Uimitorul domn Andrew Solomon

Cine este Andrew Solomon

Andrew Solomon ar putea fi personajul perfect pentru un roman sau un scenariu de film cu toate sansele de succes. Un gentleman desavarsit, charismatic, educat, cu o familie si o poveste de viata care ar putea acoperi o saga intinsa pe un secol – cu toate vicisitudinile istorice si personale ce constituie ingredientele obligatorii genului. Ah, daca as fi eu Jeffrey Eugenides! Personajul meu (pentru acest articol, deocamdata) este scriitor, jurnalist si lector in psihologie, politica si arta, activist in domeniile drepturilor LGBT, sanatatii mentale si artelor.

Nascut la New York intr-o familie prospera, Andrew Solomon este absolvent (magna cum laude) al Universitatii Yale si are un master obtinut la Cambridge si un titlu de doctor in psihologie acordat tot de Cambridge. Lista premiilor, a publicatiilor si a institutiilor care i-au inclus cartile pe lista celor mai bune lecturi ale anului e atat de lunga ca mi-ar trebui trei paragrafe consistente sa le insirui. Sa mai adaug – pentru ca, asa cum veti vedea, e relevant in economia acestui articol – ca Andrew Solomon e depresiv, gay, tata a doi copii si ca are radacini (evreiesti) in Romania. Incalcita poveste, nu? Hai s-o apucam de un capat si s-o derulam.

Andrew Solomon a venit in Romania la invitatia Editurii Humanitas, pentru a-si promova o carte publicata in tara noastra acum aproximativ trei luni. Cartea se numeste Demonul amiezii. O anatomie a depresiei si, de la aparitie si pana la vizita autorului, primul tiraj se epuizase deja. Asta desi nu este un roman, ci o lucrare masiva, de 600 de pagini, pe un subiect care aparent nu imbie foarte tare la lectura. Si totusi, felul echilibrat in care Andrew Solomon intoarce depresia pe toate fetele, sinceritatea cu care isi expune propria experienta, empatia cu care vorbeste cu sute de oameni care si-au deschis sufletele in fata sa si care au acceptat sa-si impartaseasca povestile dramatice fac din lectura acestei carti o experienta extrem de intensa si iluminatoare.

Andrew Solomon descrie trairi si simptome, pune depresia in context social, cultural, geografic si istoric, expune prejudecati si demonteaza mituri, vorbeste despre aspecte corelate – cum ar fi dependentele de substante toxice sau sinuciderea –, enumera cercetari stiintifice si tratamente (conventionale sau alternative). Cartea reveleaza, poate pentru prima data in istorie intr-un mod atat de elocvent, faptul ca depresia e o boala care afecteaza un numar imens de persoane – din toate mediile sociale si din intreaga lume –, cu consecinte mult mai serioase decat ne imaginam.

Demonul amiezii s-a nascut dintr-o lupta personala. Depresia i s-a aratat lui Andrew Solomon in 1994, intr-un moment al vietii in care parea ca toate ii merg bine. Mama sa murise cu trei ani inainte si, cu toata durerea devastatoare, lacrimile si furia impotriva destinului – sentimente absolut firesti in astfel de circumstante –, a reusit cumva sa treaca peste asta. In plus, urma sa i se publice primul roman, isi cumparase o casa frumoasa, se intelegea bine cu familia, avea o droaie de prieteni si o viata sociala bogata. Nici un motiv aparent de depresie, deci.

Moartea doamnei Solomon si depresia fiului

Sigur, privind inapoi si dupa nenumarate ore de discutie cu psihologi, semnele si predispozitia (genetica, se pare) erau acolo de mult. Mici episoade de angoasa in copilarie sau adolescenta (dar cine nu le are?); o excursie in Europa, la terminarea facultatii, incheiata brusc si fara un motiv clar; probleme de identitate sexuala si discutii tensionate in familie pe aceasta tema. Episoade care au trecut neobservate si ar fi fost date uitarii intr-o viata „normala.

