Tu, de la capat (de Mihaela Radulescu)

Dupa ce faci un copil, pare ca nimic nu s-a schimbat, poate doar citeva mici puncte in programul zilnic si citeva detalii fizice usor (sau mai greu) retusabile. Simti ca esti aceeasi femeie dintotdeauna, careia i s-a adaugat un nou nume (de acord, si ceva mai obosita, la inceput…). Copilul creste si, cind vorbeste prima data, realizezi ca in viata ta a aparut o voce in plus. Un suflet in plus.

Pina atunci iti parea doar un corp in plus, de care trebuia sa ai grija in diverse chipuri. Copilul incepe sa te intrebe si sa-ti declare lucruri, sa te emotioneze si sa te acapareze. Te pune pe ginduri, te mobilizeaza sa fii mereu calma si buna, inteleapta si disponibila. Pentru ca nu-ti iese mereu, incepi sa crezi ca, totusi, ceva s-a schimbat… Si ca in viata ta a aparut un creier in plus, de care trebuie sa te ocupi minutios.

Copilul merge la scoala si tu incepi sa faci lectii, sa-i vorbesti despre lucruri pe care abia le stii sau sa insisti prea mult pe cele la care te pricepi prea bine, incepi sa-i masori prietenii, parintii prietenilor, cu care te imprietenesti la sedintele de la scoala sau in orele de joaca ale copiilor vostri. Incepi sa vrei sa fii mai bine branduita ca mama, in ochii celorlalti parinti, in mintea profesorilor, incepi sa fii o specialista in din ce in ce mai multe privinte. Din fericire, tot ce ti se pare ca pierzi acum ti se intoarce garantat in chip de bucurie, implinire, fericire pe parcurs. Esti o noua fiinta, care ia de la capat viata unui pui de om. Daca nu ai un staff la dispozitie (bone, soferi si entertainer-i zilnic), te trezesti devenind soferul copilului tau, care trebuie dus si adus nu numai la si de la scoala, dar si la balet, pian, chineza, pictura, cooking sau karate, de exemplu. Ti s-au schimbat traseele, programul dupa-amiezelor, al week-end-urilor si, oricit n-ai vrea, al serilor, al vacantelor, al noptilor, adesea…

Daca muncesti zilnic, cind te intorci acasa realizezi ca cel mai fericit om de pe planeta e chiar copilul tau, care ti-a dus dorul mai mult decit ai putea tu pricepe si decit ti-ai putea aminti din propria-ti copilarie. |ti schimbi garderoba, putin cite putin, pentru ca trebuie sa te adaptezi noilor situatii sociale in care te pune ipostaza de mama. Capeti, fara sa faci eforturi, mai multa blindete si gratie, pentru ca incepi sa intelegi cine esti si cum ai vrea sa-si aminteasca mereu copilul de tine. Ii vorbesti despre iubire, bunatate si ambitie, aduci vorba despre prietenie si respect, il pregatesti pentru pericole si oameni rai si te schimbi, din ce in ce mai subtil, dar cu tot mai apriga forta, in mama pe care si-o doreste puiul tau. Multa vreme, a fi mama iti parea o aparenta in spatele careia nu se afla nici o realitate bine definita. Acum esti un fel de Mos Craciun (in care crezi din nou, ca sa-i faci pe plac), dar cu program zilnic si care distribuie rareori jucarii, caci are de daruit iubire, grija, intelep­ciune, putere si alte virtuti necesare in context si… vitale si barbatului tau, din care iti mai zimbeste inca un copil, citeodata.

Daca erai o fiinta tacuta, incepi sa vorbesti mai mult decit ai facut-o vreodata, caci cuvintele tale bine insiruite ii construiesc vocabularul, universul, legatura lui cu tine si restul lumii, pe care urmeaza s-o descopere cu pasi atit de mici… Ba chiar ajungi sa-l inveti sa nu vorbeasca decit atunci cind poate sa spuna ceva mai frumos decit tacerea, dar asta mult mai tirziu, cind s-a deprins cu viata, cu adolescenta… Nu stiu cum e (inca) sa-ti plece copilul de acasa – la scoala, la casa lui – dar banuiesc ca abia atunci schimbarea s-ar simti brusc, ca un trasnet de ploaie de vara. Abia atunci ti s-ar goli casa, pe alocuri sufletul, o camera, a lui, pe care nu mai ai cu ce s-o umpli, ochii, zimbetul, palmele cu care l-ai spalat, mingiiat, alintat, invatat sa scrie, sa descopere, sa atinga… Atunci te intorci la tine, cea dupa care tinjeai nesabuit odata, dar… dupa vreo 20 de ani.

Dupa ce faci un copil, ti se schimba viata pina in cele mai ingenue detalii, care te fac sa intelegi ca, cel mai cuprinzator, te-ai schimbat tu. Poate ca uiti adesea de tine, pe drumul asta, dar nu uita sa-i multumesti mereu copilului tau pentru cine esti azi.

Onorariul pentru acest articol este donat pentru ingrijirea copiilor de la Hospice – Casa Sperantei din Brasov.

Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK