder
Julia Roberts și soțul ei, Danny Moder, au trei copii: Henry și gemenii Hazel și Phinnaeus. Chiar dacă actrița și partenerul ei le-au dat voie copiilor să folosească telefoane mobile, totuși, au impus o regulă când sunt împreună. „Nu sunt telefoane la masă, cu siguranță', a dezvăluit actrița în emisiunea Today.
10. Megan Fox
Megan Fox are trei copii, pe Noah, Bodhi și Journey alături de fostul ei soț, Brian Austin Green. Artista a ales ca băieții ei să se dezvolte într-un mediu în care să nu fie înconjurați de telefoane și tablete, după cum chiar ea a dezvăluit. „Copiii mei nu au fost crescuți cu ecrane și nu au iPad-uri sau ceva de genul ăsta sau telefoane. Nu pot să mențin asta pentru totdeauna. Încerc să amân asta cât mai mult posibil', a mărturisit Megan Fox în podcastul „Call Her Daddy.'
Citește și:
Actori care au încercat să iasă de sub umbra personajelor iconice pe care le-au interpretat
Foto: Profimedia, Hepta, Arhiva ELLE