In sfirsit, o tara din Asia fara complexe de inferioritate…', scria in anii 30 un mare calator englez, Robert Byron. La mai putin de un secol distanta, senzatia este aceeasi pentru cine viziteaza Uzbekistan. Sa vorbesti de orase precum Buhara, Hiva sau Samarkand inseamna, si astazi, sa rascolesti ecouri de povesti fantastice: capitale de tari indepartate, pierdute printre stepe si deserturi, care ramin invaluite in mister. Adincite intr-un somn profund, aceste orase au stralucit timp de secole in imaginarul colectiv, inspirind fantezia lui Goethe, Händel, Marlowe sau Keats. Samarkand, orasul de aur; Buhara, inima matasii din Asia Centrala; Hiva, inima intunericului.
Dupa ce Drumul Matasii a incetat sa mai existe la sfirsitul secolului al XIX-lea, orasele Hiva, Buhara si Samarkand s-au retras, citeva decenii, in tacere, pentru ca astazi sa reapara pregatite sa infrunte pariul cu implacabila modernitate. Sa traversezi Uzbekistan cu masina inseamna sa vezi peisaje schimbatoare, in care deserturile nomazilor dispar si apar oaze si vai pline de apa: e vorba de vechea Transoxiana, Pamintul de peste riu, fluviul Oxus. Timp de mii de ani, Drumul Matasii a facut sa prospere orasele de pe drumul caravanelor, amestecind popoare de limba iraniana cu cele turco-tatare, mongolii cu persanii, uralo-altaicii cu turcii. Si orice chip intilnit pe strada reflecta si astazi acest amestec.
Capodopere ale vechiului Islam
Adincita in mod teatral in lumina aurie care i-a uimit pe calatorii din toate epocile, Samarkand nu s-a schimbat. A fost si ramine Roma Asiei Centrale, orasul care i se aseamana cel mai tare prin maretie si senzualitate scenografica. Modernitatea nu i-a ucis cupolele care continua sa proiecteze umbre ovale, sfere injumatatite pe care se joaca razele de soare. Apoi e Hiva, care se intinde la marginea sudica a desertului Kizylkum cu nisipuri rosii, oras care apare ca un miraj al istoriei, poate pentru ca timp de sute de ani a fost cel mai infloritor tirg de sclavi din Asia. Sau poate pentru istoria lui plina de hani si emiri, conducatori inspaimintatori care-i decapitau pe cei pe care-i pedepseau; sau poate pentru palatele, haremurile sau zidurile rotunjite facute din pamint si paie. Daca astazi Hiva pare un incredibil oras-muzeu, putin cam prea curatat si lustruit, Buhara e un portal care se deschide spre alte timpuri. Bukhara-i-Sherif, Buhara cea nobila, aristocratica precum covoarele ei sau ca simbolul ei, Mausoleul Samanì, capodopera de arta, una din cele mai frumoase reprezentari arhitectonice ale vechiului Islam. „Are dreptate cine, chiar si astazi, in ciuda suprematiei Chinei si a Indiei, se incapatineaza sa se refere la Uzbekistan drept «the heartland», inima lumii: dintotdeauna aceasta rascruce de drumuri a fost creuzetul Asiei, un loc magic unde totul s-a amestecat', imi explica Natasa Grisina, istoric de arta si anticar din Taskent. „Astazi, sa vorbesti despre Uzbekistan inseamna sa tii cont de multe lucruri: de dictatura politica a familiei Karimov; de culturile de bumbac impuse in cei saptezeci de ani de regim sovietic, care au distrus agricultura traditionala; de pozitia geopolitica, cu adevarat strategica a tarii, intre China, Rusia si Afganistan.'
Las in urma harnicul si „sovieticul' Taskent, capitala impinzita de blocuri orizontale si patratoase, campion al celei mai triste arhitecturi din timpul lui Brejnev, de dupa cutremurul din 1966, care a ras orasul din temelii. Ma indrept direct spre Hiva, cu o mie de cupole, cu minarete turcoaz pe fundalul albastru-roz al cerului care nu se satura niciodata de propria splendoare. Merg pe stradute si ma pierd in frumusetea pietei, printre stofe si ikat, printre adras si suzzanì (cuverturi brodate cu motive simbolice, parte din trusoul matrimonial) si-mi imaginez confuzia zgomotoasa a celor care, timp de sute de ani, au trecut pe aici, negustori persani, tesatori evrei, calugari, conducatori de camile si tilhari de toate felurile. Arhitectura orasului Hiva pare sa ignore liniile drepte: moschei, bastioane si palate care evita unghiurile si neaga forma geometrica a patratului in favoarea cercului. Linii arcuite si moliciuni inselatoare: ca si cum ar fi fost incremenita in timp, Hiva pare feroce. Zidurile si fortareata orasului fac sa transpara o caracteristica barbara care aminteste de Hoarda de Aur a fiilor lui Genghis Han, de razboinici in galop care trag cu arcul, de sarmati si sciti, de avari si huni, de arabi, toti trecind pe aici in timp ce cerul, dupa cum spun cronicile, „s-a intunecat de marea de sageti, iar nechezatul cailor il asurzea'. Si cu toate acestea, Hiva emana o puternica atractie. Sclavi si matase: nu exista nici un jurnal de calatorie care sa nu sublinieze faptul ca aceasta este adevarata bogatie a hanilor din Hiva, care au ramas cunoscuti in istorie pentru gratuita si singeroasa lor cruzime.