Acum ceva vreme, cind am ajutat o prietena sa isi reorganizeze garderoba, am fost surprinsa sa gasesc in dulapul ei o multime de haine albe – pantaloni, rochii, cardigane care nu si-ar fi gasit utilizarea pe strazile de la noi si pe care le-am privit la momentul respectiv cu mirare. „Sint pentru yacht', mi-a zis ea visatoare, desi varianta unei vacante insorite la bordul unei ambarcatiuni nu parea posibila in acel moment. Desigur, sint multe motivele pentru care ne-am dori fie si o saptamina de vacanta pe mare.
|n afara confortului pe care il poate oferi o ambarcatiune, similar sau chiar superior celui pe care il gasesti intr-un hotel de 5 stele, un yacht te poate duce spre multitudine de destinatii ascunse, la care ai ajunge altfel cu mare greutate. De asemenea, o astfel de vacanta iti ofera si o mare flexibilitate deoarece poti alege impreuna cu capitanul traseul de urmat, dupa cum iti face placere. Iar intimitatea de care te poti bucura, pentru ca nu ai linga tine decit pe cei pe care ii vrei acolo, este un alt atu important. Si trebuie sa recunosti ca de multe ori, cind pleci in vacanta, iti doresti cel putin citeva zile in care sa nu vezi aproape pe nimeni, un timp numai pentru tine si pentru cei dragi in care sa uiti de tot ce ai lasat acasa si sa iti refaci energia consumata la serviciu.
O vacanta cu yachtul poate sa fie organizata si personalizata astfel incit te vei bucura de experienta ta in mai mare masura decit ai face-o intr-un resort cu foarte multe stele. Iar daca spiritul de aventura nu te-a ocolit, o escapada pe mare este, cu siguranta, o varianta excelenta pentru tine, fiindca nu doar ca te vei rasfata la soare, pe punte, cu un cocktail intr-o mina si cu o carte in cealalta, dar iti vei pune in functiune si toate veleitatile de exploratoare si stii si tu ca undeva, adormite adinc in interiorul tau, ele exista.
Desigur, toate pot parea bune si frumoase daca visezi cu ochii deschisi la o astfel de vacanta, insa daca te temi ca realitatea poate fi mai complicata si ca te va readuce urgent cu picioarele pe uscat, trebuie sa stii ca acum exista solutii confortabile si rezonabile pentru toate problemele pe care ti le-ai pune in legatura cu o astfel de escapada. Asta pentru ca specialistii (da, poti apela si in Romania la astfel de servicii) s-au gindit la toate lucrurile de care ai nevoie ca sa iti faca posibila vacanta la care ai visat si pot oricind sa iti ofere variante optime in functie de ideile tale, de nevoile pe care le vrei acoperite sau de stilul in care vrei sa calatoresti… pe ape. Dar iata, in linii mari, ce trebuie sa stii cind alegi o vacanta cu yachtul.
Ce fel de calatoare esti:
In functie de gusturile tale si de stilul de viata cu care te-ai obisnuit, ai mai multe optiuni atunci cind alegi sa iti petreci o vacanta pe yacht, de care cei care iti organizeaza calatoria vor tine cont.
- Daca esti obisnuita cu escapadele de foarte multe stele, ti se va potrivi, fara urma de indoiala, stilul red carpet, care iti ofera tot ce iti poti imagina, de la restaurante innobilate cu stele Michelin in care sa iei cina la intrari in cluburi exclusiviste, golf pe terenurile cele mai sic de pe tarm si, desigur, o portie serioasa de shopping pentru momentele in care te afli pe uscat. Iar pe apa, cocktailurile servite la bord si sporturile acvatice pe care poti sa le practici vor intregi experienta.
- Daca iti doresti un concediu in care sa afli si sa inveti cit mai multe despre specificul altor culturi, inseamna ca ti se potriveste stilul activ.
- Daca vrei sa iti dedici sejurul numai placerilor personale, sa te relaxezi cu un masaj sau un tratament spa (si stim ca vrei) si sa te rasfeti cu preparate gourmet, atunci ti se potriveste manusa stilul hedonist.
- Iar daca nici nu iti imaginezi sa iti lasi familia acasa, ii poti lua pe toti cu tine, pentru ca stilul family include si activitati, atit la bord, cit si pe tarm, special gindite pentru copii.
- Nu vrei sa stai la soare toata vacanta, ci mai degraba vrei sa te bucuri de sporturi, drumetii, ciclism, explorari in jungla sau chiar calarie? Atunci poti sa le ai pe toate calatorind in stilul energy; cind te vei intoarce pe yacht dupa o astfel de zi te vei putea relaxa in jacuzzi savurind un cocktail pregatit special pentru tine.
- Iar daca munca ta sta inainte de orice altceva, trebuie sa stii ca pina si un teambuilding are sanse sa functioneze mult mai bine pe un yacht daca vei calatori in stilul corporate, mai cu seama ca unele ambarcatiuni pot gazdui pina la 140 de persoane.
- Nu in cele din urma, daca esti o fire aventuroasa, obisnuita sa ia lumea la explorat cu un rucsac in spate, ti se va potrivi stilul adventure, care te poate duce, in deplin confort, spre orice destinatie exotica, din Maldive pina in Patagonia si din Seychelles pina in Chile.
Unde calatoresti:
Specialistii de la YachtCharters.ro, care iti pot organiza vacanta, iti ofera o multitudine de destinatii dintre care o poti alege pe cea care te tenteaza cel mai tare. Fie ca vrei sa zabovesti pe o plaja din Caraibe sau sa mergi catre Australia, Noua Zeelanda sau Scandinavia, zonele navigabile in care ajung yachturile din portofoliul lor sint foarte multe, asa ca ai sansa sa alegi intr-adevar un colt de lume la care visai dintotdeauna, fara sa crezi ca vei ajunge vreodata acolo. |nsa, chiar daca de-abia te-ai aventurat in acest nou stil de a calatori, sau daca esti deja o veterana a yachting-ului, exista o destinatie apropiata care se va dovedi perfecta pentru vacanta ta: Marea Mediterana. Toate regiunile ei au un farmec aparte, fie ca preferi zona Coastei de Vest, de la Saint Tropez la Porto Cervo, unde moda si gastronomia fac legea, fie ca iti doresti o calatorie exotica intre timpuri si traditii si preferi Coasta de Est, de la Atena pina in Croatia si Turcia.
Page: 1 2