In 1989, pe cand el avea 25 de ani, mama lui Andrew Solomon este diagnosticata cu cancer ovarian, iar lumea tanarului incepe sa se naruie. Dupa doi ani de la diagnostic si dupa ce a trecut prin calvarul tuturor tratamentelor posibile, mama sa moare. Mai exact, ajunsa in faza finala a bolii, ea se sinucide, cu sprijinul si in prezenta familiei. Astfel, in ziua in care doamna Solomon decide ca a venit momentul sa puna capat suferintei, ea isi aduna cei doi fii si sotul la cina, dupa care inghite, una cate una, 40 de pastile de Seconal (procurate din timp de catre sotul ei). Apoi se intinde in pat si are o ultima conversatie cu cei trei barbati, pana la somnul final.

Desi in familia Solomon s-a discutat indelung despre asta, desi toate amanuntele au fost puse la punct minutios si rational, desi toti membrii familiei au inteles dorinta femeii de a muri acasa, cu demnitate si inconjurata de cei dragi, momentul a ramas pentru totdeauna sapat adanc in memoria lor. Andrew Solomon a scris ample articole despre moartea mamei sale (si, implicit, despre dreptul la eutanasie), acelasi episod sta la baza romanului sau A Stone Boat, iar in Demonul amiezii se gaseste o emotionanta relatare a momentului – si daca ideea acestei sinucideri vi se pare de neacceptat, va invit sa cititi oricare dintre relatarile mentionate. In Demonul amiezii, Andrew Solomon spune ca viata lui ar fi fost cu totul alta daca mama sa nu s-ar fi imbolnavit: „Daca povestea aceea ar fi fost doar un pic mai putin tragica, poate ca as fi trecut prin viata cu tendinte depresive, dar fara nici o cadere psihica.

Am vrut sa aflu mai multe despre aceasta femeie puternica si despre relatia sa cu fiul ei. Era clar din ceea ce citisem ca intre cei doi existase o relatie extrem de apropiata, cel putin in anii de boala, asa ca l-am intrebat pe Andrew Solomon daca lucrurile au stat la fel dintotdeauna. „In copilarie eram foarte apropiat de mama. Eram dislexic, iar mama mea a lucrat foarte mult cu mine ca sa rezolve aceasta problema. Petreceam ore in sir citind impreuna. Acest lucru m-a transformat mult si a creat o relatie foarte apropiata intre noi. Era o persoana si o mama minunata. Mai tarziu, cand i-am spus ca sunt homosexual, i-a fost foarte dificil sa accepte acest lucru si relatia noastra a traversat o perioada de instrainare si tensiune. Apoi mama s-a imbolnavit si eu m-am implicat mult in ingrijirea ei. Am reusit astfel sa lasam la o parte problema homosexualitatii mele si am regasit acea apropiere din trecut. In mod sigur, ea este una dintre figurile cele mai importante din viata mea. Inca ii simt prezenta. Au trecut 25 de ani de la moartea sa si poate ar trebui sa incetez sa scriu despre ea, insa consider ca relatia mea cu ea este principiul dupa care s-au format toate relatiile mele emotionale ulterioare.

Cat despre tatal sau, acesta a jucat un rol extrem de important in timpul depresiei fiului. Dupa moartea sotiei sale, Howard Solomon trece printr-o perioada extrem de dificila. Dar trei ani mai tarziu, la 67 de ani, cand fiul sau are prima cadere psihica majora, desi nu intelege inca gravitatea situatiei, el este cel care se va implica total in ingrijirea lui. Isi ia fiul acasa si-i devine sora medicala, companion, avocat. Il trezeste in fiecare dimineata, il imbarbateaza, ii taie cotletul la cina atunci cand acest gest devine insuportabil de greu pentru fiul sau, il duce seara la culcare. Mai mult decat atat, Howard Solomon isi implica compania in procesul de obtinere a licentei in Statele Unite pentru un medicament antidepresiv foarte popular in Europa, Celexa. Medicamentul se va dovedi un enorm succes de piata, intr-o epoca in care Prozacul era un adevarat icon – dar asta e deja alta poveste.

