Nu există un cod specific pentru ea pe piața muncii, dar meseria de părinte e cu siguranță cea mai grea. Iar realitatea e că interacțiunea cu propriul copil vă va apăsa butoanele și vă va activa răni uitate sau de care nici nu știați. Apoi, pe lângă parteneri de cuplu, soți, iubiți, tu și tatăl copilului veți mai avea un rol, acela de părinți. Deci veți fi provocați la nivel personal și la nivel relațional, unde nu doar copilul va trebui hrănit și educat, ci și relația de cuplu și relația de părinți. Privind onest către voi și corectând ceea ce este necesar veți face munca ce până la urmă reprezintă un proces sănătos al cărui beneficiar final va fi chiar copilul.
Cum vă calmați?
Într-o ceartă parcă erupe un vulcan și vă dezlănțuiți unul asupra celuilalt uitând că sunteți un cuplu, o echipă? Sau încercați să vă temperați reciproc și să aveți o discuție ancorată în realitate, cu emoții pe cât posibil ținute sub control? Deprivarea de somn, tantrumurile celui mic, testarea limitelor vor contura o uzură serioasă unde mai mult ca oricând e necesar să colaborați, să vă susțineți, ba chiar să vă înlocuiți când cel care e cu copilul simte că urmează să explodeze.
Cum negociați?
Chiar dacă aveți puse pe hârtie în linii mari sau specific repere de parenting, veți descoperi că la fața locului socoteala din târg poate foarte bine să nu se mai potrivească cu cea de acasă. Iar dezvoltarea capacităților de negociere, de găsire a unei soluții optime pentru amândoi vă va face viața mult mai ușoară când veți avea un copil și păreri diferite despre abordarea unui context anume.
Cum stați cu așteptările?
Un copil de 4 ani de la care să vă așteptați să se comporte ca unul de 12 ani sau chiar ca un adult. Cum să arate casa, programul, cum trebuie lucrurile făcute. Există standarde ce reflectă nevoi emoționale și așteptări ce reprezintă un vis sau un basm. Există trebuie funcțional și există trebuie disfuncțional care nici pe departe nu este aliniat cu realitatea. Dacă observați tendința de a critica, de a face comparații sau a avea exigențe foarte ridicate începeți un proces terapeutic prin care să corectați aceste lucruri. Un copil nu va fi mai motivat dacă va fi umilit sau comparat cu un altul. Iar perfecționismul este o povară extrem de grea pe care niciun copilaș nu ar trebui să o ducă. Și nici un adult care la rândul său a fost unul copil căruia i s-a cerut prea mult.
Există limite?
Orice copil are nevoie de limite și de reguli, fermitate plus blândețe și ghidaj aferent. Voi între voi cereți ce aveți nevoie? Vă puneți limite și le respectați atunci când sunt primite? Un parenting lipsit de consistență și congruență va confuza copilul care nu va mai avea nicio predictibilitate și nu va mai înțelege nimic. În plus, ulterior, în adolescență și la maturitate îi va fi greu să pună el limite sau să se raporteze adecvat la cele primite. Iar pentru a pune limite va fi necesar să știe să se uite la propriile nevoi emoționale, să își vadă vulnerabilitatea și să se îngrijească de ea. Voi faceți asta?
Citește și:
Ce etichetați greșit ca fiind intimitate emoțională în cuplu
Foto: PR