Cine este Andrew Solomon
Andrew Solomon ar putea fi personajul perfect pentru un roman sau un scenariu de film cu toate sansele de succes. Un gentleman desavarsit, charismatic, educat, cu o familie si o poveste de viata care ar putea acoperi o saga intinsa pe un secol – cu toate vicisitudinile istorice si personale ce constituie ingredientele obligatorii genului. Ah, daca as fi eu Jeffrey Eugenides! Personajul meu (pentru acest articol, deocamdata) este scriitor, jurnalist si lector in psihologie, politica si arta, activist in domeniile drepturilor LGBT, sanatatii mentale si artelor.
Nascut la New York intr-o familie prospera, Andrew Solomon este absolvent (magna cum laude) al Universitatii Yale si are un master obtinut la Cambridge si un titlu de doctor in psihologie acordat tot de Cambridge. Lista premiilor, a publicatiilor si a institutiilor care i-au inclus cartile pe lista celor mai bune lecturi ale anului e atat de lunga ca mi-ar trebui trei paragrafe consistente sa le insirui. Sa mai adaug – pentru ca, asa cum veti vedea, e relevant in economia acestui articol – ca Andrew Solomon e depresiv, gay, tata a doi copii si ca are radacini (evreiesti) in Romania. Incalcita poveste, nu? Hai s-o apucam de un capat si s-o derulam.
Andrew Solomon a venit in Romania la invitatia Editurii Humanitas, pentru a-si promova o carte publicata in tara noastra acum aproximativ trei luni. Cartea se numeste Demonul amiezii. O anatomie a depresiei si, de la aparitie si pana la vizita autorului, primul tiraj se epuizase deja. Asta desi nu este un roman, ci o lucrare masiva, de 600 de pagini, pe un subiect care aparent nu imbie foarte tare la lectura. Si totusi, felul echilibrat in care Andrew Solomon intoarce depresia pe toate fetele, sinceritatea cu care isi expune propria experienta, empatia cu care vorbeste cu sute de oameni care si-au deschis sufletele in fata sa si care au acceptat sa-si impartaseasca povestile dramatice fac din lectura acestei carti o experienta extrem de intensa si iluminatoare.
Andrew Solomon descrie trairi si simptome, pune depresia in context social, cultural, geografic si istoric, expune prejudecati si demonteaza mituri, vorbeste despre aspecte corelate – cum ar fi dependentele de substante toxice sau sinuciderea –, enumera cercetari stiintifice si tratamente (conventionale sau alternative). Cartea reveleaza, poate pentru prima data in istorie intr-un mod atat de elocvent, faptul ca depresia e o boala care afecteaza un numar imens de persoane – din toate mediile sociale si din intreaga lume –, cu consecinte mult mai serioase decat ne imaginam.
Demonul amiezii s-a nascut dintr-o lupta personala. Depresia i s-a aratat lui Andrew Solomon in 1994, intr-un moment al vietii in care parea ca toate ii merg bine. Mama sa murise cu trei ani inainte si, cu toata durerea devastatoare, lacrimile si furia impotriva destinului – sentimente absolut firesti in astfel de circumstante –, a reusit cumva sa treaca peste asta. In plus, urma sa i se publice primul roman, isi cumparase o casa frumoasa, se intelegea bine cu familia, avea o droaie de prieteni si o viata sociala bogata. Nici un motiv aparent de depresie, deci.
Moartea doamnei Solomon si depresia fiului
Sigur, privind inapoi si dupa nenumarate ore de discutie cu psihologi, semnele si predispozitia (genetica, se pare) erau acolo de mult. Mici episoade de angoasa in copilarie sau adolescenta (dar cine nu le are?); o excursie in Europa, la terminarea facultatii, incheiata brusc si fara un motiv clar; probleme de identitate sexuala si discutii tensionate in familie pe aceasta tema. Episoade care au trecut neobservate si ar fi fost date uitarii intr-o viata „normala.
In 1989, pe cand el avea 25 de ani, mama lui Andrew Solomon este diagnosticata cu cancer ovarian, iar lumea tanarului incepe sa se naruie. Dupa doi ani de la diagnostic si dupa ce a trecut prin calvarul tuturor tratamentelor posibile, mama sa moare. Mai exact, ajunsa in faza finala a bolii, ea se sinucide, cu sprijinul si in prezenta familiei. Astfel, in ziua in care doamna Solomon decide ca a venit momentul sa puna capat suferintei, ea isi aduna cei doi fii si sotul la cina, dupa care inghite, una cate una, 40 de pastile de Seconal (procurate din timp de catre sotul ei). Apoi se intinde in pat si are o ultima conversatie cu cei trei barbati, pana la somnul final.
Desi in familia Solomon s-a discutat indelung despre asta, desi toate amanuntele au fost puse la punct minutios si rational, desi toti membrii familiei au inteles dorinta femeii de a muri acasa, cu demnitate si inconjurata de cei dragi, momentul a ramas pentru totdeauna sapat adanc in memoria lor. Andrew Solomon a scris ample articole despre moartea mamei sale (si, implicit, despre dreptul la eutanasie), acelasi episod sta la baza romanului sau A Stone Boat, iar in Demonul amiezii se gaseste o emotionanta relatare a momentului – si daca ideea acestei sinucideri vi se pare de neacceptat, va invit sa cititi oricare dintre relatarile mentionate. In Demonul amiezii, Andrew Solomon spune ca viata lui ar fi fost cu totul alta daca mama sa nu s-ar fi imbolnavit: „Daca povestea aceea ar fi fost doar un pic mai putin tragica, poate ca as fi trecut prin viata cu tendinte depresive, dar fara nici o cadere psihica.