Andrew Solomon a dedicat Demonul amiezii tatalui sau – si e lesne de inteles de ce. Cand l-am rugat sa-mi vorbeasca despre tatal lui, mi-a spus ca relatia lor a avut suisuri si coborasuri. „Cand eram mic, tata era foarte afectuos. Nu s-a implicat in educatia mea la fel ca mama, dar imi spunea povesti in fiecare seara, pline de imaginatie. Era un barbat foarte cald si iubitor. In timpul adolescentei, am devenit rebel – m-am razvratit impotriva lui si am creat o distanta. Consideram ca imi controla prea mult viata. Asa ca, pentru un timp, am avut o relatie cam dificila. Dupa ce a murit mama, am simtit ca are nevoie de foarte mult ajutor si sustinere, iar eu tocmai trecusem prin asta cu mama si nu voiam s-o iau de la capat cu tata. Eram furios pe el. A urmat o perioada cand pot spune ca am avut o relatie proasta, apoi mie mi s-a declansat depresia, iar el a realizat cat de vulnerabil eram. Cred realmente ca tata a reusit sa-si revina de pe urma mortii mamei pentru mine. M-a ajutat mult si simt ca amandoi am luat aceasta relatie de la inceput. De atunci, pot zice ca avem o relatie foarte buna. Desigur, se mai intampla sa ne contrazicem, insa relatia cu el este acum foarte importanta, mai ales de cand au aparut copiii. Tatal meu locuieste la tara si de cand s-a nascut fiul meu, petrecem trei zile pe saptamana in casa lui. Suntem foarte apropiati.

O familie moderna: doi barbati, trei femei, cinci copii

Daca vi se pare bizar sa cititi despre copii atunci cand vine vorba despre o persoana gay, atunci stati sa va lamuresc. Cand l-a cunoscut pe John Habich, partenerul sau, acesta era deja tatal unui copil, a carui mama biologica era o fosta colega, lesbiana. Un an si jumatate mai tarziu, la rugamintea aceleiasi femei si a partenerei sale de cuplu, John devine tata pentru a doua oara. Cam in aceeasi perioada, in timpul unei calatorii in Texas, Andrew se intalneste cu o veche prietena de scoala care trecuse printr-un divort dificil. In timpul unei cine cu un grup de prieteni, ii spune, in gluma, ca ar fi mandru sa fie tatal copilului ei. Lucru care chiar avea sa se intample, cativa ani mai tarziu.

Dupa sase ani de relatie, Andrew si John se casatoresc in Anglia, unde parteneriatul civil intre persoane de acelasi sex devenise intre timp legal – si cum Andrew Solomon are dubla cetatenie, americana si britanica, acest lucru a devenit brusc posibil. Ceremonia a fost una absolut fastuoasa si a avut loc in Althorp, la resedinta familiei Spencer (da, acea familie Spencer), in prezenta a numerosi oaspeti vegheati atent de tablouri din care priveau Printesa Diana si stramosii sai.

Nu a trecut mult timp pana cand cei doi parteneri, acum tati amandoi, sa realizeze cat de mult isi doreau sa aiba un copil al lor, pe care sa-l aduca acasa si sa-l creasca impreuna. Inca o data va intra in scena mama biologica a copiilor lui John, care va deveni peste mai putin de doi ani din nou mama, de data aceasta copilul avandu-l drept tata biologic pe Andrew. Rezumand, astazi aceasta familie moderna este compusa din cinci parinti a patru copii, care locuiesc in trei state si care petrec cat de mult timp pot impreuna.

Nu mi-am putut ascunde uimirea fata de acest angrenaj complicat si indraznet. I-am spus partenerului meu de dialog ca n-ar fi putut avea o astfel de familie daca ar fi locuit in Romania (ca si in multe alte tari din lume). Bineinteles ca e constient de asta. „Oamenii imi spun adesea ca a avea copii in acest mod de-a dreptul extraordinar este, pana la urma, un gest politic! Stiu ca asa pare, dar totul s-a construit din dragoste. Mi-a povestit apoi cum toata tineretea a fost constient de faptul ca are de ales intre a trai in acord cu ceea ce este si a avea o familie. Si-a dorit o familie mai mult decat orice, dar in acelasi timp simtea ca trebuie sa fie onest in legatura cu sine. „Am realizat ca una o excludea pe cealalta si m-am luptat mereu si mereu intre cele doua optiuni pana cand asta m-a impins in punctul de colaps. Apoi lumea din jurul meu a inceput sa se schimbe si astfel a fost posibil sa fiu deschis si cinstit in ceea ce priveste orientarea mea sexuala si, in acelasi timp, sa am o familie. Da, ai dreptate, viata pe care o traiesc acum era de neimaginat si e inca de neimaginat in Romania. Speranta mea e ca in viitor si aici o astfel de viata va fi posibila.

Cat de departe suntem de asta avea s-o afle chiar a doua zi, cand conducerea Bibliotecii Centrale Universitare va anula o conferinta pe care Andrew Solomon urma sa o sustina acolo, organizata de ACCEPT, organizatia locala de lupta pentru drepturile minoritatilor sexuale.

Bunicul din Dorohoi si intoarcerea la origini a nepotului

Daca povestea de azi a familiei lui Andrew Solomon este una cat se poate de moderna si neobisnuita – chiar si in SUA –, istoria familiei sale este una clasica si se leaga tot de o minoritate, de data asta una etnica. Ceea ce nu stiam despre intervievatul meu – si aveam sa aflu chiar din gura lui – este faptul ca se trage, dinspre tata, dintr-o familie de evrei din Dorohoi. Romania! Asa cum a povestit intr-un emotionant articol publicat in The New Yorker ulterior vizitei sale in Romania, bunicul sau, evreu din Dorohoi, impreuna cu doi dintre fratii lui, a plecat din Romania in America la inceputul secolului trecut – fugind de saracie si de persecutii. Patru ani mai tarziu, parintii si restul fratilor i-au urmat peste Ocean. Bunicul Solomon si-a castigat traiul facand cravate din rochii si a avut grija ca fiul sau, Howard, sa aiba parte de educatie. Familia a prosperat, iar Andrew a crescut lipsit de griji materiale.

„Pentru mine, faptul ca am ajuns sa fiu publicat in Romania si acum am venit aici sa-mi lansez cartea e ca un cerc care se inchide frumos. Cand a plecat bunicul meu din Romania, situatia evreilor era una foarte dificila. Astazi, eu sunt aici dand toate aceste interviuri si oamenii vin sa ma asculte si sa ma cunoasca. Chiar daca e o alta generatie, mi se pare ca e foarte frumos. Acest discurs optimist avea sa se mai nuanteze putin pana la sfarsitul vizitei sale, cand Andrew Solomon va cunoaste ceva mai detaliat cateva aspecte ale societatii romanesti de azi.

Inca exaltata de originile romanesti ale interlocutorului meu, il intreb daca are de gand sa faca o vizita la Dorohoi. Imi spune ca da, prietena lui Leslie Hawke a organizat o excursie in oraselul bunicului sau, ocazie cu care vor vizita si o colonie de romi din apropiere, unde fundatia OvidiuRo (din al carei board face parte si Andrew) se ocupa de educatia copiilor. Cum stiam deja despre prietenia dintre Leslie Hawke si Andrew Solomon (cu cateva zile inainte de sosirea acestuia in Romania primisem o invitatie la dineul pe care Leslie urma sa-l ofere pentru prietenul ei), am vrut sa aflu amanunte.

Andrew mi-a povestit ca, acum aproape 20 de ani, Leslie Hawke a cumparat dintr-un aeroport una din cartile lui pentru a o citi in timpul zborului. Cand a aterizat, a luat legatura cu el si i-a spus ca i-a citit cartea, ca s-a indragostit de ea si ca i-ar placea mult sa o vada ecranizata. „M-am gandit ca nu o cunosc pe aceasta persoana, insa era foarte convingatoare, asa ca ne-am intalnit. Ne-am placut reciproc si am devenit prieteni foarte apropiati. De fapt, in cateva privinte, ea a fost cea care m-a inspirat sa scriu cea mai recenta carte a mea, iar asta e ceva. Cand Leslie i-a spus prietenului ei ca vrea sa vina in Romania, acesta a fost foarte curios sa stie ce face acolo si cum e aceasta tara. „Am avut dintotdeauna un interes pentru Romania, iar cand Leslie a inceput sa-mi povesteasca despre problemele legate de educatie in mediile sarace mi-am dat seama ce norocos sunt, continua Andrew.

„Nu as fi avut viata pe care o am daca nu as fi avut acces la educatie. Am aflat de la Leslie cate sunt de facut in scolile de aici pentru a-i ajuta pe copii. Am fost foarte miscat de aceste povesti, mai ales ca se suprapuneau pe interesul meu pentru Romania. Sincer vorbind, daca Leslie mi-ar spune ca a hotarat sa ajute pinguinii din Antarctica, as sustine-o, deoarece consider ca e o persoana intr-o admirabila relatie morala cu lumea inconjuratoare si iau in mod serios tot ce considera ea a fi serios. Dar, dincolo de asta, cred ca este foarte important ca oamenii sa aiba oportunitati – unii vor profita de acestea, altii nu, insa oportunitatea ar trebui sa existe.

