Un nou început de relație? Ce să îți spui atunci când ești cuprinsă de panică

Acest început de relație îți trezește cele mai mari frici. Cum să le controlezi și să nu sabotezi ce poate fi între voi.

Această nouă persoană din viața ta te face să te simți bine. Alături de ea trăiești o senzație de liniște, echilibru, siguranță, îți place și consideri că pur și simplu îți îmbogățește existența, aduce ceva pozitiv. Și atunci cum un astfel de început de relație care promite să fie anxiogen? Tocmai de aceea! Că aduce pe tapet posibilitatea de a suferi, de a fi rănită iarăși.


E ultima mea șansă de…

Aici completezi cu ce anume îți trece ție prin cap. De a fi fericită, de a avea o relație, de a întâlni pe cineva sănătos emoțional etc. Adică în spatele noului partener e pusă o misiune extrem de grea. Dar cine spune că nu poți întâlni pe cineva foarte ok și după despărțirea de el, dacă la asta se ajunge? Iubirea nu are vârstă și poate fi foarte surprinzătoare.

Iar o iau de la capăt

Ultima ta experiență de relație a fost o dezamăgire epică? Ți-ai oferit suficient timp cât să te refaci emoțional? Cum ai avut și ai în continuare grijă de tine? E minunat că ai energia și curajul ca acum să o iei de la capăt cu altcineva, și e indicat să o faci ori de câte ori este necesar. Deoarece meriți să primești iubire, să fii tratată frumos, iar relația trebuie să adauge un plus valoare vieții tale, nu să constituie o sursă de stres teribil.


Dacă nu este cine pare?

În acest caz cu cât te lămurești mai devreme, cu atât mai bine. Poate că e chiar mai bun decât pare, poate că acum a folosit o mască seducătoare, carismatică ce ascunde o persoană indisponibilă. Oricând afli răspunsul, primești o informație importantă pe baza căreia urmează să faci o alegere conștientă, în acord cu nevoile tale. Nu ești legată de mâini și de picioare, nu ești obligată să stai lângă un om căruia nu îi pasă de tine sau nu îți poate oferi ceea ce tu îți dorești.

Dacă nu avem viziuni comune?

Realist vorbind, e imposibil ca toate viziunile asupra vieții, principii, valori să coincidă perfect. Doar reflecția ta din oglindă poate bifa aceste aspecte punct cu punct. E important să existe sincronicitate pe ce vreți de la viață, de la o relație, cum vedeți un viitor împreună, noțiuni despre bine și rău. Restul se negociază sau acceptați diferențele care nu aduc o ruptură emoțională în cuplu sau nu vă îndepărtează de propria persoană, identitate.


Nu simt fluturi în stomac

Și ce bine! O atracție de 9-10 ca notă înseamnă că ai întâlnit pe cineva care îți va activa rănile emoționale și se va circumscrie comportamental confirmării scenariului de abandon sau deprivare emoțională, de exemplu. Îți place din punct de vedere fizic, te atrage sexual? Atracția generală nu e din categoria fluture la bec, ci de un 7? Ești liniștită lângă el, nu simți încordare, anxietate. Cam așa e sănătos să te simți lângă partener.

Dacă se duce magia?


Aici nu e vorba de dacă, e o certitudine. Normal că se va duce perioada de început, de lună de miere a relației și va începe cea de negociere. Relația se maturizează, trece într-o nouă etapă și depinde de voi să o sculptați așa cum aveți nevoie. Deci puterea de a fi cine vreți și cum vreți e în mâinile voastre.

Citește și:
Pot fi prevenite! Greșeli pe care le face partenerul și afectează negativ conexiunea emoțională dintre voi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle