Varsta fericirii

Cand eram mica, tata ne citea povesti, mie si surorilor mele, inainte de culcare. Si cel mai mult imi placeau cele in care eroii se angajau in aventuri fabuloase plecand in cautarea izvorului sau leacului magic care le-ar fi oferit tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Mereu m-a fascinat dorinta asta a personajelor de a trai vesnic tinere. Si prin cate incercari si obstacole trebuiau sa treaca, chiar riscandu-si viata, pentru a dobandi ceea ce unii doar visau…

Anii au trecut si am uitat de povestile citite de tata, dar regasesc tot mai des, intr-o forma sau alta, aceeasi dorinta a oamenilor de a ramane cat mai mult timp tineri. Si daca s-ar putea sa nu moara niciodata. Dar cum leac pentru obstescul sfarsit inca nu s-a gasit, ne-am concentrat toata energia pe cele care ne ofera barem o tinerete prelungita. Poate ca sunt prea tanara ca sa inteleg toata agitatia asta, dar mi se pare inutila. Ma gandesc ca fiecare varsta isi are partile ei bune, la fel cum le are si pe cele rele. N-as vrea sa traiesc la nesfarsit problemele adolescentei, de exemplu, si in nici un caz pe cele de-acum. Pentru ca odata cu timpul vine si maturitatea, dar, probabil, nu repetand la infinit aceleasi probleme la diferite varste, ci folosind experientele – bune sau rele – acumulate. N-as vrea sa ma intreb in fiecare zi, de exemplu, cand ar fi cel mai potrivit sa am copii sau daca mi-i doresc. La fel cum n-as vrea sa traiesc o viata intreaga sarind din relatie in relatie.

De-aia imi place ca, slava Domnului, nu mai sunt adolescenta. Acum imi pare atat de haios ceea ce, pe atunci, consideram a fi o problema. Poate ca si acum mi se intampla acelasi lucru fara sa realizez. Consider probleme niste lucruri pe seama carora voi rade, cred, peste cativa ani. Si asta e partea cea mai tare. Abia astept sa vad ce urmeaza! Chiar daca pielea o sa mi se lase (sau o sa-si piarda din elasticitate, cum s-ar exprima colegele mele de la beauty) si parul o sa-mi albeasca. Constat ca pe masura ce inaintez in varsta imi plac mai mult experientele pe care le traiesc si nu ma mai pierd cu firea – cel putin nu la fel de des ca inainte – din nimicuri. Poate ca realizezi si tu cat de banale ti se par acum examenele, cele din cauza carora ai pierdut atatea nopti, sau cat de inutil a fost sa te gandesti atata timp de ce nu te suna. Mie chiar imi vine sa rad cateodata cand imi amintesc o astfel de situatie.

Odata ce inaintam in varsta, ca sa nu zic ca imbatranim (dar, sac, am zis-o), gasim mai multa placere in lucrurile marunte si tindem sa traim mai mult in prezent, si chiar sa fim mai fericiti. Si n-o spun eu, ca sa nu-ti vina sa ma iei la bataie ca n-am experienta si fac afirmatii gratuite doar ca sa ma aflu in treaba. O spun cercetatorii care, poate preocupati si ei de mersul natural al lucrurilor, au vrut sa afle care-i treaba cu mult dezbatuta fericire. Si au ajuns la concluzii care ma fac sa vreau sa cresc mai repede. Dar iata povestea mai pe larg... Se pare ca, indiferent de varsta noastra, avem tendinta sa credem ca persoanele tinere sunt mai fericite. Dar acest lucru este mai degraba fals.

De ce? Ei bine, economistul Peter Ubel, de la Universitatea Duke, a coordonat un studiu in care a intrebat un grup de persoane de 30 de ani si un altul de 70 de ani cine cred ele ca sunt mai fericiti, cei de 30 sau cei de 70 de ani? Ambele grupuri au raspuns ca cei mai tineri, dar atunci cand, tot printr-o serie de intrebari, s-a masurat nivelul de fericire al ambelor grupuri, cei mai in varsta au atins scoruri mai mari. Aceste false conceptii despre fericire pot fi daunatoare ambelor grupuri. „Ce credem despre procesul de imbatranire este foarte important. Daca tinerii isi inchipuie ca batranetea este o perioada nefericita, au tendinta sa faca alegeri proaste si nu isi bat capul cu mentinerea propriei lor sanatati fizice si mentale pentru ca, oricum, ii asteapta un viitor neplacut. Si invers, exagerarea in anii tineretii poate duce la o nostalgie nefondata la persoanele mai in varsta, intervenind in capacitatea de a se bucura de placerile vietii actuale, au spus autorii studiului. Deci impresia ca tinerii sunt mai fericiti nu e neaparat adevarata. Deja un mit a fost spulberat. NEEEXT!

