Vedete care au vorbit deschis despre cele mai dificile personaje pe care le-au interpretat

Acești actori au vorbit deschis despre unele dintre cele mai grele personaje pe care le-au interpretat și efectele acestora resimțite asupra lor.

Actorii trec printr-o pregătire intensă, mai cu seamă înaintea filmărilor. De multe ori, acest drum pe care îl explorează le poate afecta sănătatea, atât cea fizică, cât și mintală. Sunt câțiva actori care au recunoscut că au fost afectați de unele roluri pe care le-au jucat și au apelat inclusiv la terapie pentru a trece peste episoadele dificile.


1. Sophie Turner – Game of Thrones

Sophie Turner avea 15 atunci când a fost distribuită în serialul Game of Thrones. De-a lungul celor opt sezoane, personajul interpretat de actriță trece printr-o mulțime de episoade traumatizante, de la violență, abuz psihologic și agresiune. Sophie Turner a povestit că și-a dezvoltat o serie de mecanisme prin care să facă față emoțional acelor scene dure și grele. „Subiectul a fost cu atât mai greu încât am dezvoltat un mecanism de adaptare prin care să mă distrez cât mai multe între scene și să nu fiu traumatizată. Sunt sigură că voi prezenta câteva semne de traumă pe viitor', povestea actrița pentru The Cut. 


2. Kate Winslet – The Reader

În The Reader, Kate Winslet a jucat rolul unei foste muncitoare din lagărul nazist, iar după terminarea filmărilor s-a raportat cu greu la ceea ce trăise. „Am plecat de la filmări oarecum ca o victimă a unui accident de mașină care nu fusese rănită pe dinafară, dar am simțit că nu pot să vorbesc despre asta. A fost copleșitor', a declarat Kate Winslet pentru HuffPost.

3. Janet Leigh – Psycho

Janet Leigh a rămas marcată de celebra scenă din duș din Psycho. Actrița a încetat să mai facă dușuri și a preferat băile, iar dacă acest lucru nu se poate: „Mă asigur că ușile și ferestrele casei sunt încuiate. Las ușa de la baie și perdeaua de duș deschise. Sunt mereu cu fața spre ușă.'

4. Dakota Johnson – Suspiria

Dakota Johnson a interpretat-o pe Suzy în Suspiria și a apelat la terapie după terminarea filmărilor. Actrița a descris condițiile dure în care s-a filmat pelicula, mai precis într-un hotel abandonat de pe vârful muntelui. Dakota Johnson a explicat că tinde să empatizeze cu emoțiile celorlalți și că nu este ușor să treci peste un film horror cum este Suspiria.


5. Christina Applegate – Dead to Me

Christina Applegate a mărturisit că serialul Dead to Me a determinat-o să meargă la terapie, după ce a conștientizat cu ocazia asta o pierdere personală din trecut. Pentru actriță, experiența a fost benefică pentru că a trebuit să depășească unele lucruri grele. „Nu știu dacă a fost terapeutic. Am început terapia după ce am filmat serialul? Da, absolut. Să-mi placă în sfârșit să vorbesc despre lucrurile care m-au rănit în viață și să mă vindec? Cred că este un lucru foarte frumos', a declarat pentru Variety. 


6. Michael B. Jordan – Black Panther

Pentru rolul din Black Panther, Michael B. Jordon a urmat o pregătire intensă care a avut un impact asupra sănătății sale mintale. Actorul s-a izolat de familie și prieteni pentru a intra cât mai bine în pielea personajului. Ulterior, i-a fost greu să se readapteze la viața lui de dinainte. „A fost puțin greu pentru mine la început. (…) Am fost la terapie, am început să vorbesc cu oamenii', i-a spus actorul lui Oprah Winfrey în cadrul SuperSoul Conversations. 


7. Leonardo DiCaprio – Shutter Island

Leonardo DiCaprio a descris experiența din timpul filmărilor pentru Shutter Island, care e bazat pe romanul din 2003 al lui Dennis Lehane, drept „una dintre cele mai intense experiențe de filmare pe care le-am avut vreodată. A fost într-adevăr traumantizant și nu spun asta despre un film foarte des', a povestit actorul într-un interviu pentru Parade.com. A adăugat că proiectul și-a pus amprenta și în timpul zilelor în care se pregătea pentru rol, dar și când se afla pe platourile de filmare


8. Lady Gaga – House of Gucci

Pentru rolul din producția House of Gucci, Lady Gaga a vorbit timp de nouă luni cu accent italian. Actrița a apelat la propria sa experiență cu trauma pentru a înțelege personajul pe care l-a jucat, pe Patrizia Reggiani. Însă, până în punctul în care experiențele personale aproape s-au estompat cu cele ale personajului său. „M-am prăbușit psihic, așa cum a făcut-o și Patrizia. Când spun că nu am ieșit din personaj, o parte nu a fost alegerea mea. Ridley mi-a spus că nu-și dorește să mă traumatizez, dar i-am spus că deja am făcut-o', a dezvăluit Lady Gaga într-un interviu pentru Hollywood Reporter.


9. Zac Efron – Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile

Zac Efron l-a interpretat în Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile pe criminalul în serie Ted Bundy. Actorul a declarat că după filmări a avut dificultăți când a fost vorba să se despartă de personajul său. „A fost aproape imposibil. Aș vrea să spun că am făcut asta cu succes, dar nu am putut', a recunoscut actorul pentru Daily Mail. 

10. Alex Wolff – Hereditary

După ce a filmat Hereditary, o peliculă de groază psihologică, Alex Wolff a mărturisit că a experimentat simptome de tulburare de stres posttraumatic. A avut mai multe nopți în care nu a dormit și a încercat să se folosească de emoțiile negative și tulburătoare pentru a depăși ceea ce a experimentat la filmări prin prisma personajului său. 


Citește și:
Filmele verii 2022, pe care nu trebuie să le ratezi în cinematografe

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle