TRIUMF AMIRIA: cum se construiește un muzeu al culturii queer în România

La 20 de ani de la abrogarea articolului 200, care incrimina relațiile între persoane de același sex în România, ambițiosul proiect TRIUMF AMIRIA își propune să adune laolaltă multiple perspective artistice queer, să reconstituie o bucată de istorie întâmplată în acest răstimp și să imagineze un viitor în care se vor face auzite voci mai multe și mai diverse decât ascultăm acum.

Dacă arta are puterea să schimbe măcar o parte din felul în care ne raportăm la lume, și deci și lumea cu totul, într-un sens, atunci ar fi cazul ca TRIUMF AMIRIA – Muzeul Culturii Queer (?) să înceapă să o facă. Un proiect ambițios, stratificat, inițiat de organizația MozaiQ, TRIUMF AMIRIA este o instituție nomadă, un muzeu altfel în care se regăsesc producții culturale ale ultimelor două decade care pot fi considerate, dintr-o perspectivă sau alta, ca fiind queer, adică produse de persoane care se identifică astfel, atingând teme queer sau realizate într-o cheie critică, sau cu intenția de a produce schimbare.

Cele trei direcții ale proiectului sunt dedicate artelor vizuale, celor performative și literaturii, ideea centrală fiind de a recupera și prezenta unei audiențe largi și practici artistice din zona culturală queer. În parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Centrul de Teatru Educațional Replika și Muzeul Național de Artă Contemporană, proiectul înseamnă, de fapt, o serie largă de evenimente, expoziții și ateliere, tururi ghidate și spectacole de teatru, lecturi publice și petreceri, care să te ajute, odată ce participi la ele, să îți faci o idee despre cât de bogată și de relevantă este creativitatea din această zonă.

Dragoș Olea, curatorul secțiunii de arte vizuale a TRIUMF AMIRIA, mi-a spus mai multe despre expoziția care a debutat recent la Zina Gallery din Cluj-Napoca (mai poate fi văzută până pe 15 august), dar și despre ce înseamnă cu totul proiectul, cu ce intenții, ambiții și speranțe vine la pachet. „Preocuparea principală este de a celebra și sprijini practici artistice queer, sensibilități și criticalitate queer. Ele deja se manifestă în contexte din cele mai diverse, iar TRIUMF AMIRIA iși propune să le susțină și să extindă conversațiile pe care le stârnesc în afara unei bule strict comunitare. În urma cercetării, am remarcat că mulți dintre artiștii avuți în vedere pentru expozițiile de la București, Cluj, Timișoara lucrează deja profesionist în România și în străinătate, iar ce lipsește este un discurs mai coagulat, polifonic, un demers constant și susținut de a disemina cultura queer. Efortul TRIUMF AMIRIA legătură și cu identity politics, căci de acolo pornește, dar și cu procese de queering (queerificare) ca strategie artistică sau curatorială prin care încerci să schimbi lumea în bine, printr-o perspectivă critică și prin apel la idei ce doar aparent sunt utopice.”

Momentul în care apare proiectul, spune Dragoș, la 20 de ani de la abrogarea articolului 200, e semnificativ. „Deși a durat 20 de ani până la apariția unei inițiative precum TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] – mulțumiri Vlad Viski, Valentina Iancu, Ovidiu Anemțoaicei și mulți alții -, momentul este esențial pentru că funcționează perfect ca punct de analiză pentru ce s-a schimbat în aceste două decenii, ocazie pentru a articula rolul și complexitatea practicilor critice queer în ce ar putea să devină istoria artei locale și pentru a imagina noi modalități de sprijin și diseminare.”

Viitorul, însă, nu arată neapărat luminos pentru persoanele queer din România, cu tot soiul de inițiative legale care, urmând exemplul țărilor vecine cu regimuri înclinate periculos spre autoritate, își propun să îngrădească și aici, încă mai mult decât sunt deja, drepturile persoanelor LGBT+.

Alături de curatorul secțiunii de literatură Vlad Viski și de curatoarea Ioana Gonțea, care se ocupă de partea de teatru și performance, Dragoș Olea spune că a încercat să avanseze idei despre modalitățile prin care muzeul TRIUMF AMIRIA ar putea să funcționeze. Manifestul proiectului, „mai degrabă un text-fluviu, stream of consciousness apropo de criticalitate, despre contextul din care a apărut instituția asta și de este atât de necesară în viitor” este o cheie activist-poetică în acest sens.

„TRIUMF AMIRIA este expresia în continuă schimbare a unui proces complex de queering ~ gândire critică despre ceea ce înseamnă un muzeu, astfel că se dezvăluie sub forma unui hibrid între o instituție reală posibilă în contextul din România și un construct ideal. Într-un fel, ce ar fi necesar într-o instituție de genul acesta ar fi să ne gândim ce înseamnă un muzeu, de ce nu ar putea fi diferit muzeul nostru. Vrem să fie o chestie agilă și normal că ar fi bine să existe și un spațiu fizic permanent la un moment dat, este și asta o strategie, dar nu pare să fie strategia potrivită pentru această perioadă. Pentru că a avea un muzeu, pe lângă cercetare și scholarship, presupune și foarte multă logistică. Și atunci e interesant să vedem cum putem să păstrăm ideea de research, scholarship, de perspectivă critică, într-o formă care e mult mai agilă. Și mult mai realistă. Și atunci s-a ajuns la această formulă de instituție nomadă care se desfășoară în multe alte locuri, în versiuni site specific, foarte diferite de la expoziții și spectacole în instituții naționale majore, până la clubbing, și prezentări în locuri underground. De ce un muzeu nu ar putea propune proiecte într-un salon de tatuaje, pe un bob de orez, sau într-o bibliotecă? Trebuie să găsim locuri unde subiectul acesta este pe de-o parte relevant, pe de alta – binevenit. Și, chiar dacă nu este binevenit, să găsim locurile în care ar putea să se desfășoare și să găsească o audiență.”

În secțiunea de arte vizuale de care se ocupă, sunt programate trei expoziții, la Cluj, Timișoara și București, fiecare acoperind aspecte diferite ale cercetării pe care a făcut-o, alături de curatoarea Sandra Demetrescu (alături de care lucrează și în alte proiecte, sub numele Kilobase Bucharest), asupra celor 20 de ani de producție de artă queer în România.

Așa se face că la Cluj Napoca, la Zina Gallery, a debutat deja TRIUMF AMIRIA: MUSEUM WORKINGS, un grupaj de expoziții solo derulate în spații foarte mici, pentru trei dintre cei peste 30 de artiști asupra cărora s-au aplecat (și care vor fi reuniți în expoziția finală, de la București), care se întâmplă că nu au avut niciodată parte de solo shows. „Întrebarea noastră era cum putem să mutăm muzeul în 40 de metri pătrați, și ne-am dat seama că expandăm la maximum tot ce se poate. E un fel de poftă și plăcere incredibilă de a face posibile lucruri memorabile în condițiile unei ecuații ce părea imposibilă. Atunci când apare o oportunitate, o exploatăm și o întindem, o facem cât mai elastică posibil. Asta s-a întâmplat la Cluj, ne-am gândit cum putem în același timp să extragem ceva semnificativ din practicile acestor artiști, pentru că rolul unui muzeu e și de a sedimenta niște lucruri, de a le introduce în istoria artei, dar și să oferim vizitatorilor o experiență intensă, cu multe nivele de citire și împreună cu echipa de la Zina să eludăm la maxim limitările spațiului prin modul în care funcționează aceste expoziții”, spune Olea.

Cei trei artiști sunt Mihai Mihalcea, „una dintre personalitățile cele mai importante din dans, post 1989”, Veda Popovici, „care vine dintr-o perspectivă hibridă de artistă, curatoare, activistă”, și Irina Bujor, „o artistă mai puțin vizibilă, în special din motive personale, care este foarte interesată de perspective periferice și vorbește mult, în practica ei, despre identități minoritare.”

Pentru că muzeul este și un loc ce poate pune în mișcare perspective critice și poate produce schimbare, au inaugurat în același mic spațiu și o expoziție de grup, numită CHANGE/EXCHANGE, cu lucrări de Jasmina Al-Qaisi, Apparatus 22 (colectiv din care face parte și Dragoș Olea) și Georgiana Dobre & Kjersti Vetterstad, participative, interactive, ce invită la schimbare.

Revenind însă la cele trei solo show-uri, Olea spune că TRIUMF AMIRIA este și despre dragoste la o putere hiperbolică (o trimitere la numele proiectului, unde a miria vorbește despre multiplicarea de zeci de mii de ori), așa încât cele trei expoziții de la Zina Gallery sunt, de fapt, trei scrisori de dragoste către cei trei artiști „pe care îi admirăm de mult timp, și prin gestul acesta de iubire sperăm să inspirăm și alți oameni să descopere practica lor”, în care s-au aplecat asupra unui aspect sau două din această practică.

TRIUMF AMIRIA LOVE LETTER TO VEDA POPOVICI

„La Veda Popovici aspectul principal este legat de un fel de ambivalență a lucrărilor față de ideea de protest, și faptul că se uită pe mai multe planuri. Unul este legat de ceva exterior ei, de structuri de rezistență, de perspective mainstream și capitalism; și pe de altă parte sunt lucrări care vorbesc despre viața ei interioară, despre cum cineva se poate uita la nivel personal la această luptă, la această posibilitate de victorie sau de înfrângere, apropo de demontarea perspectivelor mainstream.

Și lucrările sunt de la poezie, performance-uri, până la sunet și desene. Mi-am dat seama, încercând să ajungem la formula perfectă pentru expoziție, că foarte multe dintre ele sunt din perioada pandemiei. Dar la toate se adaugă un strat nou acum și e interesantă chestia asta, pentru că vizitatorul poate să interacționeze cu ele în mai multe feluri, apropo de chestiunea mai externă, plecată de protest, identități…, dar și la un nivel personal, despre cum s-au schimbat lucrurile în era pandemică.”

TRIUMF AMIRIA LOVE LETTER TO MIHAI MIHALCEA

„La Mihai Mihalcea, expoziția funcționează ca două cercuri concentrice, cu două aspecte din practica lui. Unul este o lucrare, Leap Into the Work, care se întâmplă în spațiul public și prezintă un corp care este întins la pământ în diverse piețe din diverse orașe și care pune în discuție mai multe lucruri: empatia celor care privesc acel corp, poate o încercare a artistului de a lua o pauză, ca un refuz de a continua, de a-și pune corpul în mișcare în a produce înțeles. Pentru că acum se așteaptă mereu să fii ultra-productiv. Poate fi și o încercare de a te conecta într-un altfel cu un loc.

Al doilea cerc este legat de personajul Farid Fairuz, pe care Mihai l-a creat și dezvoltat între 2010 și 2020, un personaj care prezenta mai multe aspecte critice despre societatea românească: era queer, venea din zona arabă, era incontrolabil, cu un umor foarte tăios. Ne-am uitat la apariția acestui personaj, la două performance-uri, unul într-un mall din București și unul în Basel, și la modul în care acest personaj a dispărut. Practica lui Mihai Mihalcea este de multe ori făcută pentru scenă, live, și am hotărât să alegem lucrări în care corpul este principal, dar care s-au întâmplat în spațiul public, în afară unei instituții de artă.”

TRIUMF AMIRIA LOVE LETTER TO IRINA BUJOR

„La Irina Bujor am hotărât să ne uităm la o perspectivă care analizează ce înseamnă image making, din mai multe unghiuri. Pe de-o parte este o instalație despre ce se produce acum ca televiziune tabloidă, fake news și personaje manufacturate pentru audiență, care are ceva grotesc și mai repulsiv, și îți dai seama că este un spectacol fascinant doar de la distanță.

Și mai este o instalație, Shield, un fel de armură fragilă, care cumva protejează o dorința Irinei pentru comunitatea transgender, o înregistrare cu o cântăreață de operă care cântă una dintre dorințele ei: Teach gender openness in school. E un fel de scut care face referință la zona militară, sau de computer games, dar în același timp e ceva cute si deconcertant, și cred că arma principală a lucrării este chiar asta.”

În CHANGE/EXCHANGE, mini-expoziția de grup, sunt trei lucrări, toate având un aspect empowering, cum spune Dragoș. Cea a Jasminei Al-Qaisi este „o lucrare în limba română, gândită special pentru TRIUMF AMIRIA, constând în sinonime pentru cuvântul queer, care nu este tradus și poate nici nu ar trebui să fie tradus exact. Cum dovedește și lucrarea, este incredibilă gama de sinonime și de cuvinte pe care le inspiră, apropo de ce ar putea să fie o traducere pentru această identitate. Și funcționează în linie cu spiritul queer, nu poți să tangibilizezi într-o singură definiție, pentru că înseamnă atât de multe lucruri încât traducerea merge în foarte multe direcții afirmative și foarte multe metafore, și preferințe personale ale celor care au contribuit.”

Georgiana Dobre & Kjersti Vetterstad au gândit „o serie de instrucțiuni despre cum ai putea să te uiți la corpul tău dintr-o perspectivă queer”, iar Apparatus 22 a propus uniformele-salopete cu inscripția „Art Is Work”, ca un mesaj pentru scena de artă din Cluj, ai cărei participanți vor putea obține propria lor uniformă în schimbul unui material video scurt, în care să povestească de ce este arta importantă pentru ei, și „vor putea folosi aceste uniforme pentru a deschide în continuare noi întrebări despre realitățile producției de artă”.

Expoziția de la Cluj, mai spune Dragoș Olea, mai are și un mic post-scriptum, intitulat „TO CARVE A QUEER HOME”, câteva publicații queer în print, de la The man with a hole in his tie de Alex Bodea, la cel mai recent volum KILOBASE BUCHAREST A-Z și până la manifestul TRIUMF AMIRIA.

Îl întreb la final ce ar trebui să însemne pentru comunitatea LGBT+ din România ideea și chiar existența acestui muzeu nomad. „Pentru o parte din comunitate care nu este interesată în mod normal de artă, el poate să însemne o apropiere de artă, pentru că sunt subiecte cu care pot să rezoneze instant. Am vrea să se simtă reprezentați, să vadă că există voci care, prin metode artistice, vorbesc despre subiecte importante. Ar putea să funcționeze și ca unelte pentru ca oamenii din comunitatea LGBT+ să aducă alți oameni, cu care sunt conectați doar de departe, și să le explice mai bine despre anumite contexte, ca un fel de apel la empatie pentru perspective sau experiențe queer. Nu e un lucru deloc ușor, trebuie să recunosc. Mi se pare că acesta este pariul cel mai dificil. Vrem să apelăm la ideea de emoție, empatie, conectare și curiozitate, pentru că, dacă nu facem oamenii curioși, pierdem un potențial loc de întâlnire și discuție despre istorii recente și nu numai, despre importanța unor posibile viitoruri multiple queer.”

***

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect realizat de Asociația MozaiQ în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană, Centrul de Teatru Educațional Replika, Muzeul Național al Literaturii Române și artista Kjertsi Vetterstad (Norvegia). Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Zina Gallery
Axente Sever 14, Cluj
Marți – Sâmbătă 15:00 – 19:00