Cercetatorii de la Dartmouth College si cei de la Universitatea din Pennsylvania au intocmit si ei un studiu, plecand, de data asta, de la filmul – pe care, probabil, l-ai vazut si tu – The Bucket List, din 2007. Avandu-i ca protagonisti pe Jack Nicholson si Morgan Freeman, filmul spune povestea a doi barbati care se imprietenesc in spital, internati amandoi cu cancer pulmonar in faza terminala, si care pleaca, inainte sa moara, in aventura vietii lor. Pelicula introduce pentru prima data termenul bucket list (o lista de lucruri pe care cineva vrea sa le faca before he kicks the bucket, adica, inainte sa dea ortul popii). Termenul ne-a intrat de atunci in vocabular. Si poate fi considerat un memento – viata e scurta, am strans oare suficiente experiente extraordinare de-a lungul ei ca sa ne simtim multumiti de existenta noastra? Studiul a vrut sa scoata la iveala ce ii face pe oameni fericiti si sa masoare gradul de fericire adus de experientele iesite din comun versus cele obisnuite sau lucruri marunte, cum ne-am deprins sa le mai numim.

Participantii, 221 la numar, cu varste cuprinse intre 18 si 79 de ani, au fost rugati sa isi aminteasca, dintre momentele si experientele pe care le-au avut de-a lungul vietii lor, pe cele care le-au adus cea mai mare satisfactie. Raspunsurile au fost variate. De la savurarea unui frappuccino sau o conversatie lunga si amuzanta cu unul dintre copii, pana la vacante in Hawaii. De asemenea, au fost luate in calcul si efectele pe care impartasirea unei experiente cu altii le-au avut asupra fiecaruia, cat de mult timp crede fiecare ca mai are de trait, si daca experienta mentionata de ei poate fi considerata definitorie din punctul lor de vedere. Apoi, toate exemplele date de respondenti au fost propuse celorlalti spre evaluare. Cat de fericiti ar fi daca ar trai o astfel de experienta?
Momentele extraordinare, definitorii pentru viata fecaruia in parte, au mereu o influenta puternica asupra fericirii individuale, indiferent de varsta persoanei in cauza. Doar ca indivizii mai in varsta, dupa cum a reiesit din acest studiu, au spus, spre deosebire de cei mai tineri, ca momentele obisnuite au contribuit mult mai mult la fericirea lor. Astfel, se pare ca persoanele cu ceva ani in plus vad lucrurile marunte mai definitorii decat cei mai putin trecuti prin viata. Si, de asemenea, constientizarea ca viitorul are si el o limita da mai multa valoare experientelor obisnuite.

Totusi, cele extraordinare, pentru ca sunt mai rare si ies din rutina zilnica, atrag atentia si au sanse mai mari sa ramana in amintire, fiind un motiv bun de fericire oricand de-a lungul vietii. „Momentele obisnuite care construiesc viata de zi cu zi au tendinta de a fi trecute cu vederea atunci cand viitorul pare nelimitat; cu toate astea, lucrurile marunte contribuie mai mult la fericire odata ce oamenii realizeaza ca zilele lor sunt numarate, au declarat autorii studiului. Mentionand indemnuri precum Carpe diem si chiar YOLO (You Only Live Once), care, da, si-au facut astfel intrarea in domeniul academic, studiul a vrut sa evidentieze si faptul ca a taia lucruri de pe lista personala de hotarari pare sa fie mai important atunci cand suntem tineri. Cred si eu, doar nu-ti vine sa sari cu parasuta toata viata. Odata cu trecerea anilor, putem fi la fel de fericiti chiar si atunci cand ne indeplinim sarcinile zilnice pe care ni le propunem. Deci, pana la urma, cu cat inaintam mai mult in varsta, cu atat gasim mai usor lucruri care sa ne multumeasca si sa ne faca fericiti.

Si atunci, poate te intrebi, de ce suntem atat de fascinati de tinerete? Care-i treaba cu obsesia societatii actuale fata de operatii estetice si Botox, de rememorarea anilor de facultate, cu toata imaturitatea si noptile ei pierdute prin cluburi? Desi aceste lucruri pot da mai mult farmec tineretii, inoculand in acelasi timp in noi frica de imbatranire, aceasta frica proiectata asupra viitorului nu oglindeste nici pe departe realitatea acelui viitor. Si iar, nu zic eu asta, ci si mai multe cercetari facute pe aceasta tema.

Studii recente sugereaza ca de-a lungul vietii exista doua praguri de varsta la care ne simtim cel mai bine, cand traim cel mai intens satisfactiile vietii. Mai exact, la 23 si la 69 de ani. Dupa 23 de ani, starea de fericire incepe sa scada pana pe la 50 si ceva de ani, dupa care se intensifica din nou pana dupa 80 de ani. Un sondaj de opinie, realizat in mai multe tari din lume, pe un esantion de 340.000 de persoane, cu varste cuprinse intre 18 si 85 de ani, a ajuns la concluzia ca oamenii devin mai fericiti odata ce inainteaza in varsta. Si ca o persoana la 85 de ani este mai multumita de ea insasi decat una la 18 ani. Cum asa?!

Ei bine, aceste rezultate au reiesit in urma unei serii de intrebari la care participantii au raspuns telefonic, printre care intrebari cu privire la aspectul financiar, despre evenimentele actuale din viata fiecaruia, dar si despre starea de sanatate. La final, au fost adresate fiecarui participant sase intrebari cu variantele de raspuns da sau nu – „Ai experimentat timp indelungat urmatoarele stari in decursul zilei de ieri: entuziasm, fericire, stres, ingrijorare, furie, tristete?. La nivel global, rezultatele se prezinta astfel: tinerii pornesc la 18 ani simtindu-se destul de bine cu ei insisi, dar apoi viata devine un traseu cu suisuri si coborasuri. Si se simt din ce in ce mai rau pana pe la 50 de ani, punct in care lucrurile iau o intorsatura favorabila, iar oamenii devin mai fericiti odata ce inainteaza in varsta. Pana la 85 de ani ajung sa fie mai multumiti de ei insisi si de viata pe care o duc decat erau la 18 ani.

Evaluand starea de bine – care a fost starea care a dominat cu o zi in urma –, cercetatorii au ajuns la concluzia ca stresul scade odata cu varsta, atingand un punct minim la 85 de ani. Ingrijorarea este constanta pana pe la 50 de ani, dupa care aproape ca dispare. In schimb, furia creste constant de la 18 ani incolo. Tristetea atinge un punct culminant la 50 de ani si incepe sa scada pana pe la 73 de ani, dupa care apare din nou. Entuziasmul si fericirea au o traiectorie similara: amandoua scad gradual pana la varsta de 50 de ani, dupa care incep din nou sa se intensifice. „Este incurajator sa stim ca ne putem astepta sa fim mai fericiti la batranete decat am fost la 20 si ceva de ani. Si ca acest lucru nu este atat de influentat de lucrurile care ni se intampla in viata. Este ceva in noi foarte profund si mai uman care pare sa traga aceste concluzii, spune Andrew J. Oswald, profesor de psihologie in cadrul Warwick Business School, unul dintre coordonatorii studiului.

Dupa cum reiese din rezultatele cercetarii de mai sus, starea de fericire atinge punctul culminant in tinerete, pe la 20 si-un pic de ani, scade drastic pe la 40-50 de ani si apoi se intensifica din nou. „Omenirea greseste cand se sperie sa imbatraneasca. Viata nu este un declin abrupt de pe un varf de munte insorit inspre valea mortii. E mai degraba in forma de U, scrie The Economist. Specialistii de la publicatia amintita spun ca pe la 50 de ani nivelul de fericire atinge cote minime. Dar dupa criza varstei de mijloc – probabil de aceea i se si zice asa – lucrurile incep sa se redreseze. Aceasta fericire cu traiectorie in forma de U a fost studiata peste tot in lume si se aplica la nivel global, atat in ceea ce priveste starea de bine, cat si sanatatea emotionala.

Exista numeroase posibile explicatii ale acestei fericiri curbate, printre care faptul ca acceptam in final ca frumusetea incepe sa paleasca si memoria sa se deterioreze si ne imbratisam noul statut – cel de om cu adevarat matur –, iar acest lucru ne ajuta sa gasim mai multa satisfactie in jurul nostru decat inainte. Cu cat avansam mai mult in varsta, cu atat opunem tot mai putina rezistenta si pierdem interesul de a avea control asupra fiecarui aspect din viata noastra. Devenim constienti ca fericirea nu e ceva exterior noua si chiar daca ar fi, stim ca nu mai avem forta necesara sa alergam dupa ea. Asa ca ne resemnam, ceea ce da nastere unei altfel de satisfactii, care dupa cum spun psihologii, ne impaca cu noi insine.

Lucrurile astea ma cam pun pe ganduri. Oare ne acceptam mai usor pe noi insine si viata pe care o traim odata cu maturitatea, pentru ca intr-adevar devenim mai intelepti sau pentru ca avem un trecut amplu de reusite pe care ne bazam? Adica pot sa nu fac nimic toata viata pentru ca oricum o sa ajung sa ma bucur de batranete, fericita si in deplina acceptare, sau trebuie sa trag tare in anii tineretii pentru asta? Sa stiu si eu cum merg lucrurile. Poate ma ambalez acum degeaba. Referitor la asta, am gasit raspunsuri intr-un studiu realizat anul trecut in Marea Britanie. Dupa ce am vazut ce zic americanii si australienii despre fericire, zic sa ne intoarcem un pic mai aproape de casa, sa auzim si parerea europenilor.

Surprinzator – dupa ce am citit studiile anterioare –, dar englezii sustin ca varsta la care fericirea atinge un punct culminant este 37 de ani. Poate asta se aplica doar in cazul lor. Si totusi, cum asa? Devin foarte curioasa pentru ca, dupa cele enumerate mai sus, eram gata ca, pe la 37 de ani, sa ma pregatesc de un usor inceput de depresie. Englezii astia, in schimb, imi dau noi sperante. 37 de ani, desi relativ o varsta tanara, are o mare insemnatate pentru starea noastra de fericire pentru ca, la aceasta varsta, marea majoritate a oamenilor si-au atins deja cele mai multe teluri stabilite in anii tineretii si sunt inca in stare sa se bucure de ele. Nu-i rau! Atat de multe praguri de fericire incat incep sa ma intreb serios de ce ne e, totusi, asa frica sa imbatranim.

Cu cat ma documentez mai mult, cu atat gasesc mai multe materiale care sustin ca oamenii devin mai fericiti si mai optimisti cand inainteaza in varsta. In contrast cu tipologia batranului ursuz, vehiculata in filme, de exemplu, studiile pretind ca creierul matur este mai bine echipat sa vada partea plina a paharului. Si, odata trecut de varsta de mijloc, are tendinta sa puna mai mult accent pe evenimentele placute si sa le ignore pe cele negative. Cercetatorii care au studiat evolutia creierului uman spun ca oamenii ajunsi la varsta senectutii pur si simplu ridica din umeri cand au de-a face cu experiente neplacute si merg mai departe. Spre deosebire de cei mai tineri, care se lasa prinsi de evenimente, le analizeaza si le intorc pe toate partile pana cand ceva mai placut li se intampla si le distrage atentia. O serie de teste au demonstrat ca mintea mai matura se concentreaza pe lucruri pozitive. De exemplu, dupa ce au vazut o succesiune de fotografii care infatiseaza chipuri de oameni, persoanele mai in varsta, rugate sa numeasca mai tarziu pozele care le-au ramas in minte, si-au amintit de chipurile care zambeau.

Psihologii explica asta spunand ca, odata ce creierul imbatraneste si isi pierde din capacitatea de memorie, subconstientul alege sa pastreze amintirile placute in defavoarea celor negative. „Unii psihologi cred ca procesele cognitive sunt responsabile pentru asta – in principal capacitatea de concentrare si de rememorare a evenimentelor pozitive si uitarea celor neplacute. Aceste procese ii ajuta pe cei mai in varsta sa-si echilibreze emotiile, ingaduindu-le sa vada mai degraba partea buna a lucrurilor, au conchis autorii studiului. Si aparent, dupa 50 de ani, nu mai avem la fel de multa rabdare sa facem fata persoanelor din grupul nostru social care ne descurajeaza si le indepartam din viata noastra cu mai multa usurinta decat o fac cei mai tineri.

Cred ca nu mai are sens sa zic nimic. Lucrurile sunt destul de clare. Frica asta constanta de imbatranire pare nefondata, acum ca am impartasit cu tine toate detaliile astea. Si, desi cultura in care traim, cu tot Botox-ul si YOLO-ul, pretuieste mai mult tineretea si ne strecoara in subconstient teama de imbatranire, ne putem relaxa, macar intr-o mica masura. Atitudinea asta, speriata de bombe, cu privire la batranete nici macar nu reflecta realitatea. Asa ca am face bine sa ne bucuram de felurile in care trecerea anilor ne imbunatateste calitatea vietii si, mai ales, pe noi insine, ca oameni. Daca in prima parte a vietii, pana pe la 35 sau 37 de ani (cum spuneau englezii), ne atingem telurile principale si traim cam 80% din momentele definitorii ale existentei noastre (casatorie, cariera, copii), asta nu inseamna ca lucrurile se termina aici. In functie de perspectiva din care privim aceasta chestiune, ne putem bucura sau ne putem deprima gandindu-ne la viitorul nostru.

Dar in loc sa ne alarmam de pe-acum, n-ar fi mai usor sa ne entuziasmam? Ambitia ne-a impins sa ne depasim limitele, sa acceptam noi provocari si sa ne realizam visele. N-ar fi cazul sa existe si o perioada in care sa ne bucuram de toate reusitele noastre, exact asa cum sunt ele?

Foto: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK