Fiica Elenei Lasconi a denunțat public homofobia mamei sale, iar asta a creat un val de discuții și reacții pe social media și în partidul din care face parte.
În ultimele zile, Internetul a dezbătut declarațiile conservatoare făcute de Elena Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel și fostă jurnalistă PRO TV, dar și reacția fiicei sale, Oana, care a acuzat-o de homofobie. În cazul în care n-ai aflat ce s-a întâmplat, îți voi prezenta pe rând detaliile și îți voi arăta cum ecourile referendumului pentru familie din 2018 încă reverberează până în prezent.
Elena Lasconi a fost invitată în emisiunea „Insider politic” difuzată sâmbătă, 4 noiembrie, la Prima TV, și moderată de jurnalistul Sebastian Zachmann. În contextul susținerii căsătoriei între persoanele de același sex, primărița din Câmpulung Muscel a avut un discurs clasic conservator, în care a declarat că singura formă de familie pe care o vede ca fiind acceptabilă este cea compusă dintr-o femeie și un bărbat. Elena Lasconi a mai spus că a participat la referendumul din 2018 pentru modificarea definiției familiei din Constituție și că a votat „DA.” Referendumul nu a atins pragul de validare, astfel încât definiția familiei nu a fost modificată, aceasta fiind considerată a fi formată, în continuare, în baza căsătoriei între soți (și nu între un bărbat și o femeie, așa cum stipula propunerea care a eșuat).
„Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat. (…) Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Aici e vorba numai de drepturile omului. Dacă mă gândesc la drepturile omului, nu am nicio problemă cu relaţiile lor atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur.”
Acum, vine întrebarea: cu ce ar putea iubirea dintre două persoane, indiferent de orientarea lor sexuală și identitatea lor de gen, să îi afecteze pe cei din jur? Cu ce ar putea să deranjeze? Exact, cu absolut nimic.
Declarațiile au stârnit un val de dezbateri mai mult sau mai puțin necesare pe social media, însă reacția cu adevărat importantă a venit de la fiica Elenei Lasconi, Oana, care a denunțat homofobia mamei sale într-o serie de Instastories de pe contul personal de Instagram.
„Bună. Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi acum multe ore (sâmbătă – n.red.), însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat „DA” la referendumul Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa „familie tradițională” între un bărbat și o femeie. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă.”
Fiica Elenei Lasconi și-a continuat confesiunile și a mai precizat că se simte dezamăgită și șocată de declarațiile mamei sale.
„Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat „DA” pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore. Nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită. Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie și din acest motiv nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere din acest moment.”
După aceste mărturisiri venite de la fiica Elenei Lasconi, social media a fost inundată de reacții din partea celor deranjați de faptul că o persoană și-a permis să-și critice mama, să spună că e homofobă și că discriminează, reacții care nu fac altceva decât să contribuie la stigma și prejudecățile asociate persoanelor LGBTQ+, care, din păcate, în România zilelor noastre, continuă să fie victimele abuzurilor.
Iată câteva dintre comentariile primite de fiica Elenei Lasconi pe Instagram care te vor face să te întrebi încotro merge societatea: „Hai că nu a murit nimeni. off”, „Pe bune, Oana, dragă, chiar nu ţi-e jenă?”, „Exagerezi, nu a făcut nimic rau”, „OMFG! Te-au spălat pe creier într-un mare fel!”, „Faptul că îți jignești și îți judeci mama și o umilești public pentru probabil atenție, like-uri sau a arăta cât de smart ești tu, e o rușine și un exemplu de așa nu pentru toți tinerii”, „Doamne ferește!!! Decât așa copil.. mai bine, nu!!!”, „Jegoasă” este ieșirea ta!”. În același timp, au fost și comentarii de susținere și de mulțumire pentru curajul și vulnerabilitatea ei.
Un aspect important de menționat în contextul declarațiilor publice ale primăriței din Câmpulung Muscel este acela că Elena Lasconi a venit la interviul respectiv din postura unei persoane care deschidea lista de candidați USR pentru alegerile europarlamentare din 2024. Ulterior, Cătălin Drulă, președintele USR, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru alegerile europarlamentare.
„Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație”, a transmis Cătălin Drulă pe Facebook.
De asemenea, USR a anunțat ulterior că a luat act de retragerea Elenei Lasconi din cadrul listei de candidați pentru alegerile europarlamentare.
„În această seară, Biroul Național al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaților la alegerile europarlamentare. Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanță în administrație. Lasconi a intrat în politică pentru a construi străzi, școli, spitale, comunități, și va continua să facă asta la Câmpulung, susținută de USR. Colega noastră s-a retras din dorința de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuții apărute în spațiul public să mute atenția de la problemele cu care România se confruntă. USR își reafirmă susținerea pentru principiile și valorile liberale pentru care luptă atât în România, cât și în Europa.”
Fiica Elenei Lasconi a revenit pe Instagram pentru a transmite un mesaj după ce s-a aflat că mama ei nu va mai figura pe lista candidaților la alegerile europarlamentare.
„Sunt mulțumită să aflu că mama mea nu mai candidează la alegerile europarlamentare. Un homofob în minus la Parlamentul European este un câștig, indiferent de cost. Grija mea este în principal față de persoanele LGBTQ+ din România, care suferă în fața ignoranței și urii”, a scris Oana pe Instagram.
De parcă declarațiile sale din emisiunea de la Prima TV nu ar fi fost de ajuns, Elena Lasconi a crezut că ar mai fi loc de niște explicații (inutile), despre poziția ei față de familia tradițională. De această dată, spune că susține un parteneriat legal între persoanele de același sex și că are prieteni gay pe care îi respectă, admiră și susține. Probabil acei prieteni gay au fost surprinși să afle că apropiata lor, care cerea până de curând să reprezinte românii în Parlamentul European, este dispusă să facă rabat la drepturile lor în ascensiunea sa politică.
„Cu ce e compatibilă politica?
După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex. Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleași drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie. De 51 de ani trăiesc într-o societate în care căsătoria este între o femeie și un bărbat. Educația și formarea pe care le-am primit m-au adus în punctul acesta pentru că iubesc oamenii și lupt pentru drepturile lor. Am prieteni gay pe care îi respect, îi admir și îi susțin. Ei știu asta. Lecția pe care trebuie să o învățăm în viața asta este iubirea. Mi se pare dureros să știi și să simți cu toată ființa ta că iubești oamenii și să constați că primești înapoi ură. Și pentru ce? Sunt pentru căsătoria dintre o femeie și un bărbat și pentru un parteneriat legal între persoane de același sex.
Cred în drepturile omului și în valorile europene la fel ca echipa din care fac parte. Ne diferențiază însă nuanțele. Acestea fiind zise, eu nu mă agăț de funcții și liste. Pur și simplu muncesc cu drag pentru țara pe care o iubesc, pentru câmpulungeni, pentru România pe care ne-o dorim cu toții. Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare. Atât. Eu îmi continui treaba de primar. Am intrat în politică pentru a construi. Străzi, școli, spitale, comunități, dar mai ales punți către oameni. Voi continua să fac asta la Câmpulung și în orice moment al vieții mele publice și private. Voi continua să fiu sinceră, asumată și autentică.”
Ce-i drept, scandalul cu Elena Lasconi a deschis din nou câteva discuții despre homofobia din România și despre cum se poziționează diverse nume din politică față de ideea parteneriatului civil, o promisiune fluturată de toate partidele după eșecul monumental al referendumului din 2018, între timp îngropată în stadiul de proiect în sertarele din Parlament. Dar trebuie să rămânem cu o dovadă puternică de vulnerabilitate venită de la fiica Elenei Lasconi și să ne gândim la tinerii și adolescenții LGBTQ+, care poate sunt la începutul interogării propriei sexualități, moment în care duc o mulțime de lupte interioare și se confruntă cu o acută lipsă de acceptare din partea familiei, prietenilor sau societății mai largi. Persoanele care aparțin comunității LGBTQIA+ au nevoie de empatie, înțelegere și respect. Iar Elena Lasconi și-a arătat din plin, prin declarațiile sale homofobe, lipsa de susținere și mai ales de empatie cu fiica ei, membră a comunității LGBTQ+.
Foto: Instagram