Impresii din Romania

Andrew Solomon mi-a marturisit ca abia asteapta sa mearga la Dorohoi si ca e foarte curios ce-o sa gaseasca acolo. Ulterior, el a povestit intreaga experienta in articolul mentionat, intitulat Gay, Jewish, Mentally Ill, and Sponsor of Gypsies in Romania (Gay, evreu, bolnav mintal si sponsor al tiganilor in Romania). Peisajul moldovenesc cu dealuri domoale si sate in care nu ti-e greu sa-ti imaginezi viata de acum o suta de ani, femeile cu basmale pe cap si cu chipurile brazdate adanc de vreme si de munca grea, care praseau pe camp, carutele trase de cai si vizita la vechiul cimitir evreiesc din localitate l-au impresionat profund pe nepotul celui plecat acum multi ani din acel loc.

Andrew Solomon povesteste cum, in adolescenta, a intrebat-o pe sora bunicului lui cum se numeste locul de unde a venit impreuna cu familia sa. Femeia i-a spus ca nu-si aminteste si, cu toate insistentele tanarului, n-a vrut niciodata sa-i spuna mai mult decat ca „era un loc oribil si am fost norocosi ca am plecat de-acolo. Andrew a gasit cateva morminte pe care era gravat numele Solomon, multe datate ulterior plecarii bunicului sau. Unul dintre acestea mentiona ca cel ingropat acolo murise „de mainile lui Hitler. Si-a imaginat cum ar fi fost sa se nasca, sa traiasca si sa moara acolo, si vorbele matusii sale i-au revenit in amintire – „am fost norocosi ca am plecat. Desi nu poate fi comparat cu un pogrom, incidentul de la BCU il ajuta sa-si imagineze viata familiei sale ca membri ai unui grup minoritar pe care cei mai multi conationali il gasesc respingator. Iar vizita la colonia roma de langa Dorohoi il socheaza prin nivelul saraciei. Doar in ochii stralucitori si veseli ai copiilor romi exista speranta ca, poate, ei vor reusi sa devina altceva decat adolescentii morocanosi si adultii cu ochi sticlosi din jurul lor.

Si totusi, intors la Bucuresti dupa aceasta incursiune in „Romania profunda, la intalnirea organizata de Colegiul „Noua Europa, Andrew Solomon avea sa fie asteptat de sute de tineri inteligenti si de nume sonore de intelectuali. Mircea Cartarescu a tinut sa-si ceara scuze personal pentru episodul jenant de la BCU, iar sala a izbucnit in aplauze.

La finalul calatoriei sale, Andrew Solomon recunoaste ca o societate in tranzitie, asa cum este a noastra, e intotdeauna plina de contradictii. Nu s-a asteptat sa starneasca un scandal si n-a anticipat nici tristetea care-l va incerca in timpul calatoriei sale, dar nici momentele de bucurie imensa ca acela trait la Colegiul „Noua Europa sau pe marginea drumului, langa cimitirul din Dorohoi, cand a cules din copac un pumn de cirese negre si gustul lor l-a facut sa simta o conexiune profunda cu locul acela. „Suporterii liberalizarii sociale intr-o tara saraca, conservatoare si religioasa nu sunt in primele randuri. Femeile acelea care praseau pamantul de langa Dorohoi nu vor sustine casatoriile gay sau pe bolnavii mintali si sigur nu le plac evreii sau tiganii. Dar romana este o limba latina si romanii sunt un amestec intre caldura italienilor si spiritul combativ al slavilor. Multi romani mi-au spus ca as putea obtine pasaport romanesc, intrucat bunicul meu s-a nascut aici. Ma gandesc serios la asta. Este un loc oribil si am fost norocosi ca am plecat, dar este, in acelasi timp, un loc minunat si sunt norocos ca m-am intors. Asa se incheie articolul lui Andrew Solomon.

Una peste alta, vizita sa in Romania a fost un succes – a trecut mai bine de o luna de atunci dar presa inca publica interviuri cu el, al doilea tiraj al cartii sale se vinde bine, iar urmatoarea traducere e deja in lucru. Si, evident, aceasta calatorie l-a marcat. Eu cred ca se va intoarce. Povestea sa in Romania nu s-a incheiat.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK