Nu mai fi atât de aspră cu tine când te privești în oglindă. Mai degrabă încearcă să îți vezi calitățile, să te iubești un pic mai mult și să te tratezi ca și cum ți-ai fi cea mai bună prietenă.
Dacă există un adevăr universal valabil, este că ne dorim să fim fericiți. Diferențele apar atunci când vine vorba de definirea fericirii pentru fiecare. Pentru unii înseamnă bani, pentru alții o familie, pentru alții o carieră și putem să continuăm așa la nesfârșit. Pentru mine, de exemplu, fericirea înseamnă să fiu împăcată cu mine, să fiu mulțumită de ce fac și să simt că pisicile mele într-adevăr mă iubesc și că, dacă aș muri azi în apartament, ar aștepta totuși câteva zile până ar începe să mă mănânce.
Glumesc (într-o anumită măsură), în schimb adevărul e că există o grămadă de factori externi care ne condiționează fericirea și poate și mai mulți care încearcă să ne-o definească. Mai ales ca femei, creștem cu ideea că avem o grămadă de condiții de îndeplinit până putem fi fericite – soț, copii, carieră, un corp de invidiat și aptitudini conversaționaliste care să-i lase pe toți cu gura căscată.
În primul rând cred că e important să fii conștientă că ai dreptul să îți definești propria fericire. Dacă tu ești fericită să fii mamă, nu trebuie să ai o carieră doar pentru că acum sunt la modă Superwomen care le pot face pe toate. Dacă te simți împlinită fără copii, ești la fel de îndreptățită să fii fericită.
Dar chiar și cu propria definiție actualizată, observ că foarte multe femei din jurul meu aleg să se focuseze pe exterior și se neglijează pe ele. Se dedică oricând oricui, dar când vine vorba de timp pentru ele, n-au.
Și mai mult de atât, când vine vorba de respect pentru ele, lipsește cu desăvârșire. Și nu, nu mă refer la cu câți bărbați se culcă sau cum se îmbracă sau aiureli de genul, mă refer la modul în care se comportă cu ele însele.
Adică, tu de câte ori ți-ai zis că ești o proastă? De câte ori nu te-ai judecat extrem de aspru pentru o greșeală?
Gândește-te la modul în care ai relaționat cu tine într-unul dintre acele momente, apoi spune sincer: te-ai comporta vreodată așa cu o prietenă? Dacă o prietenă ți-ar greși cu exact același lucru, ai vorbi așa cu ea? De obicei, răspunsul este nu. Și e păcat.
Că tot am ajuns la prietene, ce vezi atunci când te uiți la prietena ta cea mai bună? Dar la mama ta? Vezi cumva aceleași lucruri pe care le vezi atunci când te uiți la tine în oglindă?
Mulți ani am detestat oglinzile. De fiecare dată cand ajungeam să stau în fața unei oglinzi, începeam să fac un elogiu în 70 de strofe și 723 de versuri (Eminescu era apă de ploaie) al imperfecțiunilor mele. Acnee, pori, aici ieșe o șunculiță, aici am vergeturi, vai nu și celulită, păr prea mult în locuri în care nu mi-l doream și prea puțin unde ar trebui să fie.
Dar știți ce e interesant? Că e la fel de ușor să faci un elogiu lucrurilor care îți plac la tine. E o simplă alegere asupra a ce încerci să te focusezi.
Din păcate, am observat că alegem să ne concentrăm pe părțile negative. Aproape niciodată nu văd o femeie care să se uite în oglindă și să zică: Da, sunt extraordinară!'. În majoritatea cazurilor, e mereu un comentariu negativ legat de aspectul fizic.
Și totuși ce legătură are asta cu fericirea? Cred că modul în care ne tratăm pe noi însene și modul în care vorbim cu noi are foarte mult de-a face cu fericirea. Aș merge atât de departe încât să afirm că orice realizezi în viață nu te va face fericită până nu vei fi mulțumită și împăcată cu tine, psihic, dar mai ales fizic. Cred că e de lucru până ajungi atât la fericire, cât și la acceptarea și asumarea propriului corp, cu bune și rele, în schimb există multe lucruri mici pe care le poți face pe parcurs, până ajungi acolo.
Cel mai simplu și lipsit de efort e să nu mai vorbești urât cu tine. Atunci când te uiți în oglindă, să gândești doar lucruri bune, sau să nu te gândești la nimic. Dacă nu reușești să identifici lucruri care îți plac la corpul tău (deși sigur sunt), enumeră-ți calitățile ce nu țin de aspect. Uită-te la tine cum te-ai uita la o persoană iubită. Ascultă muzică și focusează-te pe versuri dacă gândurile negative tot încearcă să preia controlul. Lipește-ți post it-uri cu mesaje drăguțe sau încurajatoare de oglindă. Poate sună ca niște prostii, dar ce ai de pierdut? Sunt lucruri mici care îți pot schimba total percepția asupra ta. Iar percepția asupra ta și a corpului tău îți poate schimba viața.