Un om, o moarte, și o nație ipocrită și morbidă   

A murit un om. Un om cunoscut, de unii apreciat, iubit, de alții blamat, criticat. De aici până la ce se întâmplă în aceste zile, este o cu totul și cu totul altă poveste.

Aici nu este vorba de Andrei Gheorghe. Despre cariera lui din radio și TV, despre declarațiile sale uneori controversate și de obicei prea sincere. Este vorba de felul în care ne raportam noi toți sau aproape toți, pentru că nu aș vrea să generalizez, la decesul unei persoane publice.

Am aflat cu același șoc ca tine despre decesul lui Andrei Gheorghe, am citit aceleași știri ca și tine, am văzut ce au scris vedetele pe Facebook, dar și reacțiile prietenilor mei de pe rețelele de socializare.

Sunt însă două lucruri care m-au revoltat îngrozitor și cred cu toată tăria ca vei fi de acord cu mine.

Primul este actul mai multor publicații de a răspândi imagini cu corpul neînsuflețit al fostului realizator, act preluat mai apoi de oamenii obișnuiți, care au multiplicat mesajul.

Cât de mare să fie dorința și goana după click-uri încât sa postezi pe un site/blog/Facebook imagini cu corpul neînsuflețit al unei persoane publice??? Oare nimeni nu a stat măcar o clipă să se gândească la familia lui, la prieteni, la cei care l-au iubit? Oare chiar nu mai este loc pentru respect și bun simț?

Și dacă acest gest nu est suficient de revoltător, ce am citit pe diverse pagini de Facebook, pagini ale unor instituții media, este de-a dreptul macabru. Oamenii își exprimau dorința de a vedea acele poze! Erau nelămuriți de ce au fost șterse! Aici s-a ajuns! Am devenit pasionați de lucrurile care aduc durere altora și pentru ce? Ce ai avea de câștigat dacă ai vedea acele poze? Te vei simți mai bine? Vei fi mai fericit/ă?

Nu cred!!!

Mi se pare revoltător faptul că fiica jurnalistului a fost nevoită să apeleze la avocați pentru ca respectivele imagini să fie înlăturate, dar reacțiile românilor indignați că nu le mai pot vedea sunt mult peste puterea mea de înțelegere.

Un alt aspect care m-a frapat zilele acestea pe rețelele de socializare a fost abundența de mesaje de condoleanțe, mesaje transmise nu din inimă, nu din regret, ci dintr-o obligație ipocrită cum des ne este dat, de altfel, să vedem în astfel de cazuri tragice.

O să scriu R.I.P pe Facebook pentru că dă bine' – da, este una dintre replicile pe care le-am auzit în jurul meu. Poate că dă bine' pentru că ai văzut mesajele prietenilor.

Dar TU, tu care nu l-ai ascultat niciodată la radio, nu ai văzut nicio emisiune cu el, tu nu ai de ce să scrii asta! Este cea mai mare dovadă de ipocrizie! Iar a inventa povești, momente despre care susții că te-au emoționat până la lacrimi, a povesti despre întâmplări care au avut loc doar în capul tău, nu înseamnă a-ți arăta regretul față de dispariția unui om, înseamnă doar că vrei sa arăți că ești o persoană importantă când, de fapt, ești aproape ZERO.

Și pe final, las mesajul trimis de fiica lui Andrei Gheorghe, pentru că exprimă mai bine decât probabil am făcut-o eu ceea ce ar trebui să simțim cu toții.

Îmi doresc ca imaginea publică a tatălui meu să rămână așa cum a fost și până acum, cu bunele și cu relele ei. Imaginile de după trecerea lui în neființă nu constituie nimic altceva decât o goană tristă după senzațional și nu face niciun serviciu publicului românesc. Tatăl meu a fost unul dintre luptătorii pentru demnitate, și vă rog să îi tratați trecerea cu demnitate. Eu cred că merită.
Anastasia Gheorghe'

Și mai spun doar că un om, chiar și sau mai ales în moarte, trebuie lăsat să rămână om.