Cand eram mica, tata ne citea povesti, mie si surorilor mele, inainte de culcare. Si cel mai mult imi placeau cele in care eroii se angajau in aventuri fabuloase plecand in cautarea izvorului sau leacului magic care le-ar fi oferit tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Mereu m-a fascinat dorinta asta a personajelor de a trai vesnic tinere. Si prin cate incercari si obstacole trebuiau sa treaca, chiar riscandu-si viata, pentru a dobandi ceea ce unii doar visau…
Anii au trecut si am uitat de povestile citite de tata, dar regasesc tot mai des, intr-o forma sau alta, aceeasi dorinta a oamenilor de a ramane cat mai mult timp tineri. Si daca s-ar putea sa nu moara niciodata. Dar cum leac pentru obstescul sfarsit inca nu s-a gasit, ne-am concentrat toata energia pe cele care ne ofera barem o tinerete prelungita. Poate ca sunt prea tanara ca sa inteleg toata agitatia asta, dar mi se pare inutila. Ma gandesc ca fiecare varsta isi are partile ei bune, la fel cum le are si pe cele rele. N-as vrea sa traiesc la nesfarsit problemele adolescentei, de exemplu, si in nici un caz pe cele de-acum. Pentru ca odata cu timpul vine si maturitatea, dar, probabil, nu repetand la infinit aceleasi probleme la diferite varste, ci folosind experientele – bune sau rele – acumulate. N-as vrea sa ma intreb in fiecare zi, de exemplu, cand ar fi cel mai potrivit sa am copii sau daca mi-i doresc. La fel cum n-as vrea sa traiesc o viata intreaga sarind din relatie in relatie.
De-aia imi place ca, slava Domnului, nu mai sunt adolescenta. Acum imi pare atat de haios ceea ce, pe atunci, consideram a fi o problema. Poate ca si acum mi se intampla acelasi lucru fara sa realizez. Consider probleme niste lucruri pe seama carora voi rade, cred, peste cativa ani. Si asta e partea cea mai tare. Abia astept sa vad ce urmeaza! Chiar daca pielea o sa mi se lase (sau o sa-si piarda din elasticitate, cum s-ar exprima colegele mele de la beauty) si parul o sa-mi albeasca. Constat ca pe masura ce inaintez in varsta imi plac mai mult experientele pe care le traiesc si nu ma mai pierd cu firea – cel putin nu la fel de des ca inainte – din nimicuri. Poate ca realizezi si tu cat de banale ti se par acum examenele, cele din cauza carora ai pierdut atatea nopti, sau cat de inutil a fost sa te gandesti atata timp de ce nu te suna. Mie chiar imi vine sa rad cateodata cand imi amintesc o astfel de situatie.
Odata ce inaintam in varsta, ca sa nu zic ca imbatranim (dar, sac, am zis-o), gasim mai multa placere in lucrurile marunte si tindem sa traim mai mult in prezent, si chiar sa fim mai fericiti. Si n-o spun eu, ca sa nu-ti vina sa ma iei la bataie ca n-am experienta si fac afirmatii gratuite doar ca sa ma aflu in treaba. O spun cercetatorii care, poate preocupati si ei de mersul natural al lucrurilor, au vrut sa afle care-i treaba cu mult dezbatuta fericire. Si au ajuns la concluzii care ma fac sa vreau sa cresc mai repede. Dar iata povestea mai pe larg... Se pare ca, indiferent de varsta noastra, avem tendinta sa credem ca persoanele tinere sunt mai fericite. Dar acest lucru este mai degraba fals.
De ce? Ei bine, economistul Peter Ubel, de la Universitatea Duke, a coordonat un studiu in care a intrebat un grup de persoane de 30 de ani si un altul de 70 de ani cine cred ele ca sunt mai fericiti, cei de 30 sau cei de 70 de ani? Ambele grupuri au raspuns ca cei mai tineri, dar atunci cand, tot printr-o serie de intrebari, s-a masurat nivelul de fericire al ambelor grupuri, cei mai in varsta au atins scoruri mai mari. Aceste false conceptii despre fericire pot fi daunatoare ambelor grupuri. „Ce credem despre procesul de imbatranire este foarte important. Daca tinerii isi inchipuie ca batranetea este o perioada nefericita, au tendinta sa faca alegeri proaste si nu isi bat capul cu mentinerea propriei lor sanatati fizice si mentale pentru ca, oricum, ii asteapta un viitor neplacut. Si invers, exagerarea in anii tineretii poate duce la o nostalgie nefondata la persoanele mai in varsta, intervenind in capacitatea de a se bucura de placerile vietii actuale, au spus autorii studiului. Deci impresia ca tinerii sunt mai fericiti nu e neaparat adevarata. Deja un mit a fost spulberat. NEEEXT!
Cercetatorii de la Dartmouth College si cei de la Universitatea din Pennsylvania au intocmit si ei un studiu, plecand, de data asta, de la filmul – pe care, probabil, l-ai vazut si tu – The Bucket List, din 2007. Avandu-i ca protagonisti pe Jack Nicholson si Morgan Freeman, filmul spune povestea a doi barbati care se imprietenesc in spital, internati amandoi cu cancer pulmonar in faza terminala, si care pleaca, inainte sa moara, in aventura vietii lor. Pelicula introduce pentru prima data termenul bucket list (o lista de lucruri pe care cineva vrea sa le faca before he kicks the bucket, adica, inainte sa dea ortul popii). Termenul ne-a intrat de atunci in vocabular. Si poate fi considerat un memento – viata e scurta, am strans oare suficiente experiente extraordinare de-a lungul ei ca sa ne simtim multumiti de existenta noastra? Studiul a vrut sa scoata la iveala ce ii face pe oameni fericiti si sa masoare gradul de fericire adus de experientele iesite din comun versus cele obisnuite sau lucruri marunte, cum ne-am deprins sa le mai numim.