Urăști să fii singură? De ce acesta este un dezavantaj pentru viața ta amoroasă

Accepți aproape orice, mai puțin să fii singură. În mod evident asta îți afectează relația de cuplu și alegerea partenerilor.

Să fii singură este de-a dreptul un chin pentru tine și, în plus, o vezi și ca pe o stigmă la nivel social. Consideri că o femeie singură clar are o problemă, ceva este în neregulă cu ea, nu este complet acceptată de ceilalți, e bârfită. Nu îți place să petreci timp singură nici când ești în cuplu, iar între relații ai avut pauze foarte scurte. Ori înainte să te desparți oficial, deja erai în tatonări cu următorul partener sau de-a dreptul împreună și te presa să renunți la celălalt. Da, nu suporți să fii singură, adori oamenii, aglomerația și ideea de relație în sine, ești îndrăgostită de ideea de a fi îndrăgostită. Iar respingerea singurătății vine și cu niște minusuri.

Nu ai timp de vindecare

Trecerea dintr-o relație în alta nu îți permite să îți închei treburile din punct de vedere emoțional în ceea ce privește povestea de iubire care tocmai s-a încheiat. Nu îți duci doliul relațional, ca apoi să începi pe curat și să fii cu adevărat disponibilă emoțional.

Despărțirea afectivă…

… sau divorțul emoțional uneori se produce cu mult înaintea separării fizice, finalizării oficiale a relației. Adică sufletește pentru tine relația e decedată, are și pomana făcută, dar încă rămâi acolo până apare cineva care să te scoată din ea. Ceea ce se traduce printr-un grad inexistent de satisfacție în cuplul din care nu te desprinzi. Îți este rău în relație, nu mai simți nimic pozitiv, dar rămâi acolo deși ești perfect conștientă că nu mai este nimic de făcut și nici nu vrei vreun proces de reparare. Ca atare îți refuzi ție un timp pentru tine, în care să investești în propria persoană, să ai grijă de tine până când demarezi, peste cine știe câtă vreme, următoarea relație.

Încerci la infinit

Frica de singurătate asociată cu nevoia de conexiune, dorința ca totul să fie bine, toate se unesc într-un șir de eforturi interminabile. Practic tu duci toată relația în spate chiar și când e mai mult decât evident că partenerul este detașat, nu e disponibil pentru tine, are răni emoționale ce-l împiedică să fie un partener hrănitor emoțional și nu face nimic în legătură cu ele.

Prea multe opțiuni

Cum să fii singură când balta are atât de mult pește? Și dating-ul devine un fel de sport de performanță, în care cauți partenerul perfect. Sau te întâlnești cu mai multe persoane în paralel și nu investești emoțional cu adevărat în niciuna, de unde rezultă și zero șanse pentru construirea unei relații împlinitoare.

Socializarea în exces…

… unde îți pui prietenii și activitățile tale pe primul loc reprezintă o formă de indisponibilitate. Ești ca într-o fuziune cu prietenii, vrei să fii peste tot, să nu ratezi nimic ce ar putea fi distractiv sau amuzant, încât un partener nu are loc de-a dreptul în viața ta. Ai atâtea conexiuni cu atâția oameni, și investiția într-o singură conexiune, cea de cuplu, o vezi ca fiind inutilă, obositoare și că ar trebui să renunți la ce ai deja pentru a te concentra pe bărbatul din viața ta. Nu vezi posibilă împletirea celor două vieți, personală și de cuplu.