Trupul neînsuflețit al Papei Francisc a fost depus la Bazilica Sfântul Petru. În ce perioadă poate fi văzut pentru un ultim omagiu

Trupul neînsuflețit al Papei Francisc a fost mutat azi în Bazilica Sfântul Petru pentru a permite credincioșilor să-i aducă un ultim omagiu.

Trupul neînsuflețit al Papei Francisc a fost depus la Bazilica Sfântul Petru. În ce perioadă poate fi văzut pentru un ultim omagiu

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, în cea de-a doua zi de Paște. Anunțul potrivit căruia Suveranul Pontif s-a stins din viață a fost confirmat de Vatican. Iată când are loc înmormântarea Papei Francisc.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc a fost depus la Bazilica Sfântul Petru

Trupul neînsuflețit al Papei Francisc a fost mutat azi, 22 aprilie, în Bazilica Sfântul Petru pentru a permite credincioșilor să-i aducă un ultim omagiu.

Sicriul deschis a fost purtat din capela reședinței papale până în Bazilică, însoțit de cardinali și cântece în latină. Publicul va putea să se reculeagă la catafalc până vineri seara.

Purtătorii au dus sicriul simplu de lemn pe umeri prin porțile arcadei Vaticanului care duceau în Piața Sf. Petru, cardinalii în sutanele lor stacojii procesând în spate și gărzile elvețiene în lateral, în uniformele lor aurii și albastre.

Bazilica va fi deschisă începând cu ora 7 dimineața și se va închide la miezul nopții, pentru a permite credincioșilor să aducă un ultim omagiu. Vineri, bazilica se va închide la ora 19, pentru pregătirile de înmormântare.

Când are loc înmormântarea Papei Francisc

Congregaţia Cardinalilor a decis azi când are loc înmormântarea Papei Francisc. Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, la ora 10.00 (11.00, ora României). Sicriul Papei va fi transferat la Bazilica Sfântul Petru miercuri dimineaţă, a anunţat Vaticanul. Slujba va avea loc în piața din față, ulterior sicriul cu trupul neînsuflețit va fi dus în Bazilică iar de acolo la Roma, la Bazilica Santa Maria Maggiore unde va avea loc înmormântarea.

Ceremonia de înmormântare va fi transmisă live de Vatican, pe site-ul oficial și pe canalul YouTube.

Demnitarii care și-au anunțat prezența la funerariile Papei Francisc

La ceremonie sunt așteptați să participe numeroși lideri ai lumii. Printre cei care au confirmat deja prezența se numără președintele american Donald Trump, Emmanuel Macron, președintele Franței, Vladimir Zelenski, președintele Ucranei, dar și Javier Milei, Președintele Argentinei, și Luiz Inacio Lula da Silva, Președintele Braziliei. Surse din Marea Britanie au precizat că un membru al familiei regale va participa cu siguranță la funeralii, însă nu a fost decis momentan cine, numele vehiculat fiind cel al Prințului William.

De asemenea, vor mai participa Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, Antonio Costa, președintele Consiliului European, Cancelarul german Olaf Scholz și Andrzej Duda, Președintele Poloniei.

Deși a transmis condoleanțe, Vladimir Putin nu va participa la funeraliile Papei Francisc, acest lucru fiind subliniat de oficialii de la Kremlin.

Testamentul Papei Francisc

Mai jos este testamentul Papei Francisc integral, așa cum a fost dat publicității de oficialii de la Vatican.

„În Numele Preasfintei Treimi. Amin. Simțind că se apropie apusul vieții mele pământești și cu o vie speranță în Viața Veșnică, doresc să-mi exprim voința testamentară doar în ceea ce privește locul înmormântării mele. Viața mea și slujirea mea preoțească și episcopală le-am încredințat întotdeauna Maicii Domnului nostru, Preasfânta Maria.

Prin urmare, cer ca rămășițele mele pământești să se odihnească, în așteptarea zilei învierii, în Bazilica Papală Santa Maria Maggiore. Doresc ca ultima mea călătorie pământească să se încheie tocmai în acest străvechi sanctuar marian, unde mă duceam la rugăciune la începutul și la sfârșitul fiecărei Călătorii Apostolice, pentru a încredința cu încredere intențiile mele Mamei Neprihănite și pentru a-I mulțumi pentru grija ei blândă și maternă. Cer ca mormântul meu să fie pregătit în locul din nava laterală, între Capela Paulină (Capela Salus Populi Romani) și Capela Sforza a sus-menționatei Bazilici Papale, așa cum este indicat în documentul anexat.

Mormântul trebuie să fie în pământ; simplu, fără ornamente deosebite și cu singura inscripție: Franciscus. Cheltuielile pentru pregătirea mormântului meu vor fi acoperite din suma oferită de binefăcătorul pe care l-am desemnat, sumă care va fi transferată Bazilicii Papale Santa Maria Maggiore, și despre care am dat instrucțiuni corespunzătoare Monseniorului Rolandas Makrickas, Comisar Extraordinar al Capitlului Liberian.

Domnul să răsplătească pe cei care m-au iubit și care vor continua să se roage pentru mine. Suferința care s-a făcut simțită în ultima parte a vieții mele o ofer Domnului pentru pacea în lume și fraternitatea între popoare”, scrie în testamentul Papei Francisc.

Citește și:
Cauza morții Papei Francisc. Anunțul oficial făcut de medicii de la Vatican

Foto: profimedia, Vatican news Youtube.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle